Masiva maşină de stat-major face o piruetă pe suprafaţa alunecoasă a şoselei. Cu o manevră de maestru, Porta îşi îndreaptă vehiculul printre copaci, sare peste o movilă şi opreşte într-o căpiţă de fân. A fost ultima secundă a ultimului minut al celui de-al doisprezecelea ceas.

Din nori îşi fac apariţia urlând două Rata cu stele roşii pe aripi. Trec pe deasupra şoselei cu gurile tunurilor automate în flăcări.

– Doamne, îndură-te de noi! îngaimă Sally, privind disperat. Surit puşi pe fapte mari oamenii din ţara asta. Rapoartele spun că frontul e stabil şi totu-i liniştit.

– Aşa apar în fiecare zi puii de diavol, explică Porta. Poţi să-ţi potriveşti ceasul după ei. Noi îi numim Poliţia rutieră. Ăştia se pricep al naibii să înlăture blocajele de circulaţie.

– Săptămâna trecută am pierdut două camioane de zece tone, tocmai în mijlocul slujbei de duminică de la biserică, spune Wolf, întristat. La asta trebuie să te-aştepţi când te lupţi cu păgânii. Slavă Domnului că n-am pierdut decât echipajele. Carele au putut fi reparate!

– Spurcaţii ăia n-or să se mai întoarcă, nu-i aşa? întreabă Sally, privind neliniştit norii cenuşii. Slavă cerului că nu-s decât în vizită pe-aici. M-am născut să port uniformă, dar nu pe timp de răzmeriţă. O, Doamne, nu!

– Desigur, zâmbeşte Porta, e de neînchipuit cum s-ar fi schimbat istoria rasei omeneşti dac-ar fi fost ca tu să vii încoace şi să iei parte activ la bătălie. Râde atât de tare încât se încovoaie deasupra volanului şi e cât pe ce să se izbească de rămăşiţele unui tun şi de hoiturile celor şase cai care zac în mijlocul drumului.

– Zilnic e vânzoleala asta? întreabă Sally, privind caii morţi, cu picioarele ţepene şi cu boturile căscate.

– După cum spuneam, poţi afla ora exactă după ei, răspunde Porta, indiferent. Când au cinci misiuni la activ, li se dă câte-o medalie. Chestii din astea gâdilă muierile la născătoare, ştii tu. Artileriştii de la antiaeriană au doborât deunăzi pe unul, un marţafoi plin de ifose care nu discuta decât cu ofiţeri. Avea opt barete de pânză, deci trebuie c-a bumbăcit o grămadă frumuşică de maşinării din stocul rulant al proprietarului de camioane Adolf.

– Şi ce i s-a întâmplat individului? vrea să ştie Sally.

– L-a atârnat SS-ul, îl lămureşte Porta laconic. Prea era un erou pe gustul lor ca să-l numească Untermensch. Viu n-ar fi dat bine în filmele de propagandă. Uite-l pe-unul cu dureri de bilă, continuă el, arătând în trecere spre un bătrân soldat din trupele de aprovizionare, zăcând într-o baltă de sânge cu casca de oţel pusă invers pe cap.

– Că veni vorba, mai ştii ceva de individul ăla de i se spunea "Polka Porcul"? întreabă Sally maliţios. Straşnic v-a mai tras în piept. Nu cred c-a mai rămas mare lucru din procentul vostru de optzeci la sută după ce-a trecut el pe-acolo?

– A-ntors foaia, spune Porta, scuipând pe geam. Nu mai fură de la oameni. Unul dintre amicii mei, un tip care spală geamurile pentru Gestapo pe Prinz Albrechtstrasse, l-a dus la dentist să-i controleze dinţii. Au fost ceva probleme, aşa că amicul meu a împrumutat burghiul dentistului pentru a se ocupa el de toată chestia. E drept că de câteva ori i-a alunecat şi i-a găurit niţel limba.

– Socot că nu i-a plăcut prea tare "Porcului"! râde Sally, răutăcios.

– Să fiu sincer, nu! răspunde Porta cu un râs sonor. Nu i-au mai rămas dinţi, iar găurile din limbă îl fac să se bâlbâie. Acum îi e greu să mai ceară de la oameni optzeci la sută. Oamenii se satură să tot aştepte până termină el ce are de zis.

– Într-adevăr, mult s-a mai lăudat c-a reuşit să te fenteze, spune Sally, întinzându-i lui Porta sticla de coniac. Îţi mai aminteşti de tipul ăla, "Pino Malacul", care se tot lăuda cât e el de mare? Ei bine, ziua în amiaza mare, coboară unul dintr-o maşină chiar pe bulevardul Hohenzollern. Îl ia în braţe pe "Pino", îi dă un mozol răsunător drept pe gură şi în acelaşi timp îi vâră un cuţit în spinare. Drept în inimă, şi totul e cât se poate de curat. A dispărut cu tot cu cuţit înainte ca oamenii să-şi poată lua ochii de la ceea ce, cu câteva clipe înainte, încă mai fusese "Pino Malacul".

– În Sicilia i se spune "sărutul morţii", explică Wolf. Şi eu l-am folosit aici în Rusia de câteva ori. Determină opoziţia să se ţină o vreme la adăpost şi-i lasă omului loc de acţiune.

Porta coteşte de pe şoseaua principală şi conduce Mercedesul pe străduţe înguste, acoperite de zăpadă, claxonând încontinuu. Pietonii se aruncă la o parte în toate direcţiile. Cu o piruetă amplă, opreşte în faţa reşedinţei lui Wolf, cu inscripţia sa ameninţătoare: "Intrarea oprită".

Gorilele chinezeşti deschid porţile duble, făcând loc berechet pentru ca Wolf şi cei doi însoţitori să poată intra.

Doi prizonieri de război ruşi sunt gata să-i lustruiască cizmele lui Wolf. Li se permite cu mărinimie să le lustruiască şi pe cele ale Ministrului de Război, Sally.

În timpul acesta, Porta şade şi bea coniac. "O să ai destulă vreme să-ţi lustruieşti ciubotele când s-o sfârşi războiul", gândeşte el.

În clipa în care pătrund în birou, scaunele bocăne şi funcţionarii iau poziţia de drepţi.

Mecanicul-şef Wolf îşi atinge cozorocul bonetei cu gămălia bastonului său ocoş. A văzut el în filme că aşa fac ofiţerii englezi. E convins că asemenea treburi îi conferă clasă unui bărbat. Cei doi contabili, specialişti în gume de şters şi în falsificarea semnăturilor, rămân pe gânduri în clipa în care Feldmarschall Wolf trece pe lângă ei. Calcă apăsat pe fiecare treaptă a scării metalice, spre biroul său, făcând să-i zornăie pintenii.

– Salut, face el către cei doi câini-lup, care-şi arată colţii, gata de atac. Săptămâna trecută au halit la micul-dejun un neamţ de baltă, râde Wolf. N-a mai rămas mare lucru din el! Idiotul a nimerit aici, dracu' ştie cum, pe neaşteptate, şi spunea c-a şterpelit ceva din armata regelui Mihai. Sau cum i-o fi zicând şefului lor de-acolo din România!

– Aşadar şi prin urmare, să trecem la afaceri, spune Sally, după ce se aşază la o masă de seară abundentă. (Gorilele lui Wolf sunt trimise la plimbare şi