1541 M. Eliade, op.cit., p.27-28.

1542 Vezi aici punctul de vedere al lui I.P. Culianu despre Legiune: „Mişcarea fascistã în România a început sã se manifeste cam în aceeaşi vreme ca în Italia, Germania sau Ungaria. Promotorul ei a fost Corneliu Zelea-Codreanu, un student la drept din Iaşi (fosta capitalã a Moldovei), care pornise în acel oraş acţiuni şi contra-acţiuni teroriste. Organizaţia fascistã Arhanghelul Mihail a fost întemeiatã în noaptea de Sînziene. (24 iunie, Sf. Ioan Botezãtorul), în 1927. Nu era o simplã organizaţie politicã, ci una religioasã. Legionarii (membrii Legiunii) erau mîndri de caracterul mistic al mişcãrii lor, întrucît acesta demonstra cã socialismul arhanghelesc (formula îi aparţine lui Nicholas M. Nagy-Talavera) românesc era independent faţã de naţional-socialismul german şi de fascismul italian. Credeau probabil cã misticismul e apanajul popoarelor civilizate, în vreme ce Eugen Weber are o convingere opusã: pentru el, caracterul religios al fascismului românesc, care se potrivea foarte bine cu înapoierea generalã a acestei ţãri (aproape)asiatice, nu era decît o dovadã suplimentarã cã România semãna cu un stat african, de pildã cu Congo, iar Codreanu era un fel de Simon Kimbangu! Cum poate fi oare discutatã cu seriozitate Garda de Fier, dacã istorici recunoscuţi sînt capabili de asemenea gafe, pe care încearcã sã le vîndã sub eticheta de „obiectivitate“? „Legiunea“ avea într-adevãr trãsãturile unui Männerbund, însã atît nazismul sau fascismul cît şi falangismul din Spania se bazau totodatã şi pe unele virtuţi masculine. Au fost oare cultul morţii şi al morţilor, formula de salut „Viva la muerte!“ o trãsãturã distinctivã a fascismului românesc? Nici vorbã de aşa ceva. Potrivit lui Salvador de Madariaga, „Viva la muerte!“ a fost iniţial salutul anarhiştilor şi mai tîrziu a devenit salutul celor din Tercio (Legiunea strãinã spaniolã), sub comanda generalului Millán Astray. Ideea cã martirii decedaţi ai fascismului trebuie sã raporteze „Prezent!“ în cadrul ceremoniilor a trecut prin „mintea pe cît de genialã, pe atît de sensibilã“ a Ducelui nu mai târziu de 1932. În orice caz, chiar dacã thanatomania. a constituit o specialitate a Gãrzii de Fier, ea provenea cu siguranţã nu numai dintr-o imemorialã tradiţie de subversiune (cãreia îi aparţin Harmodias şi Aristogiton, precum şi, tot atît de bine, narodnicii ruşi), ci şi dintr-o larg rãspînditã modã culturală occidentalã, ale cãrei începuturi se situeazã în perioada primului rãzboi mondial. Lucian Blaga, cel dintîi dintre thanatologii români, a suferit puternice influenţe ale expresionismului german, current artistic şi literar care, printre alte trãsãturi caracteristice, pãrea sã aibã o deosebitã predilecţie pentru zugrãvirea atrocitãţilor de tot felul. În acest sens, ideologia lui Codreanu, cu toate elucubraţiile ei, era mult mai „occidentalã“ decît, spre exemplu, elucubraţiile gnostice ale lui Malcolm X. Codreanu le spunea sprijinitorilor sãi cã, intrînd în Legiune, nu vor primi nimic în schimb: dimpotrivã, vor pierde totul, inclusiv viaţa. Disciplina rigidã şi ascetismul îl aşteptau pe legionar, ce trebuia sã se strãduiascã sã devinã cu orice preţ un „Om nou“, printr-o „prefacere lãuntricã“. Obiectivul Legiunii era ceea ce un învãţat a numit „socialismul arhanghelesc“, respectiv o societate în care urmau sã disparã toate deosebirile de statut. (Era o societate cu dublã ierarhie în cadrul cãreia, totuşi, distribuþia bunurilor trebuia sã fie absolut egalã, întrucît un rang înalt „spiritual“ sau „temporal“ nu trebuia sã implice un interes faţã de proprietatea personalã. Toate acestea, bineînţeles, în teorie.) Noua societate nu se putea realiza fãrã o revoluţie; însã, în vreme ce revoluţia marxistã se întemeia pe ura dintre clasele şi straturile sociale, revoluţia fascistã româ neascã avea sã fie o „revoluţie a iubirii“, al cãrei scop era o „mîntuire“ misticã a naţiei. În viziunile lui Codreanu, toate acestea luau forma unei învieri, a unei apokatastasis la care urmau sã ducã acţiunile Legiunii. Între timp, pînã sã fie complet abolitã societatea capitalistã coruptã de cãtre noii oameni. ai viitorului, un legionar se putea face vinovat de omor, cu condiţia sã-l comitã în numele Legiunii şi sã se predea autoritãţilor, pentru a-şi ispãşi crima. În virtutea libertãţii de acţiune a cuiburilor (cele mai mici formaţii ale Gãrzii de Fier), ierarhia Legiunii şi comandantul acesteia nu puteau fi urmãriţi în justiţie ca responsabili morali pentru aceste crime. În fine, deşi era un antisemit feroce, Codreanu a avut totdeauna grijã sã afirme cã antisemitismul lui avea cauze economice. În opinia lui N. M. Nagy-Talavera, Codreanu n-a acceptat niciodatã ideologia rasistã germanã“, I.P.Culianu, Studii româneşti, vol. I, ed. cit., pp.345-347. Studiul a fost scris de Culianu în 1981, la cererea lui H.P. Duerr şi a fost publicat în 1984 în Die Mitte der Welt. Era încă epoca în care Culianu îl apăra îndârjit pe Eliade de acuzaţia de a fi fost membru al Legiunii; mai târziu lucrurile se vor complica.

1543 Pe 9 martie 1947 va nota în Jurnal, la 10 ani de la împlinirea vârstei de 30 de ani: „Şi deodată, în acel an, a apărut în viaţa mea Garda“, apud Florin Ţurcanu, Mircea Eliade, Prizonierul istoriei, Humanitas, Buc., 2005, p. 337.

1544 Ibid., p. 30.