Ştii despre ce e vorba, Janine? a rostit încet Mătuşa Lydia.

  Nu, Mătuşă Lydia, a răspuns Janine. Ştia că acum era necesar să-şi ridice ochii şi să o privească pe Mătuşa Lydia drept în ochi. După o clipă de efort, a izbutit.

  Dacă ştii, mă dezamăgeşti, a urmat Mătuşa Lydia.

  Dumnezeu mi-e martor, a răspuns Janine încercând să pară mai pătimaşă.

  Mătuşa Lydia îşi îngădui o pauză, aşa cum făcea adesea. Se jucă un timp cu stiloul. Moira nu mai e printre noi, zise ea în cele din urmă.

  O, zise Janine, pe un ton neutru. Moira nu făcea parte dintre prietenele ei. A murit? întrebă după o clipă.

  Atunci, Mătuşa Lydia i-a spus toată povestea. Moira ridicase mâna ca să se ducă la spălător în timpul Exerciţiilor. Se dusese. De gardă la spălător era Mătuşa Elizabeth. Stătea afară lângă uşa de la spălător, ca de obicei; Moira a intrat. După o clipă i-a strigat Mătuşii Elizabeth că toaleta dă pe-afară şi n-ar putea Mătuşa Elizabeth să vină să o aranjeze? Era adevărat că uneori toaletele dădeau pe afară. Persoane neidentificate vârau şomoioage de hârtie igienică înăuntru, cu acest scop precis. Mătuşile încercară să descopere un mijloc simplu pentru a împiedica acest lucru, dar fondurile lipseau şi în acel moment trebuiau să se descurce cu ce aveau la îndemână şi nu găsiseră un mijloc de a ţine hârtia igienică sub cheie. Poate că ar trebui să o ţină afară pe o măsuţă la intrare şi să-i dea fiecăreia o foiţă sau mai multe atunci când intra. Dar aceasta era o măsură de domeniul viitorului. Căci e nevoie de timp ca o idee nouă să fie acceptată.

  Fără să bănuiască nimic rău, Mătuşa Elizabeth a intrat în spălător. Mătuşa Lydia a recunoscut că a procedat cam prosteşte. Pe de altă parte se mai dusese de câteva ori în alte daţi să repare câte o toaletă, fără nici un incident.

  Moira nu minţea, pe jos era plin de apă în care pluteau materii fecale descompuse. Nu era plăcut şi Mătuşa Elizabeth s-a dus spre despărţitura pe care i-o indicase Moira şi s-a aplecat peste partea din spate a toaletei. Avea intenţia să dea la o parte capacul de porţelan şi să meşterească la dopul şi la flotorul dinăuntru. Era cu amândouă mâinile pe capac când a simţit ceva tare şi ascuţit, poate din metal, împungând-o în coaste pe la spate. Nici o mişcare, sau ţi-o împlânt ştiu eu unde, să-ţi străpung plămânul.

  Am descoperit după aceea că Moira demontase instalaţia dintr-una din toalete şi luase pârghia lungă, subţire şi ascuţită care face legătura între mâner la un capăt şi lanţ la celălalt. Nu e prea greu, dacă ştii cum, şi Moira era îndemânatică la chestii de mecanică, îşi repara singură maşina, desigur problemele mici. Curând după asta, toaletele au fost prevăzute cu lanţuri care să ţină capacele şi când dădeau pe afară lua mult timp ca să le deschidă. Astfel s-au produs mai multe inundaţii.

  Mătuşa Elizabeth nu putea vedea ce o împungea în spate, zise Mătuşa Lydia. E o femeie curajoasă.

  Aşa-i, zise Janine.

  dar nu nesăbuită, zise Mătuşa Lydia încruntându-se puţin. Janine fusese prea entuziastă, ceea ce uneori are forţa unei negaţii. A făcut ce spunea Moira, continuă Mătuşa Lydia. Moira îi ordonă Mătuşii Elizabeth să-şi desprindă bastonul electric şi fluierul de la brâu şi intră în posesia lor. Apoi a zorit-o pe Mătuşa Elizabeth în jos pe scări, până la subsol. Erau la etajul întâi, nu la al doilea, aşa că au avut de parcurs doar două scări. Cum era în timpul orelor, pe coridoare nu se afla nimeni. Au văzut-o totuşi pe Mătuşa Anne, dar era la celălalt capăt al culoarului şi nu se uita în direcţia lor. Mătuşa Elizabeth ar fi putut ţipa în acel moment, dar ştia că Moira nu glumea; Moira avea o faimă rea.

  Aşa-i, zise Janine.

  Moira o duse pe Mătuşa Elizabeth de-a-lungul coridorului cu dulăpioare goale, trecând de uşa sălii de gimnastică şi în sala cu instalaţia de încălzire îi spuse Mătuşii Elizabeth să-şi scoată toate hainele…

  O, rosti Janine stins, ca şi cum ar fi protestat împotriva acestui sacrilegiu.

  Şi Moira s-a dezbrăcat de hainele ei şi şi le-a pus pe cele ale Mătuşii Elizabeth, care nu i se potriveau perfect, dar totuşi destul de bine. Nu a fost prea crudă cu Mătuşa Elizabeth, i-a dat voie să-şi pună rochia ei roşie. Vălul l-a rupt fâşii şi a legat-o pe Mătuşa Elizabeth, cu ele în spatele cuptorului. I-a îndesat o cârpă în gură şi i-a fixat-o ca să stea, legând-o cu altă fâşie. A mai legat o fâşie în jurul gâtului Mătuşii Elizabeth, înnodând celălalt capăt de labele picioarelor, la spate. E o femeie vicleană şi periculoasă, zise Mătuşa Lydia.

  Janine întrebă: Pot să mă aşez? Ca şi cum ar fi fost profund afectată. În sfârşit, acum putea face şi ea un târg, avea ceva de oferit, la modul simbolic cel puţin.

  Da, Janine, încuviinţă Mătuşa Lydia surprinsă, dar conştientă că nu o putea refuza în acest moment al discuţiei. Căci îi cerea atenţie şi cooperare Janinei. Făcu semn către scaunul din colţ şi Janine îl trase mai aproape.

  Aş putea să te ucid, ştii, nu? zise Moira, de cum Mătuşa Elizabeth nu mai era la vedere, bine împachetată în spatele cuptorului. Te-aş putea mutila pentru tot restul vieţii. Te-aş putea pocni cu vergeaua asta sau să ţi-o înfig în ochi. Ţine minte că n-am făcut-o, dacă va fi vreodată nevoie.

  Mătuşa Lydia nu i-a relatat nimic de felul acesta Janinei, dar eu cred că Moira a spus ceva în genul ăsta. În orice caz nu a omorât-o şi nici n-a schingiuit-o pe Mătuşa Elizabeth, care câteva zile mai târziu şi-a reluat activitatea la Centru, când şi-a revenit după cele şapte ore petrecute în spatele cuptorului şi pesemne că şi după interogatorii –