Cu toţii ne întrebăm în gând, hălăduind cu privirea în jur. Sigur, sperăm să nu fie unul dintr-ai noştri, dar, dacă totuşi se întâmplă, ne marchează foarte mult.

E lungă lista celor care au fost răpuşi. Câţiva dintre noi suntem împreună de multă vreme şi se pare că am învăţat să ne strecurăm printre schijele ucigătoare.

Ne aflăm întotdeauna la un pas de moarte.

Un şuierat ascuţit ne face să sărim în picioare. Fruntea lui Gregor e brăzdată de o tăietură îngustă. Scoate un ţipăt şi se prăvăleşte pe spate.

În primul moment l-am crezut mort, dar după câteva clipe deschide ochii.

– Pe toţi dracii! mormăie el, schimonosindu-se de durere. Nu suport să fiu împuşcat!

– Da, era cât pe-aci s-o păţeşti, spune ofiţerul medic Jamer, bandajându-i rana cu dexteritate. Ai avut noroc! Glonţul era obosit când te-a atins!

– Parcă-l simt cum se zvârcoleşte să iasă, geme Gregor, apucându-se cu mâinile de cap.

Apare Major Zum, în fruntea geniştilor săi care înjură şi blestemă sub greutatea echipamentului: aruncătoare speciale de flăcări, lăzi cu explozibili şi nişte role imense de fitil special.

Un Obergefreiter cu o figură de brută desface o ladă cu explozibil plastic, din care Porta şi Micuţul îşi iau fiecare cât pot duce într-o mână.

– Ce-s astea, frate? întreabă curios Albert, aplecându-se peste lada plină cu pacheţele mici. Pentru un ochi neinstruit, arată ca nişte săpunuri ambalate.

– Artificii care te-ar putea scoate din pielea ta neagră, rânjeşte Obergefreiterul. Încearcă să calci pe ele. Te-ar albi chiar şi pe tine, amice!

– Drace! bombăne Albert, îndepărtându-se precaut.

– Mai sunt cinci minute până la ora H, spune un maior. Trăsăturile sale crispate trădează faptul că a trecut prin multe situaţii disperate pe câmpul de luptă. Gura îi e contorsionată, ca şi cum n-ar avea nici o măsea.

Bătrânul sloboade o fluierătură, îşi potriveşte cureluşa căştii şi-şi mai vâră câteva grenade cu mâner în bocanci.

– Gata, domnule! murmură el.

– Nu ne lăsa, Oberfeldwebel, mârâie Majorul bosumflat. Viaţa noastră depinde şi de tine!

Geniştii îşi pregătesc aruncătoarele de grenade, cercetându-şi din nou ceasurile.

– Ce dracu' fac tunurile alea? întreabă Barcelona privind peste umăr.

– Ca întotdeauna, toată lumea dă din colţ în colţ, remarcă Porta râzând. Niciodată nu merge totul strună în armata asta tâmpită. Cred că nemernicii dorm duşi şi-i doare exact în cur de noi, infanteriştii.

– Ce naiba se întâmplă? întreabă maiorul neliniştit. Focul de baraj se execută între ora H plus unu şi ora H plus şapte. Acum e ora H şi opt minute. (Se uită la ceasul Bătrânului şi la cel al Feldwebelului Brand.) Aşa e, confirmă ei îngândurat. S-a întâmplat ceva, dar de ce dracu' nu ne anunţă?

Dinspre închisoarea OGPU se aud bubuiturile tunurilor de 120 şi de 150 mm. Obuzele ne zboară pe deasupra capetelor şi se prăbuşesc în pădure.

– Fiţi gata de atac! comandă scurt maiorul, luându-şi automatul.

– Nu putem ataca fără ajutorul artileriei! protestează Leutnant Gernert furios.

– Când o să am nevoie de părerile tale, o să te anunţ eu, Leutnant! mârâie maiorul răutăcios. E ora H şi zece minute! Atacăm aşa cum ni s-a ordonat! Înainte!

– E curată nebunie! susţine în continuare Leutnantul. Or să ne măcelărească exact ca pe nişte vite! Nu putem să ne apropiem de puşcăria aia blestemată fără ajutorul artileriei. Am mai încercat de nu ştiu câte ori până acum.

– Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu şi pentru armata prusacă, rânjeşte Porta flegmatic. Scularea, şi haideţi s-o pornim. "Für Führer und Reich, Heil!".

– Mă întreb dacă Dumnezeu era într-o zi bună sau într-una proastă când ne-a făcut soldaţi în armata prusacă, râde zgomotos Micuţul.

– Ar trebui să fii mândru că eşti german, proclamă Heide, mustind de patriotism şi izbindu-se cu pumnul în piept.

– Sper că vei fi mândru în continuare, surâde amar maiorul.

Heide ne străpunge cu privirea şi mormăie ceva neînţeles.

– E timpul! ordonă tăios Bătrânul, şuierând.

Siluete camuflate în alb par să răsară din zăpadă, înaintând rapid, cu paşi mari.

– Mişcaţi-vă! Mişcaţi-vă! rage Majorul cu o voce pătrunzătoare.

Deşi are cincizeci de ani, se mişcă exact ca unul dintre cei mai tineri. Năvăleşte ca o vijelie prin zăpada adâncă, cu automatul într-o mână şi cu încărcătura explozivă în cealaltă. Frânghiile cu harpon zboară, şuierând înspre culmi. Primele trupe de asalt încep ascensiunea. În noaptea adâncă se ivesc flăcări de la gura ţevii, scuipând din toate direcţiile.

– Allah-el-Akbar, vive la mort! strigă micul legionar cu fanatism, cuprins de nebunie, ca la orice atac.

Mă împiedic de o rolă de sârmă ghimpată. Ţepii de metal mă strâng ca într-o capcană. Îmi străpung mantaua de iarnă şi îmi sfâşie pielea. Caut febril cleştele pentru sârmă, dar nu-l găsesc. Probabil că l-am pierdut. Mă copleşeşte groaza. Mă uit disperat după ceilalţi, pe care i-a înghiţit parcă întunericul. Cel mai cumplit lucru care se poate întâmpla în plin atac este să te pierzi de ai tăi şi să rămâi în urmă. În momentul ăsta, suntem în ofensivă, dar situaţia se poate schimba oricând. Chiar şi în câteva minute. Atunci numai Dumnezeu îl mai poate ajuta pe cel care s-a răzleţit. Se poate trezi cu un glonţ în ceafă. Sau mai rău!

– Ai intrat în rahat, nu? râde Barcelona, aplecându-se deasupra mea.

Mă eliberează rapid. Sârma plesneşte şi cade alături. Mă rostogolesc şi aterizez într-o groapă, împreună cu Porta şi Micuţul.

– Gregor a luat-o niţel înainte, zice Porta, arătând cu mâna undeva în întunericul dens. Prinde-l din urmă!

Mai avem aproximativ o sută de paşi până la bateria grea, care a fost perfect camuflată N-o vedem nici la lumina flăcărilor.

– Ăştia dorm de rup pământul, şopteşte Micuţul revoltat, întinzându-şi gâtul înainte. Dobitocii nici nu se mai gândesc că suntem şi noi pe-aici.

– Aruncă cu grenade! ordonă Gregor răguşit, retrăgându-şi braţul.

Porta şi Micuţul le pregătesc, apoi ni le dau nouă.

Mă doare braţul. Îţi trebuie o tehnică specială şi foarte multă forţă ca să arunci o grenadă atât de departe, aşa cum reuşesc eu şi Gregor. Trebuie să o azvârli cu toată greutatea corpului, iar din poziţia culcat e foarte dificil. Ai senzaţia că tot trupul urmează traiectoria grenadei.

Probabil că. primele două au lovit un morman de muniţie. Explozia e atât de violentă încât seamănă cu o erupţie vulcanică.