— Şi apropo, Netania, dacă deja a venit vorba despre teoria mea economică, vreau să subliniez încă de pe-acum, ca să nu fie nici o îndoială, că în general sînt pentru o reformă radicală pe toată piaţa capitalului! Se opreşte, răsuflă greu, îşi pune mîinile în şolduri, rînjeşte: Sînt un geniu, să mor eu, îmi ies pe gură cuvinte pe care nici eu însumi nu le pricep! Ascultaţi bine, sînt de-acum cel puţin zece minute de cînd sînt profund convins că impozitele trebuie încasate numai şi numai şi numai după greutatea persoanei, impozit pe carne! – Din nou o privire înspre mine, o privire uimită, aproape speriată, care încearcă să-l extragă dinlăuntrul meu pe tinerelul subţire pe care-l ţine el minte – Ia spuneţi-mi, ce e mai drept decît asta? Cel mai obiectiv de pe lume! Şi iar îşi saltă cămaşa pînă la bărbie, şi de astă dată o răsuceşte în sus cu o mişcare înceată de seducţie, dezvăluind ochilor noştri un pîntece scofîlcit, cu o cicatrice de-a latul lui, şi un piept îngust cu coaste care ies înspăimîntător în relief, iar pielea întinsă pe ele e ridată şi plină de ulceraţii. Ar putea să fie după bărbii, aşa ziceam, dar după mine se pot face şi trepte de impozare. Cămaşa încă o mai ţine suflecată. Unii aţintesc asupra lui priviri îngreţoşate, alţii îşi întorc faţa, aerul iese din guri într-un şuierat surd. El însuşi cercetează reacţiile cu o înfrigurare vădită, vorace. Cer un impozit progresiv pe carne. Cu evaluare fiscală după faldurile burţii. Burdihan, cur, pulpe, celulită, ţîţe de bărbaţi, şi ăsta de-aici de sus, care se blegeşte în mîinile femeilor! Şi ce-i frumos în metoda mea e că nimeni nu poate să umble cu tertipuri şi cu interpretări într-un sens sau într-altul; te-ai îngrăşat – te-am taxat! În sfîrşit îşi lasă cămaşa să coboare la loc. Tăiaţi-mă-spînzuraţi-mă, practic, eu nu pricep care e ideea să iei impozite de la cine cîştigă bani. Ce legătură are? Ascultă-mă, Netania, şi ascultă-mă bine: impozite trebuie luate numai şi numai de la cine statul are bază rezonabilă să suspecteze că-i merge bine: că-şi surîde sie însuşi, că e tînăr, că e sănătos, că e optimist, că noaptea a regulat, că ziua fluieră. Numai de la holerele astea trebuie luat, şi de pe ei trebuie jupuită pielea fără milă!

Majoritatea spectatorilor aplaudă cu simpatie, dar o mică parte, tinerii din sală, îşi ţuguie buzele ca nişte maimuţoi şi huiduiesc. El îşi şterge sudoarea de pe frunte şi de pe obraji cu o batistă roşie, o batistă uriaşă de clovn de circ, şi lasă cele două grupuri să se răfuiască niţel unul cu celălalt, spre marea plăcere a amîndurora. Între timp el îşi reia respiraţia, îşi pune palma streaşină la ochi şi din nou caută privirea mea. Iar acum – un clipit comun, pe care nimeni în afară de noi doi, nădăjduiesc, nu-l poate observa. Ai venit, spune privirea lui, uite ce-a făcut timpul din noi, iată-mă-s în faţa ta, nu-ţi fie milă.

Şi imediat îşi mută privirea de la mine, ridică o mînă, domoleşte publicul: Ce-i? N-am auzit… Vorbeşte cu voce tare, masa nouă, da, numai explică-mi mai întîi cum faceţi voi asta, fiindcă eu nu reuşesc să înţeleg… Cum ce? Chestia cu legarea între ele a malurilor! Nu, fă-mi plăcerea, dezvăluie-mi secretul, le coaseţi unul de altul? Asta e ceva ce se predă la centrul de îndrumare a recruţilor? Îşi îndreaptă pe neaşteptate spinarea într-o poziţie de drepţi riguroasă şi cîntă cît îl ţine gîtlejul: Iordanul – două maluri are el, ăsta-i al nostru, şi ăl’ lalt la fel! Taică-meu, domnilor, făcea parte din Organizaţia Zeev Jabotinski, jos pălăria! De la cîteva mese se aud aplauze puternice, de avertisment. Le opreşte cu un gest lejer de invitaţie: Vorbeşte, masa nouă, vorbeşte nestingherit, plătesc eu pentru convorbire. Ce-ai spus? Asta nu-i o glumă, Gargamel, azi e într-adevăr ziua mea de naştere, exact acum, la ora asta aproximativ, la Hadasa cea veche din Ierusalim, maică-mea, Sara Grinstein, era pe cale să mă nască! De necrezut, nu-i aşa? O femeie care, după spusele ei, îmi voia numai binele, şi totuşi m-a născut! Nu, pentru că gîndiţi-vă cîte procese şi ani de puşcărie şi anchete şi seriale poliţiste se fac pentru asasinat, şi n-am auzit c-ar fi avut loc nici măcar un singur proces pentru naştere! Nici pentru naştere premeditată, nici pentru naştere din imprudenţă, sau naştere din greşeală, nici măcar pentru incitare la naştere! Şi reţineţi că e vorba aici de o crimă a cărei victimă e un minor! El cască gura şi-şi face vînt cu mîna, ca şi cum s-ar sufoca: e vreun judecător în sală? E vreun avocat?

Mă fac mititel pe scaunul meu. Nu îngădui privirii lui să se agaţe de mine. Spre norocul meu, trei perechi tinere care stau nu departe de mine îi fac semne cu mîinile. Iese la iveală că sînt studenţi la drept, la un colegiu. Afară! Zbiară cu un glas înfiorător şi îşi flutură mîinile şi picioarele, iar publicul le dă din belşug cu huideo. Îngerul morţii – rîde sec – vine la un avocat şi îi spune că a venit să-l ia. Avocatul plînge, se văicăreşte: N-am decît patruzeci de ani! Asta nu corespunde cu numărul de ore pentru care ai luat bani de la clienţii tăi! O mişcare rapidă a pumnului, o piruetă, studenţii rîd mai tare decît ceilalţi.

— Acum, în ceea ce-o priveşte pe maică-mea. Faţa îi devine serioasă. Vă rog să-mi acordaţi atenţie, doamnelor şi domnilor juraţi, e vorba de un caz de importanţă capitală. Gurile rele au susţinut, nu fac decît să citez, că atunci cînd au lăsat-o să mă ia în braţe, îndată după ce-a născut, arăta zîmbitoare, ba chiar zîmbind de fericire. Glumeeesc, vă spun, zvonuri răuvoitoare şi defăimare grosolană!