Fie şi numai faptul că oamenii au gusturi diferite şi ar fi un motiv suficient pentru a nu mai încerca să-i modelezi după unul şi acelaşi tipar. Dar oameni diferiţi au nevoie şi de condiţii diferite pentru dezvoltarea lor spirituală; şi ei nu se pot bucura de o existenţă sănătoasă în acelaşi climat şi în aceeaşi atmosferă morală, tot aşa cum plante de specii diferite nu pot creşte în acelaşi climat şi în aceeaşi atmosferă fizică. Lucruri care ajută un om să-şi cultive calităţile superioare sunt piedici pentru altul. Acelaşi fel de a trăi reprezintă un stimulent sănătos pentru unul, menţinând în cea mai bună formă toate facultăţile sale de acţiune şi capacitatea de a se bucura de viaţă, în timp ce pentru altul reprezintă o povară de nesuportat ce înăbuşă sau distruge întreaga sa viaţă lăuntrică. Deosebirile dintre fiinţele omeneşti, în ce priveşte lucrurile care le fac plăcere, sensibilităţile faţă de durere şi acţiunea exercitată asupra lor de diverşii factori fizici sau morali sunt de aşa natură încât, dacă nu există şi o diversitate corespunzătoare în felurile lor de a trăi, ele nici nu obţin partea de fericire la care au dreptul şi nici nu se dezvoltă în aşa măsură încât să atingă statura spirituală, morală şi estetică pe care firea lor este capabilă să o atingă. De ce atunci toleranţa să se aplice, în ce priveşte sentimentul public, numai gusturilor şi modurilor de trai care smulg consimţământul prin multitudinea aderenţilor lor? Nicăieri (excepţie făcând anumite instituţii monahale) diversitatea de gusturi nu este refuzată complet; omul poate, fără a se teme de nici un blam, să fie sau nu iubitor de canotaj, de tutun, de muzică, de exerciţii atletice, de şah, de cărţi de joc sau de studiu, căci atât cei cărora le plac toate aceste lucruri, cât şi cei cărora nu le plac sunt prea numeroşi pentru a li se putea sta în cale. În schimb, bărbatul şi, încă mai mult decât el, femeia care pot fi acuzaţi că fac „ce nu face nimeni“ sau că nu fac „ce face toată lumea“ sunt expuşi la observaţii critice ca şi cum ar fi comis un grav delict moral. Oamenii trebuie să aibă un titlu nobiliar, o situaţie înaltă sau să beneficieze de consideraţia unor persoane sus-puse pentru a-şi permite întru câtva luxul de a face ceea ce le place fără ca reputaţia lor să aibă de suferit. A-şi permite întru câtva, repet: căci oricine ar cuteza mai mult ar risca ceva mai rău decât să audă vorbe defăimătoare – l-ar paşte pericolul comisiei a lunatico20, precum şi pericolul ca averea să-i fie luată şi să fie dată rudelor sale21.

Există o caracteristică a actualei direcţii a opiniei publice special calculată pentru a face această opinie intolerantă faţă de orice manifestare notabilă de individualitate. Nivelul mediu al oamenilor este modest nu doar în ce priveşte intelectul, ci şi în ce priveşte înclinaţiile: ei nu au gusturi sau dorinţe îndeajuns de puternice pentru a-i determina să facă ceva neobişnuit şi, ca urmare, nu îi înţeleg pe cei care au asemenea înclinaţii, categorisindu-i laolaltă cu cei primitivi şi nestăpâniţi, pe care s-au obişnuit să-i privească cu dispreţ. În plus faţă de acest fenomen general, trebuie să mai presupunem doar că s-a declanşat o puternică mişcare pentru perfecţionarea moralei şi este evident la ce ne putem aştepta. În zilele noastre s-a declanşat o asemenea mişcare; s-a realizat într-adevăr mult în direcţia unei uniformităţi sporite în comportarea oamenilor şi a descurajării exceselor; şi există pretutindeni un spirit filantropic pentru a cărui exercitare cel mai propice domeniu este cel al perfecţionării morale şi al creşterii chibzuinţei semenilor noştri. Aceste tendinţe ale vremii noastre fac ca publicul larg să fie mai înclinat, în comparaţie cu majoritatea epocilor anterioare, să prescrie reguli generale de comportare, străduindu-se să determine pe fiecare să se conformeze normei general admise. Iar norma aceasta constă, expres sau tacit, în a nu dori nimic cu ardoare. Idealul său de caracter omenesc este acela de a nu avea nici o trăsătură prea reliefată, acela de a schilodi, strângând-o într-un calapod asemeni celor folosite de chinezoaice pentru a-şi păstra piciorul cât mai mic, fiecare parte a firii umane care iese în evidenţă şi care tinde să facă din cineva o persoană foarte diferită de aceea a omului obişnuit.

Aşa cum se întâmplă de obicei cu idealurile care elimină jumătate din ceea ce este de dorit, norma actuală de aprobare nu duce decât la o imitaţie inferioară a celeilalte jumătăţi. În loc să genereze mari energii călăuzite de o raţiune viguroasă şi simţăminte puternice ţinute cu putere sub control de o voinţă lucidă, ea are ca rezultat slăbiciunea voinţei şi a simţămintelor care, astfel, pot fi menţinute într-un conformism exterior faţă de regula generală în absenţa oricărei tării a voinţei ori a judecăţii. Caracterele cât de cât puternice prin firea lor se transformă în caractere ce nu sunt decât tradiţionaliste. La noi, în Anglia, abia dacă există vreun alt debuşeu pentru energia umană decât cel oferit de afaceri. Energia cheltuită în afaceri poate fi însă apreciată drept considerabilă. Puţinul care rămâne după folosirea ei în acest domeniu este cheltuit în vreun hobby, care poate fi unul util, chiar filantropic, dar care este totdeauna un lucru anume şi în genere unul de mică importanţă. Măreţia Angliei are astăzi doar un caracter colectiv; mărunţi ca indivizi, noi părem să fim capabili de lucruri mari numai în virtutea obiceiului nostru de a acţiona uniţi; iar filantropii noştri, în chestiuni morale sau religioase, sunt pe deplin mulţumiţi cu atât. Aceia însă care au făcut din Anglia ceea ce este ea azi au fost oameni de cu totul altă factură; şi cei de care avem nevoie pentru a împiedica declinul ei vor fi tot oameni de altă factură.

Despotismul obiceiului este pretutindeni obstacolul permanent ce stă în calea dezvoltării omului, aflându-se într-o opoziţie neîncetată cu