propria sa împlinire, propria sa fericire, ci datoria faţă de celălalt, datoria faţă de fericirea celuilalt. Descrierea scenei plecării pare mai degrabă înregistrarea unei noi morţi simbolice, a unei noi transformări: „Auzeam căruţaşii coborând, gemând, scările de lemn, încovoiaţi sub povara lăzilor, şi parcă i-aş fi auzit coborând propriul meu sicriu“. 1530 Alegerea împlinirii prin dragoste ar fi trebuit să îi aducă fericirea sau măcar promisiunea fericirii, dar Eliade se simte mai degrabă mutilat, sacrificat de destin, intrând într-o nouă etapă a existenţei sale fără nici o certitudine, decât aceea a împlinirii unei datorii, a unui sacrificiu, care ar putea să fie acel eveniment care să-l recentreze pe calea propriului destin. Alegerea Ninei pare mereu interpretată în termenii unei situaţii iniţiatice, a unei situaţii religioase, menite să îl salveze sau sa-l piardă, nu în termenii dragostei şi ai nunţii (mistice sau nu). Nina Mareş pare mai degrabă la un moment dat semnul destinului său prodigios şi magic, decât persoana care ar putea să-l iubească, oferindu-i astfel darul nesperat al unei libertăţi în doi. Memorialistul este foarte atent cu tot acest episod, pe care îl redă in extenso, tocmai pentru că crede că această situaţie paradoxală este cu adevărat o iniţiere în misterul propriei existenţe. „Romanul“ memoriilor este aici foarte viu, iar personajele sunt pregnante şi reliefate puternic în contextul dramei sentimentale evocate.1531

La 27 de ani Eliade atinge deci pragul unei maturităţi care va trebui să se prelungească pentru a se împlini. Deocamdată, destinul fusese darnic peste măsură cu „fiul de împărat născut cu cartea în mână“, adevăratele probe iniţiatice de abia vor urma de acum înainte, Eliade va intra, odată cu întreaga sa generaţie, în turbionul istoric născut ce veacul cel mai frământat al umanităţii moderne. Epoca totalitarismelor şi a războaielor mondiale nu va ierta pe nimeni, cu atât mai puţin pe intelectualii români ai epocii.

Anul 1933 înseamnă intruziunea brutală a politicii în vieţile tuturor românilor, asasinarea primului-ministru I.G.Duca demonstra că România intra într-o zonă a unei încleştări fără întoarcere. Asasinatul din decembrie 1933 a fost şi a rămas o afacere foarte tulbure, în care Regele Carol al-II-lea e foarte probabil să fi fost implicat direct sau indirect. Memoriile lui Eliade privesc evenimentul cu relativă neutralitate, insistând asupra arestării lui Nae Ionescu şi interzicerii Cuvântului. Nu putem decât să regretăm parcimonia comentariilor eliadiene cu privire la întreaga epocă, cu privire la personajele pe care le-a cunoscut, la acţiunile unora dintre ele. Care era temperatura morală a societăţii intelectuale sau măcar a grupului său de prieteni, care erau judcăţile de valoare pe care le făcea în epocă despre toate aceste lucruri?!1532 Despre toate acestea Eliade tace, adoptând o privire „istorică“, neutrală, o privire de martor de departe al epocii, al frământărilor scenei politice româneşti. Eliade pare în aceste pagini care urmăresc doar cronologia operei că nu mai are biografie, că viaţa este suspendată, apărând doar la intervale, când publicarea unui roman sau a tezei agită un pic lucrurile. Toată acea epocă rămâne cumva ştearsă, nici măcar în penumbră. Este evidentă strategia eliadiană de a ocoli orice temă politică, orice situare clară, orice comentariu care ar putea lămuri unele din lucrurile importante sau din atitudinile avute în epocă. Poziţia pe care o apără Eliade în memorii este, pentru această perioadă, 1933-1937, poziţia unui intelectual preocupat numai de propria creaţie, de propriile apariţii publicistice, care trăieşte într-un vid politic şi social, într-o ţară în care spiritul veacului dispăruse. Acesta este portretul artistului la 30 de ani, creativ, neutru politic, dezinteresat de orice atitudine publică relevantă, fără nici o pasiune periculoasă. Este aceasta o imagine adevărată? În mod cert Eliade prezintă o biografie epurată de tot ceea ce putea să însemne aerul epocii, de mizele existenţiale personale cu implicare directă sau indirectă politică, o biografie care se ascunde sub cortina vieţii anodine de intelectual modest preocupat numai de operă şi de mijloacele de trai. Aerul tare al evenimentelor politice pătrunde în memorii numai odată cu relatarea tribulaţiilor politice ale lui Nae Ionescu, ceea ce, în fond este adevărat, pentru că politic Eliade a existat numai funcţie de Nae Ionescu, dar este totuşi prea puţin faţă de amploarea evenimentelor şi a mizelor politice şi intelectuale implicate.1533 Or, Eliade era un intelectual şi situat şi angajat în epocă, era un intelectual de dreapta, este adevărat, cu o evoluţie lentă spre dreapta şi fără a fi avut atitudini publice extremiste, practicând mereu un echilibru al inteligenţei şi raţionalităţii. Dar ceea ce ocultează memoriile acestei perioade este chiar ethosul eliadian al epocii, omul interior, temperatura sa morală, judecata sa asupra avalanşei de evenimente politice care au condus România la dezastru.1534

Memoriile redevin transparente odată cu anul 1937.1535 Perioada 1937-1940 este perioada cea mai grea din întreaga existenţă eliadiană, este perioada hybris-ului politic şi metafizic, perioada unui pariu extrem cu istoria. Şi acum, în această perioadă, figura magistrului domină tribulaţiile politice ale lui Eliade. Memoriile ascund, ca şi Jurnalul, angajarea legionară a lui Eliade. Din această perspectivă trucată este greu de făcut conexiunile reale între evenimente, între cauze, circumstanţe şi efecte. Partea a patra a Memoriilor se numeşte: Când moartea îşi camuflează mitologia, un titlu complicat, sibilinic şi apăsat „metafizic“.

Romanul memoriilor îşi schimbă aici perspectiva, Eliade va folosi flash back -ul pentru a rememora perioada 1937-1940, punctul nodal fiind noaptea de 9 septembrie 1940, când Londra era bombardată de aviaţia germană. Aşteptându-şi moartea în adăpostul antiaerian din Londra, Eliade rememorează întreaga perioadă din România, perioadă şi ea însăşi supusă semnului morţii, ceea ce leagă cele două perioade fiind chiar semnul şi realitatea „morţii colective“.

Cum este construită această secvenţă a