1529 Op.cit., p. 287.

1530 Op.cit., p. 292.

1531 „În fond, când, în loc să mă întorc în India, acceptasem o situaţie care ducea fatal la căsătorie, să trăiesc la Bucureşti, ceea ce ştiam că aş fi fost silit să fac la Calcutta sau Benares: şi anume să-mi camuflez „viaţa secretă“ într-o existenţă aparent consacrată cercetărilor ştiinţifice. Cu deosebirea că de data aceasta intervenea un element oarecum tragic, pentru că implica certitudinea mea că-mi înţelesesem destinul: tocmai pentru că, aparent, căsătoria cu Nina părea dezastruoasă, ea trebuia, dacă credeam în dialectica şi misterul camuflării, să însemne exact contrariul.“, ibid., p. 300.

1532 Mihail Sebastian nota în 27 noiembrie 1935: „Ca să rămân în ordine politică, ar trebui să mai însemn mica discuţie încordată, pe care am avut-o cu Mircea, luni seara, la „Continental“, ieşind de la teatru. Nu e prima. Şi bag de seamă mereu mai marcate alunecări spre dreapta din partea lui. Când suntem în doi, ne înţelegem încă destul de bine. În public însă, poziţia lui de dreapta devine extremă şi categorică. Mi-a spus, cu nu ştiu ce agresivitate directă, o pură enormitate: „toţi marii creatori sunt de dreapta“. Pur şi simplu. Dar nu voi lăsa ca asemenea disensiuni să umbrească nici măcar cu o impresie dragostea mea peru el. voi încerca pe viitor să evit „controverse politice“ cu el.“, Mihail Sebastian, Jurnal, 1935-1944, Humanitas, Buc., 1996, p. 41.

1533 Din nou, Sebastian este mai aproape de realitate: „Citesc – nu ştiu de ce cu atâta întârziere, căci o aveam de mult în bibliotecă – Années décisives de Oswald Spengler. Surpriza de a găsi fraze întregi, formule, idei, paradoxe din cursul lui Nae. Tot cursul lui de anul trecut (politica internă şi externă, pace, război, definiţia naţiunii), toate „loviturile“ lui (Singapor, Franţa care moare, Rusia putere asiatică, Anglia în lichidare), totul e în Spengler cu o înmărmuritoare asemănare de termeni. Şi încă n-am terminat… Alaltăieri, la Braşov, la procesul studenţilor gardişti, Nae a declarat (i-am citit depoziţia în ziare) că nu orice asasinat e interzis de religie şi că deci în mod firesc studenţimea se solidarizează cu asasinii lui Duca.“, ibid, p. 58.

1534 Vorbind despre Huliganii, Eliade notază: „Huliganii mei izbutiseră să rezolve dilema prin ceea ce numeam pe atunci „soluţia gordianică“. Dovedeau astfel că participă la un alt mod de a exista româneşte decât intelectualii din romanele lui Cezar Petrescu.“, ibid., p. 333.

1535 Mircea Eliade, Memorii, vol. II, Humanitas, Buc., 1991.

1536 Mircea Eliade, op.cit., vol.II, p.13

1537 Deţin această informaţie de la Petre Ţuţea, comunicată mie în anul 1988. Informaţia este confirmată şi de Mircea Nicolau în mărturia consemnată în Mariana Conovici, Silvia Iliescu, Octavian Silivestru, Ţara, Legiunea, Căpitanul. Mişcarea Legionară în documente de istorie orală, Humanitas – Radio România, Buc., 2008, pp. 120-125.

1538 Op.cit., p. 22

1539 Vezi aici Sorin Alexandrescu, Dinspre Portugalia, ed.cit., p. 70 şi Dora Mezdrea, Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, vol. II, doc. 13, p.33.

1540 Eliade falsifică aici realitatea, adevărul este că crezuse tocmai în steaua lui Corneliu Codreanu, crezuse în Legiune, ca o ultimă soluţie pentru renaşterea românească. Ceva mai sus notase: „Nu ştiu cum va fi judecat de istorie Corneliu Codreanu. Fapt este că patru luni după fenomenalul succes electoral al mişcării legionare, şeful ei se afla condamnat la 10 ani de temniţă grea, iar după încă cinci luni era executat. Evenimente care mi-au reconfirmat că generaţia noastră nu are destin politic. Probabil că Corneliu Codreanu nu m-ar fi contrazis. Căci, pentru el, mişcarea legionară nu constituia un fenomen politic, ci era de esenţă etică şi religioasă. Repetase de atâtea ori că nu-l interesează cucerirea puterii, ci crearea unui „om nou“. Ştia de mult că regele îi pregăteşte pieirea şi, dacă ar fi vrut, s-ar fi putut salva, refugiindu-se în Italia sau Germania. Dar Codreanu credea în necesitatea jertfei, socotea că orice nouă prigoană nu poate decât purifica şi întări mişcarea legionară; credea, de asemenea în propriul lui destin şi în protecţia Arhanghelului Mihail.“, ibid., p. 26. Acesta este un portret moral plin de admiraţie, unde nu se întrevede nici o urmă