– Precis o să-l vâre la răcoare pe ticălosul ăsta, proroceşte Wachtmeisterul în timp ce-l urmăreşte sobru pe mecanicul care şuieră şi pufăie.

– Toţi o s-o sfârşim acolo, mai devreme sau mai târziu, răspunde Gregor mohorât.

– "Verweile Augenblick, du bist so schön"{8}, recită Porta cu solemnitate din Goethe.

Mecanicul de locomotivă îl dă peste cap pe ofiţerul medic. Acesta se târăşte pe lângă perete şi apoi se ridică în faţa Micuţului.

– Te-am găsit, fiule! Te-am găsit, bolboroseşte el pe un ton idiot. Ce mai face tata, fiule? E apt pentru serviciu?

– Nu chiar, răspunde Micuţul. I-au tăiat capul cretin la Fuhlsbüttel, în dimineaţa Anului Nou 1938!

– Căile Domnului sunt de nepătruns! suspină ofiţerul medic, făcându-şi cruce. Cui îi pasă dacă ai sau n-ai cap? Contează să fii apt pentru serviciu. Şi-n fond, la ce-i trebuie cap unui soldat german? Încă din prima zi de cazarmă i se spune să înceteze de-a mai gândi. Mai bine am lăsa judecata în seama cailor. De-aia le-a dat Dumnezeu un cap aşa mare. Dar, totuşi, ce fac eu la "Broscoiul"?

– Vă spun eu, domnule doctor, sughite Porta. Vă îmbătaţi criţă şi le explicaţi celor prezenţi că sunt apţi pentru serviciu!

– Imposibil! protestează doctorul, venindu-şi în fire o clipă. Eu nu sunt de serviciu şi, dacă nu sunt, nimeni nu poate fi declarat apt pentru serviciu! Trebuie să mă raportaţi. Cer să fiu dus în faţa Curţii Marţiale. Şi acum mă voi prăbuşi! ţipă el, cu o voce pătrunzătoare, şi cade fără vlagă peste tejghea. Pe tine te căutam! Mâine o să-ţi scoatem plămânii. Oricum, persoanele inapte pentru serviciu n-au nevoie de plămâni, iar tu eşti o ruină.

– Ridică-te, ticălos beţiv! zbiară barmanul, împingându-l în lături.

– Isuse şi Marie! strigă Porta. Cât tupeu are nemernicul ăsta! Ce-i de făcut?

– Tăiaţi-i beregata, sugerează barmanul pe un ton mieros.

– Ajunge! urlă Gregor brusc, încheindu-şi centura. Ridică-te, beţiv notoriu! În picioare! La prima încercare de evadare, vom trage. Îşi armează P-38-ul cu zgomot. Se simte dintr-o dată vioi, şi mai comandă o bere.

– Nu mă lăsaţi, băieţi! se tânguie ofiţerul medic, aruncând o privire pe sub fustele doamnelor patrioate. Arestaţi-mă! Duceţi-mă la spânzurătoare! Capul ăsta atârnă prea greu ca să-l mai pot duce!

– Sună promiţător, oftează barmanul întristat. Faceţi-ne tuturora o favoare şi luaţi-l cu voi!

– De ce nu? se învoieşte Gregor. Puneţi-l în cătuşe alături de ceilalţi nenorociţi.

– Ce spui? protestează Porta. Nu poţi face una ca asta. Suntem opt inşi care escortăm patru prizonieri, exact cum scrie în Regulamentul Armatei. Dacă ai de gând să-l iei cu tine pe idiotul ăsta, va trebui să găseşti încă doi oameni pentru escortă. Altfel, o să te trezeşti în faţa tribunalului pentru încălcarea regulamentului. Unde-am ajunge dacă oricine ar avea voie să adune de pe drum prizonieri în plus? Până să ne dăm seama ce se petrece, ne transformăm într-un soi de pelerinaj sau de cruciadă.

– Mă ofer gardă suplimentară, spune un Jäger cu mutră de ţap, ud până la piele. Permisia mea s-a terminat acum două zile şi, dacă le servesc un motiv plauzibil, aş mai putea depăşi puţin timpul.

– Ai armă? întreabă Gregor prozaic.

– Ia te uită! rage Jägerul fericit, scoţând o puşcă din spatele tejghelei. Am şi muniţie. Mă îndrept spre frontul din Caucaz.

– O să dureze ceva până acolo, încuviinţează Porta. Mai avem nevoie de încă un om.

– Uite-l aici! bubuie o voce dinspre uşă, şi îşi face apariţia o siluetă de culoarea abanosului, în uniformă Panzer.

– Ei, a capitulat Africa? întreabă Porta uimit. De unde dracu' ai mai apărut şi tu?

Pe chipul tuciuriu se ivesc nişte dinţi albi.

– Sunt neamţ. Stabsgefreiter Albert Mumbuto, 11 Panzer Abteilung. Tatăl meu a fost gornist la statul-major din 2 Leibhusaren Regiment. A dat mâna cu Prinţul şi l-a văzut pe Kaiser. Acum sunt transferat la Regimentul 27 Panzer.

– Ăştia suntem chiar noi, rânjeşte Porta bucuros. Îţi urăm un călduros "bine-ai venit", negrule! Acum ştim ce-i de făcut. Arestaţi-l pe doctor!

– Hai încoace, pui de târfă! urlă Micuţul, fixând cătuşele pe încheieturile doctorului într-o manieră cu adevărat americană. Eşti arestat, meştere, aşa că încetează să mă mai provoci de-acum înainte!

– Doamne Sfinte, Doamne Sfinte! intonează ofiţerul medic, împreunându-şi mâinile şi ridicându-le spre cer în semn de rugăciune. (Izbucneşte într-un hohot de râs.) Hai să mergem, băieţi. Acum suntem cu toţii apţi pentru serviciu. Iar eu sunt un mare porc, admite el cu sinceritate de beţiv.

Când escorta coteşte pe Gipsstrasse, începe să zbiere spre un cuplu care moţăie:

– Hei, voi ăia doi! Hei! Vreţi să-l cunoaşteţi pe doctorul Alfred Hütten? A nu fi confundat cu vărul lui, doctorul Oskar Hütten, care e un veterinar beţiv şi un fel de păgân! Nu crede nici în Führer, nici în Sfânta Treime!

– Stăpâneşte-te, păduchiosule! mârâie Gregor iritat. Dacă nu, o să te pomeneşti cu nasul făcut ţăndări.

– Just! Just! domnule Oberjäger, zâmbeşte ofiţerul medic fără vlagă, încolăcindu-se în jurul unui stâlp.

– Haideţi să-l lăsăm în parc, propun eu după ce, într-un târziu, am reuşit să-l desprindem de pe stâlp. Îşi ridicase piciorul în dreptul lui, ca un câine. Un Feldwebel din Luftwaffe ne urmăreşte cu interes.

Ofiţerul medic îl salută.

– În sfârşit, iată-te! strigă el fericit. Anglia e ruinată? E spălată acum de Marea Germanie? Cei de la Luftwaffe sunt nişte tipi de toată isprava, decretează el puţin mai târziu, ţinându-şi braţele întinse şi imitând un avion. Reichsmarschallul primeşte cele mai importante ordine ale Germaniei. Făcute special pentru el!

– Guşile nemţeşti umflate trebuie să primească şi ordine nemţeşti neumflate, filosofează Porta.

– Halt! Unde-i duceţi pe oamenii ăştia? vine o voce profundă din întuneric. Printr-o uşă mică din spatele bisericii Erlöser{9} apare un preot militar corpolent, cu boneta pusă invers.

– Răspunde, omule! Răspunde!

– Prizonieri, escortă, stai! comandă Gregor, cu o expresie nefericită pe faţă, de parcă ar regreta deja întâlnirea cu reprezentantul spiritual al serviciului. Părinte, escortăm cinci prizonieri de la cazarma Panzer la închisoarea garnizoanei.

– Ia te uită! spune preotul militar, încântat. Deci, vă aflaţi în drum spre puşcărie, nu? Cred că o să vă însoţesc. Au mâncare bună la popota ofiţerilor şi, dacă nu mă înşel, azi e zi de fasole brună. Dacă-i place cuiva fasolea, să facă un pas înainte să-l