Omar își dă iritat ochii peste cap. Își dă jos coatele de pe masă.

— Nu-nțeleg de ce nu-i voie să ții coatele pe masă! Ce contează?

Britt-Marie îi aruncă o căutătură severă.

— Contează, Omar! Că nu suntem animale! îi explică ea.

Sami se uită recunoscător la Britt-Marie. Omar se uită nedumerit la amândoi.

— Animalele n-au coate, spune el.

— Mănâncă-ți mâncarea și taci! îl repede Sami. Mănâncă toți. După ce termină, Omar și Dino se ridică și fug râzând în altă cameră. Vega își pune farfuria pe marginea chiuvetei, cu aerul că așteaptă o diplomă pentru asemenea prestație. Apoi pleacă și ea repede din bucătărie.

— Mulțumesc pentru masă! strigă Sami posac după ei.

— MULȚUMESC PENTRU MASĂ! urlă copiii în cor.

Sami se ridică și își trântește demonstrativ farfuria în chiuvetă. Apoi se uită la Britt-Marie.

— Hm, deci nu ți-a plăcut mâncarea?

— Pardon? spune Britt-Marie surprinsă.

Sami dă din cap dojenitor, mai mormăie ceva cu mulți de „futu-i”, ia cartușul de țigări și dispare pe balcon.

•

Britt-Marie rămâne singură în bucătărie. Mai ia un pic din ceea ce e aproape sigură că sunt tacos. Gustul e mult mai puțin ciudat decât se aștepta. Apoi se ridică, spală toate vasele, pune resturile de mâncare în frigider, șterge toate vasele și deschide sertarul cu tacâmuri. Furculițe, cuțite, linguri. În ordinea corectă!

Sami fumează pe balcon.

— A fost o cină foarte gustoasă, Sami! Mulțumesc frumos! spune Britt-Marie, cu mâinile împreunate strâns.

Sami dă din cap aprobator.

— Uneori e plăcut să-ți spună cineva că i-a plăcut mâncarea fără să fie nevoie să-ntrebi, știi ce zic?

— Da, spune Britt-Marie, fiindcă Britt-Marie chiar știe.

Britt-Marie simte nevoia să spună ceva politicos, așa că adaugă:

— Sertarul vostru cu tacâmuri e foarte frumos aranjat.

Sami o privește lung și zâmbește larg.

— Hai că ești OK, antrenoareo!

Britt-Marie dă din cap recunoscătoare. Șovăie un pic, apoi spune:

— Ha. Ha. Și tu ești… OK… Sami.

•

Sami îi duce pe toți la antrenament cu mașina. Vega se ceartă cu el tot drumul. Deși „tot drumul” în Borg nu înseamnă mare lucru. Britt-Marie nu înțelege de ce se ceartă, dar pare să aibă ceva de-a face cu acel Psiho. Ceva despre bani. Când termină cearta, Britt-Marie simte nevoia să spună ceva ca să schimbe subiectul, fiindcă Psiho nu o face să se simtă deloc în largul ei. Cam cum se întâmplă cu păianjenii veninoși, dacă vorbești prea mult despre ei. Așa că zice:

— Aveți și voi echipă, Sami? Tu și ceilalți băieți cu care erai deunăzi?

— Nu, n-avem nicio… echipă, răspunde Sami, ca și cum e o întrebare ciudată.

— Și-atunci de ce jucați fotbal? întreabă Britt-Marie nedumerită.

— Cum adică de ce? întreabă Sami, la fel de nedumerit.

Niciunul, nici celălalt nu știu ce să răspundă.

Sami oprește. Vega, Omar și Dino sar din mașină. Britt-Marie își verifică mai întâi conținutul genții, să fie sigură că n-a uitat nimic.

— Ești gata, Britt-Marie? întreabă Vega, care deja s-a plictisit.

Britt-Marie dă din cap foarte concentrată și arată spre geantă:

— Da, da, firește că sunt gata. Țin să menționez că am făcut o listă!

•

Sami parchează mașina cu motorul pornit, astfel încât să lumineze parcarea cu farurile. Copiii așază patru doze de suc goale pe post de stâlpi ai porților, căci dozele de răcoritoare sunt magice – pot transforma o parcare într-un teren de fotbal prin simpla lor prezență. Britt-Marie scoate lista.

— Vega? întreabă ea tare și clar, în timp ce copiii aleargă și își pasează mingea, cu mai mult sau mai puțin succes.

— Ce? întreabă Vega, care e chiar în fața lui Britt-Marie.

— Asta înseamnă „da”? întreabă Britt-Marie.

— Ce vrei să spui? întreabă Vega.

Britt-Marie bate răbdătoare cu creionul pe listă.

— Drăguță, fac prezența. Asta înseamnă că eu vă strig pe nume și voi răspundeți „Da”. Așa e cutuma!

Vega se uită pieziș la Britt-Marie.

— Da’ nu mă vezi că sunt aici?

Britt-Marie încuviințează binevoitoare.

— Drăguță, dacă să faci prezența ar însemna să bifezi oamenii aiurea, atunci ce rost mai are o listă de prezență?

— Exact! zice Vega.

— Exact! încuviințează Britt-Marie.

— Dă-o naibii de listă! Hai să jucăm! mârâie Vega și lovește mingea.

— Vega? zice Britt-Marie.

— DAAA! CE-I? țipă Vega.

Britt-Marie dă din cap mulțumită și bifează numele Vegăi pe listă. După ce face același lucru cu toți copiii, le împarte foi cu un text scurt și foarte formal, scris de mână, urmat de două linii trasate frumos în partea de jos a paginii, deasupra cărora scrie „Semnătura părinților”. Britt-Marie e foarte mândră de formulare. Le-a scris cu pixul. Oricine o cunoaște pe Britt-Marie înțelege ce reușită extraordinară este pentru ea să scrie ceva direct cu pixul, nu cu creionul. Oamenii chiar se schimbă când călătoresc.

— Trebuie să semneze ambii părinți? întreabă Piratul, care și-a aranjat așa de frumos părul lui roșu, încât pe Britt-Marie o doare când băiatul încasează o minge în cap în secunda următoare.

— Scuze! Voiam s-o nimeresc pe Vega! țipă Omar.

Vega și Omar se iau la bătaie. Ceilalți copii se bagă și ei în încăierare. Britt-Marie se învârte în cerc, încercând să le dea lui Vega și Omar formularele lor, prin ploaia de pumni. În cele din urmă se lasă păgubașă, traversează parcarea și se duce întins la Sami să-i dea hârtiile. Tânărul stă pe capota mașinii negre și bea suc dintr-o doză pusă pe post de stâlp de poartă. Britt-Marie se perie de praf din cap până-n picioare. Fotbalul nu este, cu siguranță, un sport igienic, asta e tot ce poate să spună.

— Ai nevoie de ajutor? întreabă Sami.

— Nu știu ce trebuie să facă un antrenor de fotbal când jucătorii se bat precum câinii sălbatici, recunoaște Britt-Marie.

— Îi lași să alerge, râde Sami.

— Ce vrei să spui? întreabă Britt-Marie.

— Păi, lasă-i, știi, idiotu’! spune Sami.

— Idioată nu sunt, în niciun caz! protestează Britt-Marie, deși adevărul e că se simte ca o idioată.

Sami râde – de ea sau cu ea, nu se știe.

— A, nu, rahat, e doar un exercițiu, așa-i