Bum, bum, bum. Alarmă! De o mie de ori alarmă!

Să izbucnească panica!

Până şi furnicile deja împotmolite prin bălţile de apă de pe jos încearcă să izbească în sol prin apă, pentru ca tot Oraşul să se alerteze. Bătăile se aud ca goana sângelui în artere.

Inima Oraşului palpită.

Ca un ecou, se aude cum grindina perforează domul. Plici, plici, plici.

Ce pot să facă nişte mandibule, oricât de ascuţite, împotriva unor picături de apă?

Alertă de gradul 3: Situaţia este dintre cele mai critice. Câteva dintre lucrătoare, cuprinse de isterie, aleargă în toate părţile. Din antenele lor întinse se revarsă urlete feromonice de neînţeles. În agitaţia lor, unele ajung să-şi rănească semenele.

La furnicile roşcate, feromonul de alarmă cel mai puternic este o substanţă emisă de glanda lui Dufour. Numită n-decan, ea este o hidrocarbură volatilă cu formula chimică C10-H22, având un miros destul de puternic pentru a înfuria în ultimul hal chiar şi o doică aflată în plină hibernare.

Fără sacrificiul furnicilor-portar, torentele de apă nu ar fi cruţat Oraşul interzis. Blocând ermetic intrările cu capetele lor plate, ele au împiedicat lichidul invadator să inunde hornul central. Toţi ocupanţii Oraşului interzis, şi în primul rând Chli-pou-ni, sunt teferi şi nevătămaţi.

În schimb, apa se revarsă acum în sălile păduchi-lor-de-frunză.

Animalele verzi scot nişte piuituri mirositoare stinse.

Încolţite şi silite să scape cu fuga, furnicile-ciobani nu pot salva decât o mână de păduchi, aflaţi pe punctul de-a naşte.

Pretutindeni se încearcă ridicarea unor baraje. Totodată, are loc consolidarea celui deja existent care, plasat strategic într-o galerie principală, tine piept torentului vijelios. Forţa hidraulică este însă de neînfrânt; în cele din urmă, barajul se fărâmiţează, se fisurează şi se despică, făcându-se bucăţi şi lăsând să se reverse într-o clipă un tăvălug de apă ce le mătură pe curajoasele furnici-zidar.

Cărând cu ea înecaţii, apa înaintează de-a lungul coridoarelor, făcând să se prăbuşească bolţile, smulgând punţi şi răvăşind cu desăvârşire topografia subterană înainte de-a se revărsa in ciupercării. Nici aici, agricultoarele nu mai au timp decât să strângă câţiva din preţioşii spori înainte de-a o lua la fugă.

Coleopterele acvatice, acei faimoşi gândaci-de-apă carnivori pe care Chli-pou-ni voise atât de mult să-i domesticească, s-au răspândit pretutindeni, bucuroşi că se pot zbengui în elementul lor natural, devorând păduchi de frunză, cadavre de furnici şi larve în agonie.

Ocolind tot mai des şi depăşind obstacolele, 103 683 reuşeşte să răzbată până la staulul scarabeilor-rinoceri. Bietele animale zboară de colo până colo, încercând să scape de înec. Plafonul este însă atât de jos, încât se lovesc necontenit de el, speriate.

Aici, ca şi pretutindeni, lucrătoarele zeloase se ocupă, în ciuda primejdiei, cu salvarea puilor şi cu punerea la adăpost, la loc uscat, a mingilor de bălegar pîine cu ouă. Cu toate acestea, ele ştiu prea bine că pierderile vor fi enorme şi inevitabile.

Faptul de-a avea labele ude îi umple de groază pe scarabei şi îi face să lovească cu cornul în tavan. 103 683 reuşeşte să treacă printre izbiturile ca de berbece numai datorită atenţiei sale exersate de luptătoare.

Iată în sfârşit intrarea în ascunzătoarea rebelelor. Sunt toate acolo, deiste şi ne-deiste, cu deosebirea că ultimele se agită, pline de nervozitate, în vreme ce primele păstrează un calm ciudat; cataclismul nu le surprinde.

Nu i-am hrănit cum trebuie pe zei, şi acum ne udă.

103 683 le întrerupe litaniile. Foarte curând, nu va mai rămâne nici o cale de ieşire. Dacă vor să salveze mişcarea rebelă, trebuie să o şteargă urgent.

În cele din urma, reuşeşte să se facă ascultată. În momentul când se pregătea să plece, furnica numită 24 îi întinde coconul de fluture pe care îl lăsase acolo la ultima ei vizită.

Pentru misiunea Mercur. Nu trebuie s-o uiţi.

103 683 preferă să ia coconul fără să mai stea la discuţii şi le îndeamnă pe rebele s-o urmeze. Dar drumul prin staul a ajuns de-acum să fie blocat: întreaga sală este inundată. Scarabeii-rinocer plutesc între două ape, alături de furnici înecate.

Trebuie săpat cât mai repede un nou tunel. 103 683 dă pe loc ordinele necesare.

Urgenţa este maximă, dat fiind că nivelul apei a şi început să crească în încăperea ce folosea de ascunzătoare.

Toate alimentele care mai rămăseseră plutesc acum la întâmplare.

Apa urcă tot mai repede.

Cu toate acestea, deistele nici măcar nu se gândesc să se plângă. Majoritatea s-a resemnat în faţa mâniei cereşti îndreptăţite.

Rebelele deiste continuă să creadă, cu aceeaşi încăpăţânare, că ploaia devastatoare nu s-a abătut asupra lor decât pentru a împiedica cruciada pusă la cale de Chli-pou-ni.

53. AMINTIRI ACIDE

― Scuzaţi-mă, domnişoară!

Cineva i se adresa.

Când Laetitia Wells deschise ochii, văzu că nu ajunsese încă la capătul liniei. O femeie îi spunea ceva.

― Scuzaţi-mă, domnişoară. Mă tem că v-am lovit cu andrelele.

― Nu-i nimic, oftă Laetitia.

Femeia tricota nişte lână roz-bombon şi avea nevoie de ceva mai mult spaţiu pentru a-şi întinde ţesătura.

Laetitia Wells se uită la păianjenul ţesător de lângă ea ce-şi agita degetele. Andrelele înmulţeau întruna ochiurile împletiturii, cu un clinchet obsedant.

Lucrul ei semăna cu o garnitură de scutece. Oare ce biet sugar avea să fie închis în temniţa asta moltonată? se întrebă Laetitia Wells. Ca şi cum i-ar fi auzit întrebarea nerostită, femeia zâmbi, dezgolind o proteză superbă de email.

― E pentru fiul meu, vesti ea cu mândrie.

În aceeaşi clipă, privirea Letitiei căzu pe un afiş: "Ţara noastră are nevoie de copii. Luptaţi împotriva scăderii natalităţii."

Laetitia Wells se simţi cuprinsă de o uşoară acreală. Să faci copii! îşi zicea că acesta este ordinul primordial dat speciei: să se reproducă, să se răspândească, să se disperseze în masă. N-aţi avut un prezent interesant? Supravieţuiţi în viitor prin depunerea de ouă! Gândiţi-vă mai întâi la cantitate, calitatea va veni abia după aceea.

Fără să ştie, cele care făceau astfel se conformau eternei propagande care transcende politica de orice fel a tuturor naţiunilor: extinderea dominaţiei oamenilor asupra planetei.

Laetitia Wells avu impulsul de a-şi apuca vecina de umeri şi de a-i spune, privind-o drept în ochi: "Nu, nu mai faceţi copii, abţineţi-vă, fiţi ceva mai pudică,