uşa încuiată în urma lor.) Din câte-am auzit, am îndoieli serioase că trebuşoara asta ar putea fi dusă la bun-sfârşit. Îmi cam pute a trădare de-a Untermenschului şi-a înşelătorie jidănească.

– Ia nu te mai umfla în pene ca şi cum ai fi cine ştie ce mare grangur, îi sare muştarul lui Porta, îndreptând furculiţa spre Sally. Tu faci ce spun eu. Nu-i nevoie să faci nici mai mult, nici mai puţin ca să putem pune treaba pe roate. Şi pentru asta capeţi cinci la sută. În ce mă priveşte, mă gândeam că jumătate dintr-atât ar fi de-ajuns.

– Să nu-ţi închipui că-i prea mult, zâmbeşte Sally sarcastic. Ajunge pe ziua de azi! Mă duci tu înapoi la aeroport sau chem un taxi?

– Cale bătută, rânjeşte Porta, şi pe curând!

Aparent indiferent, se serveşte cu un platou întreg cu piftie din picioare de porc.

Pe Wolf îl apucă nebunia şi explodează de furie. Îi zboară piftia din mână lui Porta şi fuge după Sally care dă să pună mâna pe clanţă.

– Ia mâna, cretinule! ţipă el. Vrei să ne faci pe toţi arşice? Aici nu te afli în parohia ta nenorocită. Eşti într-un Cartier General care-i important pentru efortul de război. Şi să-ţi mai spun ceva, pigmeu imbecil ce eşti! Nici în cur nu ne doare că ai sau n-ai bănuieli. Faci ce-ţi spunem noi, că de nu, se va sfârşi foarte curând mascarada ta de-a "Ministrul de Război". Am frânt noi gâtul la căpoşi mult mai mari decât tine. Măi, papiţoi de operetă! Paniemaieşi?

– E-n regulă, mormăie Sally, aşezându-se din nou la masă, dar păstrându-şi pe cap boneta sa de mătase. (Înşfacă furios o bucată de budincă neagră, presară zahăr peste ea şi apoi toarnă sirop.) Obişnuiesc să tratez numai cu oameni din a căror pâine am mâncat, face el, îndesându-şi budinca în gură.

– Ce lepădătură eşti, spune Porta cu gura plină de piftie. Nu mă lua pe mine cu chestii d-astea. La urma-urmei, nu eşti nici pe departe un ministru de război, eşti doar un prăpădit de funcţionar într-un birou jegos. Orice pramatie îţi poate călca pe urme.

– Ei, dă-o-ncolo, se dă bătut Sally. Sănătate, băieţi! Şi haidem la treabă! Oricum, mai devreme sau mai târziu, tot în rahat o să sfârşim cu toţii. (Ia o înghiţitură din paharul său şi sloboade o râgâitură prelungă). Dar de ce oare nu culegeţi voi înşivă aurul cu pricina, continuă el dus pe gânduri? Elegant şi pe şestache. Zău c-aţi scăpa mai simplu şi mai ieftin, nu credeţi? După cum se aude la Berlin, Rusia a căzut în cur. Mai e de făcut doar o curăţenie de rutină, aşa că, dacă nu mă-nşel, aurul nu-i decât o binemeritată pradă de răzbel.

– Şi mai zici că eşti "Ministru de Război!" exclamă Porta, cu dispreţ. Băiete, glăsuieşti ca o virgină însărcinată într-un tractir turcesc! Genul ăsta de slujbă nu se poate face decât cu ajutorul unor ruşi finuţi, care nu dau o para chioară pe Vaterland şi pe nevoia lui de Lebensraum{33}. Ne-nţelegem ca mâţele-n călduri. Iaca, planul e deja croit. Tocmai regulez o muiere parcată aici de către bărbată-su, un comisar. A fost atât de încântată de ciozvârta mea, încât mi-a ciripit totul despre aurul ăsta de la Kremlin pe care bărbată-su a avut misiunea de a-l dosi până când s-o lăsa din nou pacea. Lui i-a venit ideea strălucită, chiar genială, de a lua aurul în călătoriile sale. O să constituim un grup mixt de luptă, germano-rusesc. Comisarul va aranja lucrurile în tarlaua lui, iar noi ne vom îngriji ca treaba să meargă bine aici. Se potriveşte ca a calului într-a iepei. O ştergem cu aurul eliberat la Libau, şi de-acolo navigăm în Suedia. Apoi, le spunem pa şi pusi atât Reichului Milenar cât şi Paradisului Sovietic!

– Dar ce, suedezii nu mai umblă cu paşapoarte şi controale vamale? întreabă Sally, înfulecând budincă fără oprire. (Siropul i se prelinge pe la colţurile gurii.) V-aţi ţicnit! Totul nu-i decât apă de ploaie. Eu am de-a face în fiecare zi cu acrobaţi ai hârţoagelor. Dacă dăm peste câţiva şoareci de bibliotecă unde nu trebuie, s-a zis cu noi. Treaba-i mult prea simplă.

– Se ocupă Sven de toate astea. El ciripeşte în graiul lor, spune Porta confidenţial. O să le istorisească suedezilor că suntem din Rezistenţă. Şi nici măcar nu-i departe de adevăr. Asta şi facem, lăsăm baltă armata lui Adolf şi pe-a lui Iosif. Noi suntem social-democraţi.

– Două mii trei sute doişpe kilometri şi patru metri jumătate, exclamă Sally gânditor, plimbându-şi privirea peste harta de stat-major întinsă deasupra mesei încărcate. Atâta-i doar până la ascunzătoarea aurului! Mai trebuie să ne şi întoarcem. Un Panther merge cu rezervorul plin o sută de kilometri, şi pe urmă mai avem nevoie şi de camioane! Nu puteţi căra aurul în buzunare. De unde combustibil? Se aude că toate sondele din vecinătate sunt închise.

– Te frămânţi prea mult, strigă Porta, agitând furios un cârnat prin aer. Târfa aia a mea de comisar ne asigură treaba. Au rezervă de combustibil chiar pentru o divizie blindată, în caz că dispui de vreuna. Tu trebuie să ne acoperi în faţa ticăloşilor de prusaci, să nu se apuce să ne caute. Ne faci rost de ordine de deplasare, ordine de luptă, foi de drum şi de tot restul de hârţogării de care mai avem nevoie ca să ne mişcăm nestingheriţi prin războiul ăsta păcătos. Şi, bagă la cap, ordinele trebuie să fie cu prioritate absolută. Ai priceput, Herr "Ministru de Război?" N-avem chef ca orice cap pătrat de garnizoană, cu un creier cât un găinaţ de cioară şi c-o panglică la ţăcălie, să ne bage beţe-n roate!

– Numai atât? răspunde Sally. Păi asta-i mai simplu decât pişatul la gard după o beţie. O să primiţi documente semnate de către Feldmarschall Keitel{34} în persoană, cu toate acareturile de rigoare. Nici un dobitoc cu cască nu va ridica tonul la voi. Vă va saluta numai, şi vă va face semn să vă vedeţi de drum!

– Păi vezi, zâmbeşte Porta, de ce atâta gălăgie? Trebuie să procedezi întocmai ca atunci când mămica te trimitea la cumpărături cu o