– În picioare, ticăloşilor! zbiară el nebuneşte, trecând peste rămăşiţele bateriei distruse.

O luăm ia fugă prin zăpadă şi ne îndreptăm către capătul opus al poziţiei.

Trebuie să ne continuăm drumul înainte ca supravieţuitorii să apuce să se dezmeticească. Ne-ar veni imediat de hac cu armele rămase.

Micuţul e ca un elefant cuprins de turbare. Îşi roteşte lopata de infanterie pe deasupra capului, tăind şi spintecând totul în calea sa. orbit de furie.

În cinci minute trecem de barajul de sârmă ghimpată, aruncăm grenade în adăposturi şi în gropile individuale. Ne năpustim ca un uragan asupra poziţiilor inamice.

La lumina limbilor de foc, îl zărim pe maiorul de la genişti în fruntea grupului său, atacând cu aruncătoare de flăcări femeile artileriste. Rusoaicele ies în goană din adăposturi, îşi ridică mâinile deasupra capului şi se uită îngrozite la diavolii albi care năvălesc de pretutindeni. Focul ne ameninţă cu limbile sale uriaşe. Peste tot pluteşte duhoarea de motorină aprinsă şi carne arsă. Ne odihnim puţin în poziţiile inamice. Avem senzaţia că plămânii nu ne mai încap în piept. În ciuda frigului muşcător, suntem leoarcă de transpiraţie. Ne desfacem gulerul de la uniformă, cu un singur gând. Aer! Zăpada din jurul nostru e acoperită de cadavre sfârtecate, înnegrite şi însângerate, Flăcările vuiesc şi sfârâie ca o carne prăjită pe grătar.

– Ce dracu' se întâmplă cu tunurile? zbiară furios Bătrânul.

– Au trecut unsprezece minute de la ora fixată, mormăie Leutnant Gernert.

– Nu ne-ar lipsi acum decât să deschidă tocul când ne aflăm noi la vecini, prezice Barcelona sumbru.

– Nu pot fi atât de tâmpiţi! strigă Gregor cuprins de panică. Doar se ştie că suntem aici!

Simţim un fior de groază pe şira spinării. Ar fi stupid să ne măcelărească propria noastră artilerie.

– Merde aux yeux, haideţi s-o ştergem de aici cât mai repede, propune Legionarul, privindu-l întrebător pe Bătrânul.

Prin aburul otrăvitor şi înecăcios care se degajă din pământ, apare o companie de motociclişti. Comandantul, un Hauptmann cu păr grizonat. ne face semne şi strigă ceva nedesluşit.

– Băga-i-aş în mă-sa! mârâie Micuţul. Nu ne ordonă nouă orice dobitoc! N-am ajuns chiar aşa de rău! Ne mai ţinem încă pe picioare!

– Mişcaţi-vă! Mişcaţi-vă! zbiară agitat Hauptmannul, ridicând pumnul pentru comanda: "Înainte, fuga-marş!"

Îi râdem în nas, prefăcându-ne că nu-i înţelegem seninele. Dintr-o experienţă amară ştim că n-ar trebui să facem treburi de genul ăsta când suntem amestecaţi cu un grup străin. Riscăm să primim sarcini foarte grele care aduc a eroism şi a Valhalla.

– Eu nu mă mai mişc de aici dacă nu suntem sprijiniţi de artilerie, panimaieşi? decide Porta categoric. (Pescuieşte un rest de budincă din raniţă.) Nici chiar Grofaz. În fruntea psihopaţilor lui, n-ar răzbate până la puşcăria aia comunistă fără foc susţinut de artilerie!

O explozie puternică îi curmă vorba.

Foc concentrat ne împresoară din faţă şi din spate.

În câteva clipe, tirul se înteţeşte, transformându-se într-un potop de schije de oţel şi foc. E ca şi cum întreg pământul ar fi aruncat în cer şi apoi ar cădea înapoi, zguduindu-se din temelii. De la nord la sud, întreg orizontul arde. Suflul ne împrăştie ca pe nişte mingi. Ne înfigem cu disperare mâinile şi picioarele în zăpadă.

O salvă uriaşă cade deasupra adăpostului de semnalizare.

Lemne, scânduri, cabluri de telefon şi trupuri sfârtecate se împrăştie pe câmpul de luptă, într-un amestec sinistru. O nouă lovitură nimereşte în plin poziţia devastată, mutilând-o şi mai tare. Întreaga zonă arată ca un maidan plin de gunoaie.

Ceva mai încolo, un obuz loveşte adăpostul curierilor, care se transformă pe loc într-o masă de sânge şi oase sfărâmate.

Obuzele cad fără încetare. Locul în care se află compania aruncătoarelor de flăcări s-a preschimbat într-un peisaj lunar, plin de gropi fumegânde şi materiale distruse. Totul e împroşcat cu sânge. Focul concentrat de artilerie ţâşneşte spre cer cu o forţă incredibilă. Oamenii sunt aruncaţi în aer; în momentul în care sunt izbite de pământ, trupurile lor devin o masă informă de carne.

Un nou zgomot acoperă bubuiturile tunurilor. O perdea de flăcări înaintează spre noi ca un tăvălug.

Soldaţii germani fug îngroziţi, alături de ruşi, dar sunt înghiţiţi laolaltă de ploaia de obuze. Hălci de carne sfârtecată ţâşnesc spre cerul sângeriu ca nişte fântâni arteziene. Cei răniţi ţipă sfâşietor, dar nu-i ajută nimeni! Pământul clocoteşte; e un adevărat iad. Pare a fi sfârşitul lumii.

Răgetul asurzitor al bateriilor de 105 şi 150 mm ne face să ne trântim pe burtă. Exploziile împroaşcă foc peste companiile de asalt, preschimbându-le pe loc într-o grămadă diformă de sânge şi carne ciopârţită.

Îmi înalţ prudent capul şi încep să mă ridic.

– La pământ! îmi strigă Bătrânul, rostogolindu-se într-o groapă de obuz. O nouă salvă de proiectile zguduie pământul ca un cutremur violent; Pretutindeni zboară bucăţi încinse de şrapnel. Proiectilele cad pe fiecare centimetru pătrat.

Bătrânul înşfacă pistolul de semnalizare al Leutnantului Gernert şi trage un proiectil roşu. Tirul de baraj continuă. Bătrânul trimite o nouă rachetă de semnalizare, înjurând. Ne dăm seama că suntem căsăpiţi de propria noastră artilerie.

Focul înaintează lent, distrugând poziţiile ruseşti deja cucerite de trupele nemţeşti. Obuzele cad în urma soldaţilor din linia întâi. Cadavrele sunt aruncate din zăpadă ca într-un dans nebun. Norii se retrag, lăsând în urma lor o mare învolburată de flăcări.

Pare că un pumn uriaş a nimicit, într-o clipă, pomii şi casele.

Un scrâşnet lung şi sinistru ne zgârie nervii. Privim terorizaţi limbile de foc de pe cer, care explodează cu zgomote asurzitoare. Din pământ răsar o puzderie de nori roşietici, în formă de ciupercă. Sunt rachetele îngropate în zăpadă, care explodează. Artileria grea rusească răspunde atacului. Aerul pare invadat de scrâşnete de metal. Proiectilele cad ca o grindină. Nimic nu e cruţat. Pădurea îngheţată de pe culmea dealului e rasă de pe faţa pământului dintr-o mişcare în evantai a tunurilor. Rămân doar câteva ciozvârte de trunchiuri.

Flăcările înaintează încet, mistuind totul în cale. Totul e nimicit.

Suprafaţa de teren pare de nerecunoscut; arată ca şi cum ar fi fost sfâşiată în toate direcţiile de cuţitele unui plug. Peste tot, cadavre şi răniţi care cer ajutor.

Când să ne ridicăm în picioare, se aude un zgomot de parcă milioane de