— Şi poate chiar mai devreme decît vă închipuiţi, — interveni inginerul, —- dacă insula Lincoln nu-i aşezată prea departe de vreun arhipelag sau continent, lucru pe care-l vom afla pînă într-o oră. S-ar putea s-o părăsim curînd. Nu am nici o hartă a Pacificului, dar îmi amintesc foarte bine cum arată partea lui sudică. Latitudinea pe care am obţinut-o ieri ne arăta că insula Lincoln se află undeva între Noua Zeelandă şi Ciuli. Dar aceste două ţinuturi sînt aşezate la şase mii de mile depărtare unul de altul. Rămîne de văzut în ce parte a acestei mari întinderi de apă este aşezată insula noastră. Sper că lucrul acesta îl vom afla, cu oarecare aproximaţie, de îndată ce vom cunoaşte longitudinea insulei.

— Dar după cum se pare, arhipelagul Pomotu este cel mai apropiat de noi în ce priveşte latitudinea ? întrebă Harbert

— Da, dar distanta care ne desparte de el este de o mie două sute de mile .

— Dar pe acolo ce este ? întrebă Nab, care urmărea convorbirea cu foarte mulf interes, arătînd cu mîna spre sud.

— Pe acolo nu-i nimic, răspunse Pencroff.

— Nimic, într-adevăr, întări inginerul.

— Spune, Cyrus, întrebă reporterul, ce-am putea face presupunînd că insula Lincoln se află doar la două-trei sute de mile de Noua Zeelandă sau de Chiti ?

— Atunci, răspunse inginerul, în loc să clădim o casă, vom construi un vapor, la cîrma căruia vom instala pe meşterul Pencroff.

— Mai e vorbă, domnule Cyrus ! strigă marinarul. Sînt gata să mă fac şi căpitan... de îndată ce veţi construi un vas în stare să înfrunte valurile !

— Vom face-o şi pe asta, de va fi nevoie ! răspunse Cyrus Smith.

Dar, în timp ce oamenii noştri vorbeau plini de curaj, se apropiase ora la care trebuia făcută observaţia.

Cum va constata oare Cyrus Smith trecerea soarelui la meridianul insulei, fără nici un instrument ? Iată un lucru pe care Harbert nu putea să şi-l închipuie.

Observatorii se aflau acum la vreo şase mile de Cămin, nu departe de dunele printre care fusese găsit inginerul, după misterioasa lui salvare. Fiind ora unsprezece, poposiră în acel loc, pregătindu-şi prînzul. Harbert porni spre un pîrîu din apropiere, ca să care apă în urciorul adus de Nab.

Între timp, Cyrus Smith se pregăti pentru observaţiile sale astronomice. El alese pe plajă un loc neted, pe care marea în retragere îl nivelase cu desăvîrşire. Această întindere de nisip foarte fin era netedă ca-n palmă, nici un grăunte nedepăşimdu-l pe celălalt. De altfel nu era neapărată nevoie de un plan perfect orizontal, precum nu se impunea nici ca băţul înfipt în nisip să fie fixat perpendicular. Dimpotrivă, inginerul îl înfipse, dîndu-i chiar o oarecare înclinare spre sud, adică spre partea opusă soarelui. Nu trebuie să uităm că locuitorii insulei Lincoln vedeau soarele descrîindu-şi arcul deasupra orizontului de nord şi nu de sud, deoarece insula era aşezată în emisfera australă.

Harbert începu să înţeleagă ce avea de gînd să facă inginerul, ca să constate trecerea soarelui la meridianul insulei, cu alte cuvinte, să ştie cînd e miezul zilei în acel punct al globului. Voia să afle aceasta cu ajutorul umbrei, pe care o proiecta băţul pe nisip, şi în lipsa altor instrumente avea să obţină cu aproximaţie rezultatul dorit.

Într-adevăr, în clipa în care această umbră va dispărea, va fi ora douăsprezece fix; va fi de ajuns să se urmărească extremitatea umbrei ca să se cunoască clipa în care; după ce a scăzut, ea va reîncepe să crească. Înclinînd băţul în partea opusă soarelui, inginerul făcea ca umbra ce cădea să fie mai lungă, putînd urmări astfel mai uşor fazele prin care va trece. Cu cît acul unui cadran este mai lung, cu atît poate fi urmărit mai uşor în deplasarea lui. Şi umbra bastonului reprezenta astfel acul unui cadran.

Cînd socoti că a sosit momentul, Cyrus Smith îngenunchie pe nisip şi începu să măsoare micşorarea umbrei cu ajutorul unor mici ţăruşi, pe care îi înfigea în nisip. Tovarăşii săi urmăreau operaţia cu mult interes.

Reporterul ţinea cronometrul său în mînă, gata să anunţe ora cînd umbra va fi dispărut. În afară de aceasta, deoarece se nimerise ca Cyrus Smith să facă aceste operaţiuni în ziua de 16 aprilie, zi în care timpul mijlociu se confundă cu timpul adevărat, ora pe care avea s-o anunţe Gédéon Spilett va fi chiar ora Washingtonului — şi aceasta avea să simplifice calculele.

Între timp, soarele înainta încet, umbra băţului scădea mereu şi, în clipa în care lui Cyrus Smith i se păru ca ea creşte din nou, el întrebă .

— Cît e ora ?

— Cinci şi un minut, îi răspunse Gédéon Spilett. Nu-i mai rămînea decît să facă calculele, ceea ce nu-i fu prea greu. Exista deci o diferenţă de cinci ore între Washington şi insula Lincoln. Inginerul ştia că soarele, în mişcarea lui circulară, parcurge cincisprezece grade pe oră. Cincisprezece grade înmulţite cu cinci ore dau şaptezeci şi cinci de grade.

Aşadar, Washingtonul, aflîndu-se la 77°3'11" longitudine, adică 77° măsurate după meridianul din Greenwich — în raport cu care americanii, ca şi englezii, măsoară longitudinea — insula Lincoln urma să aibă cu 75° mai mult, adică să se afle la 152° longitudine.

Cyrus Smith anunţă rezultatul tovarăşilor săi. Ţinînd seamă de greşelile care s-ar fi putut strecura la .această observaţie, el se crezu îndreptăţit să afirme, aşa cum făcuse şi pentru latitudine, că insula Lincoln se afla aşezată între paralelele 35—37, şi între meridianele 150—155, la vest de Greenwich. Aceasta, cu o îngăduinţă de 5°, atît pentru longitudine, cît şi pentru latitudine, ceea ce putea să reprezinte la o eventuală eroare de observaţie o diferenţă de trei sute de mile longitudine sau latitudine, la distanţele calculate.

Dar ei nu trebuiau nicidecum să se lase influenţaţi în hotărîrile lor de această eventuală eroare.

Înţelegeau acum limpede că insula Lincoln era aşezată departe de orice ţărm sau arhipelag şi că nu puteau parcurge o asemenea distanţă într-o barcă rudimentară.

După datele pe care încercaseră să le stabilească, insula era aşezată la cel puţin o mie două sute de mile