– E beat! spune Porta cu subînţeles.

În tentativa de a-şi recupera capela, preotul se prăbuşeşte de două ori. Când, în sfârşit, reuşeşte s-o înhaţe, o pune de-a curmezişul.

– Asta pentru inducerea în eroare a adversarului, mărturiseşte el, cu un rânjet viclean. Urmaţi-mă! Conform ordinelor Führerului, vom pune mâna pe "Fecioara trandafirie", şi acolo le vin eu de hac. Mi se pare că te-am mai văzut undeva, nu? i se adresează lui Porta.

– Sfinţia voastră, să trăiţi! Acum câtva timp am fost ajutorul preotului militar de la Divizia 7 Infanterie din München. Am fost transferat, domnule, din cauză că nu eram suficient de credincios!

– Asta înseamnă că nu crezi în Dumnezeu! bolboroseşte preotul, ţinând în braţe un stâlp.

– Ba cred, dar numai când mi-e frică de ceva! admite Porta. De exemplu, atunci când duşmanii Germaniei aruncă cu obuze în mine! Părinte, domnule, în condiţii normale eu nu pot să fac deosebirea dintre om, porumbel, sfânt roman şi o pisică finlandeză înaripată. Zău că nu pot, domnule!

– Nu, nici eu, murmură preotul, sărutând înfierbântat stâlpul. Toţi îl uităm pe Dumnezeu când lucrurile merg bine. Că veni vorba, eşti c-c-catolic sau p-protestant?

– Păi, părinte, domnule, s-ar putea spune că sunt câte puţin din fiecare. Adică sunt ceea ce-mi prieşte pe moment, recunoaşte Porta cu prudenţă.

– Îmi place! Chiar îmi place! râde preotul regimentului, punând mâna pe umărul lui Porta în semn de prietenie. Tocmai am fost la episcop. Vaticanul se interesează de mine. Se va întâmpla un lucru neobişnuit. S-ar putea să pot face ceva pentru tine, Obergefreiter. Te voi transfera la se-serviciul mi-militar re-religios. Ar fi mare păcat ca un om ca tine să se piardă pe altarul nenorocit al Vaterlandului.

– Sunt de acord, şopteşte Porta, făcând rapid semnul crucii.

– Hai, ce mai stai! zice preotul, repezindu-se la un inamic imaginar. La dreapta, stânga-mprejur, înainte marş! Cunoaşteţi drumul! La "Fecioara" din Bergstrasse.

– Sfetnicii religioşi care vorbesc despre prietenie nu sunt demni de încredere, spune Albert îmbufnat, pe când se îndepărtează de preot.

În timp ce mărşăluim pe lângă gardul viu din Stadt Park, un "Halt" răsunător bubuie în dimineaţa liniştită. De după gard apare bustul unui Oberst, în manta şi cu bonetă pe cap. Terorizat, Gregor aproape că-şi scapă automatul. Liniştea nopţii e întreruptă de zgomote stranii, care seamănă cu icnetele pasagerilor de pe un vas, după ce au fost loviţi cu toţii de rău de mare. Vin dinspre preot, care se descotoroseşte de tot ce-a consumat la popota Regimentului 5 Panzer. Şi nu e puţin.

Gardul se termină şi se profilează, ca un T-34, un Oberst călare pe un cal brun. Calul pufneşte în dreptul lui Porta, închizând un ochi, ca şi cum ar spune: "Fii atent la ce va urma!"

– Ce dracu-i aici, cocină de porci? zbiară Oberstul furios, lovindu-şi cizmele de călărie cu cravaşa. Gregor se împiedică şi salută pocnindu-şi călcâiele.

– Domnule Oberst! Permiteţi să raportez, domnule! Cinci prizonieri şi o escortă în drum spre puşcărie, domnule! Toţi încătuşaţi, aşa cum scrie în Regulament, domnule!

– Deci ne întâlnim din nou, domnule Oberst! urlă preotul fericit, împingându-l la o parte pe Gregor, ca pe un gunoi. Ce mai face soţia dumneavoastră, domnule, încă mă mai iubeşte? Sper s-o văd în curând la spovedanie, domnule! Râsul său zgomotos răsună pe întreaga stradă.

– Eşti beat, omule! mârâie înfundat Oberstul.

– Prostii. Insultaţi distincţia mea spirituală. (Se repede la Oberst, folosind cravaşa ca pe o sabie.) Vezi cum te porţi! O să te tai ca pe un Sauerkraut, să ştii. Să nu crezi că mi-e frică de o caricatură de Oberst numai fiindcă stă cocoţat pe o mârţoagă! Sunteţi amândoi nişte pocitanii!

– Puneţi-l în lanţuri, ordonă Oberstul cu o voce tunătoare. Micuţul se repede la preot, ca un urs polar înfometat, şi-l trânteşte la pământ. Zăpada murdară împroaşcă cizmele bine lustruite ale Oberstului.

Calul nechează şi se ridică în două picioare în semn de protest. Oberstul alunecă într-o parte, dar se salvează prinzându-se de gâtul calului. Calul se cabrează din nou, dar de data asta Oberstul se dezechilibrează şi cade, cu un plescăit, direct în mocirla lângă care se află Micuţul şi preotul.

– Bun venit la noi acasă, chicoteşte preotul şi salută. Tremurând de emoţie, Gregor îl ajută pe Oberst să se ridice.

Nimeni nu bagă de seamă că Porta îi dă calului o palmă peste crupă, şi animalul o ia la galop prin parc, sărind gardul.

– Permiteţi să raportez, domnule! Calul a dezertat, să trăiţi! zbiară Porta, pocnind de două ori din călcâie.

– Prindeţi-l! ordonă scurt Oberstul.

Escorta şi prizonierii se împrăştie cu toţii în întuneric căutând calul care dă un ocol şi se întoarce la Oberst. E cât pe ce să-l lovească damblaua. Când îşi pune boneta, îşi dă seama că e plină de noroi.

Micuţul stă în faţa lui, cu mâna la bonetă, gata să raporteze. Apucă să spună doar "Herr Oberst", dar e întrerupt de un răget de furie.

Abia după ce se aruncă în şaua calului, Oberstul pare ceva mai detaşat. Se apleacă în faţă peste gâtul calului şi-l priveşte fioros pe preot, care a rămas în noroi şi vorbeşte singur.

– Puneţi-l în lanţuri! ţipă Oberstul. A atacat un ofiţer prusac! Puneţi-l în lanţuri! repetă el, arzând de dorinţa răzbunării.

– Herr Oberst, să trăiţi! Permiteţi să raportez, domnule! Nu mai avem lanţuri, să trăiţi! trâmbiţează Micuţul.

– Atunci legaţi-l! tună Oberstul. Şi şterge-ţi expresia asta tâmpă de pe faţă, omule! Tu, Obergefreiter! Tu! urlă el la Micuţul.

– Permiteţi să raportez, domnule! M-am născut cu ea, să trăiţi! Psihopaţii Armatei m-au declarat ţicnit, domnule, în 1938, din ordinul domnului general de cavalerie Knochenhauer, căruia i-am fost ordonanţă! Permiteţi să raportez, domnule, era comandantul Corpului 10 Armată, Hamburg, să trăiţi!

– Îl cunosc foarte bine pe generalul Knochenhauer, strigă Oberstul, mângâind calul pe grumaz, ca şi cum el însuşi ar fi fost generalul. Trebuie că erai un soldat ticălos dacă n-ai mai rămas la generalul Knochenhauer!

– Permiteţi să raportez, domnule! Domnul general şi cu mine am avut nişte probleme, să trăiţi! zâmbeşte supus Micuţul.

– Totuşi, ce fel de om eşti tu? mârâie Oberstul, înclinându-se şi mai mult peste gâtul calului, pentru a-l privi pe Micuţul mai de aproape.

– German, domnule! Sunt german!