prin cap că ar fi avut prilejul acesta, ci în schimb i-ar fi învineţit ochii şi i-ar fi scos cu pumnul câţiva dinţi şi ar fi aruncat-o în rigolă: astfel încât ea să se poată odihni sigură, pentru totdeauna, în conştiinţa faptului că, până nu s-ar fi trezit cu un ochi învineţit şi sau scuipându-şi dinţii în rigolă, el nici n-ar fi ştiut vreodată că ar avea ceva pentru care s-o ierte.

 

De data aceasta luminile nu se mai întunecă. Încep să scadă constant către întunericul complet şi apoi se pierd în acest întuneric total în timp ce Stevens continuă.

 

Nancy i-a fost confidentă la început, în timp ce ea – Nancy – încă mai credea probabil că singura problemă, singurul factor era cum să scoată banii pe care îi cerea şantajistul, fără ca patronul, stăpânul, soţul să afle de asta; constatând, descoperind – adică tot Nancy – dându-şi seama probabil că ea nu fusese în realitate o confidentă, şi asta de multă vreme, cu mult înainte de a fi descoperit că ceea ce fusese ea în realitate era că fusese o spioană: spioană a patroanei sale: nedându-şi seama până ce nu descoperise că, deşi Temple luase banii şi bijuteriile de asemenea din casa de bani a soţului ei, ea – Temple – încă nu-i plătise şantajistului şi nu luase scrisorile, că plata banilor şi a bijuteriilor reprezenta mai puţin decât jumătate din planul lui Temple.

 

Luminile se sting complet. Scena e în întuneric complet. Vocea lui Stevens continuă.

 

Asta a fost atunci când Nancy, la rândul ei, a descoperit unde ascunsese Temple banii şi bijuteriile, şi – Nancy – le-a luat la rândul ei şi le-a ascuns de Temple; asta a fost noaptea zilei când Gowan a plecat într-o excursie de o săptămână să pescuiască la Trecătoarea Aransas, luând cu el copilul mai mare, băiatul, ca să lase copilul într-o vizită de o săptămână la bunicii lui, la New Orleans, până când Gowan avea să-l ia în drumul lui acasă din Texas.

(către Temple; în întuneric)

Acum spune-i.

 

Scena e în întuneric complet.

Scena a doua

Interior, camera personală de zi sau de găteală a lui Temple. Ora 9,30 p.m. Treisprezece septembrie ante.

 

Luminile se aprind în dreapta jos, ca în Actul I în tranziţia de la sala tribunalului în salonul familiei Stevens, deşi, în loc de salon, scena e acum în apartamentul personal al lui Temple. O uşă la stânga duce spre restul casei. O uşă, la dreapta, duce spre camera copiilor, unde copilul doarme în leagănul lui. În spate uşi-ferestre dau spre o terasă; aceasta e o intrare secundară în casă venind dinspre afară. La stânga, uşa unui dulap a rămas deschisă. Veşminte răspândite pe duşumea în jur, arătând faptul că dulapul a fost supus unei cercetări, nu atât în grabă cât cu brutalitate şi fără menajamente şi amănunţit. La dreapta este un cămin cu foc de gaz. Un pupitru la peretele din fund e deschis şi arată semnele unei percheziţii la fel de brutale şi grăbite. O masă, în centru, pe care se află pălăria, mănuşile şi poşeta lui Temple, de asemenea un coşuleţ din cele folosite pentru transportul copiilor mici; două valize, în mod evident aparţinându-i lui Temple, sunt închise şi aşezate pe podea, alături de masă. Întreaga încăpere indică faptul că Temple se află pe punctul de a pleca, şi că a fost căutat ceva în zadar, şi totuşi cu brutalitate şi pretutindeni şi poate chiar într-un fel de panică.

Când se aprind luminile, Pete este în picioare la uşa deschisă a dulapului, ţinând în mână un ultim veşmânt, un neglijeu. E un bărbat de aproximativ douăzeci şi cinci de ani. Nu arată ca un criminal. Adică nu e în totul un tip standardizat, recognoscibil de criminal sau de gangster. Arată aproape ca imaginea convenţională a unui student de colegiu, sau a unui tânăr voiajor comercial cu succes al unei firme de automobile sau de servicii publice. Veşmintele îi sunt obişnuite, nici stridente, nici elegante la modul ostentativ, pur şi simplu ceea ce poartă toată lumea. Dar are ceva din aerul strict „neîmblânzit” în persoana sa. E prezentabil, atractiv pentru femei, câtuşi de puţin imprevizibil pentru că ştii – sau se ştie – exact ce va face, şi atunci speri pur şi simplu că de data asta nu va face tocmai asta. Are ceva dur, nemilos, nu imoral ci nemoral.

E îmbrăcat într-un costum de vară uşor, pălăria îi e împinsă pe ceafă astfel încât, preocupat aşa cum e în clipa aceasta, arată exact ca un detectiv tânăr dintr-un oraş mare într-un film din categoria filmelor brutale. Cercetează neglijeul acesta fantezi repede şi fără prea multe menajamente, îl lasă să cadă şi se întoarce şi constată că i s-au încurcat picioarele în alte asemenea veşminte aruncate pe podea şi, fără să se oprească, îşi scutură picioarele şi se îndreaptă spre pupitru şi rămâne acolo privind dezordinea de acolo prin care a mai scormonit repede şi amănunţit o dată, acum cu un fel de dezgust mohorât şi dispreţuitor.

Intră Temple din stânga. E îmbrăcată într-un taior de călătorie de culoare închisă sub un pardesiu uşor, deschis, fără pălărie, purtând pe braţ haina de blană pe care am mai văzut-o, şi o rochiţă sau o pătură de copil pe acelaşi braţ, şi o sticlă plină cu lapte în cealaltă mână. Se opreşte în prag exact atâta timp cât îi trebuie să arunce o privire la dezordinea din cameră. Apoi intră şi se îndreaptă spre masă. Pete îşi întoarce capul; altminteri nu se mişcă în niciun fel.

 

PETE

Ei?

 

TEMPLE

Nu. Cei de acolo unde stă ea spun că n-au mai văzut-o de când a plecat la lucru astăzi dimineaţă.

 

PETE

Aş fi putut să-ţi spun şi eu asta.

(îşi priveşte ceasul de la mână)

Mai avem încă timp. Unde stă ea?

 

TEMPLE

(la masă)

Şi pe urmă ce? Îi ţinem o ţigară aprinsă pe talpa piciorului?

 

PETE

E vorba de cincizeci de dolari, chiar dacă tu eşti obişnuită să gândeşti în sute. Pe lângă asta şi bijuteriile. Ce sugerezi