«om de afaceri», prieten şi protector al intelectualilor, pe care îl cunoscusem cu doi ani înainte“. Parisul începe deci, ca pentru orice exilat, pe peronul gării, aşteptat de compatrioţi. Temele mari ale memoriilor rămân in continuare numai opera ştiinţifică şi opera literară, Eliade se retrage definitiv în spatele propriei opere, care trebuie să devină persona propriului sine retras din lumea aparenţelor, a istorie care sa face şi se desface lăsând în urmă cadavrele tuturor iluziilor, încă tânarul cavaler cruciat face deci trecerea chinuitoare spre înţelepciune, tăcere şi camuflare, spre mister.

1365 Eliade este şi aici un precursor şi un modernist, în acest accent pus pe autenticitate, pe experienţa nudă şi pe înregistrarea experienţelor şi a evenimentelor. Literatura română nu a fost până în perioada interbelică o literatură în care jurnalul şi memoriile să fie specii foarte prezente, deşi unele din cele mai spectaculoase apariţii din secolul XIX sunt în esenţă legate de memorie, dacă ar fi să ne gândim la Scrisori către V. Alecsandri sau la Amintiri din copilărie. Abia după primul război mondial jurnalul şi memoriile intră cu adevărat în câmpul literaturii, dar aceasta se întâmplă totuşi foarte timid. Eliade este aici, ca şi în cazul eseisticii, un novator. Cu toate acestea, deloc paradoxal totuşi, are un precursor, şi anume pe C.A. Rosetti, al cărui jurnal a rămas practic inedit până la publicarea sa în 1974, de către Marin Bucur. Jurnalul lui C.A. Rosetti este jurnalul unei conştiinţe romantice aflate permanent în expansiune şi în căutarea unei misiuni istorice şi totodată profetice, un eu al jubilaţiei dar şi al interogaţiilor permanente. Opus total Însemnărilor zilnice ale lui T. Maiorescu, publicate începând cu 1936, jurnalul lui C.A. Rosetti este manifestul romantic al eului intim al unui paşoptist arhetipal. Dacă pasiunea cunoaşterii, a transgresării limitelor este de sorginte eminesciană, se poate spune că romantizarea permanentă a propriei existenţe, pasiunea exhibării de sine, a interogaţiei asupra sinelui, marile avânturi legate de devenirea personală, îl leagă pe Eliade de forma mentis a romantismului paşoptist, care doreşte să fie instaurator şi întemeietor de cultură şi civilizaţie. Vezi aici C.A. Rosetti, Jurnalul meu, ediţie îngrijită şi prefaţată de Marin Bucur, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974.

1366 Mircea Eliade, Jurnal portughez, ed. cit., pp. 120-121.

1367 Mircea Eliade, India, Humanitas, Buc., 1998, pp. 59-60.

1368 Mircea Eliade, Memorii, Humanitas, Buc., 1991, p. 14.

1369 Mircea Eliade, Europa, Asia, America…, vol. 2, ed.cit., pp. 171-172.

1370 Mircea Eliade, Erotica mistică în Bengal, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Handoca, Editura „Jurnalul literar“, Buc., 1994, p. 171.

1371 Ibid., p. 179.

1372 Ibid., p. 220, fragmentul este din corespondenţa cu familia, din epoca indiană; scrisoare îi este adresată mamei sale în data de 17 noiembrie 1929.

1373 E. Cioran, neiertător, nota despre Eliade în 1936: „Dintre oamenii cu preocupări religioase, puţini sunt aşa de puţin religioşi ca Eliade. Acesta a făcut totul ca să salveze această lume de aparenţe, a consumat un adevărat efort religios ca să scape lume noastră, a acelora care ne mulţumim cu umbrele, de teama unei lumi divine. Nu este aici vorba de pesimism, ci de o anumită atitudine faţă de lumea noastră. Pesimismul nu indică nici o ieşire, pe când religia este o supremă soluţie. Dacă aş crede sigur în Dumnezeu, de orgoliu, n-aş mai sta cu nimeni de vorbă.“, Emil Cioran, Revelaţiile durerii. Eseuri, ediţie îngrijită de Mariana Vartic şi Aurel Sasu, prefaţă de Dan C. Mihăilescu, Editura Echinox, Cluj, 1990, p. 148.

1374 Mircea Eliade, Şantier, Cugetarea, 1934, p. 69.

1375 Ibidem, pp.62-63.

1376 Ibidem, pp. 63, 66-67.

1377 Ibidem, p. 41.

1378 Ibidem, pp. 108-109.