— Cu membri ai Partidului?

— Da, întotdeauna numai cu membri ai Partidului.

— Ai Partidului Interior?

— Nu, cu porcii ăia nu. Dar sunt o mulţime care-ar vrea, dacă ar avea şi numai pe jumătate ocazia. Crezi că sunt aşa de sfinţi cum vor să pară?

Inima lui Winston se înflăcărează. De zeci de ori a făcut treaba respectivă; el ar vrea s-o fi făcut de sute — de mii de ori. Orice sună a corupţie îi umple întotdeauna sufletul cu o speranţă sălbatică. Poate, cine ştie?, Partidul este, de fapt, putred, dincolo de faţada pe care şi-o etalează, poate cultul vigorii şi al autonegării, pe care şi-l întreţine, nu este decât o înşelătorie care să mascheze nedreptatea. Dacă ar putea, le-ar da lepră sau sifilis la toată şleahta aia nenorocită — ce mult i-ar plăcea să facă o chestie de genul ăsta! Ar fi în stare să facă orice care să degradeze, să slăbească, să submineze! O trage pe Julia în jos, către el, aşa încât ajung amândoi faţă în faţă, în genunchi.

— Uite ce e: cu cât ai mai mulţi bărbaţi la activ, cu atât te iubesc mai mult. Înţelegi ce vreau să zic?

— Da, înţeleg perfect.

— Detest puritatea. Detest corectitudinea. Nu vreau să mai existe virtute nicăieri. Vreau ca toată lumea să fie coruptă până-n măduva oaselor.

— Păăăi, atunci, eu cred că-s bună pentru tine, iubitule. Eu sunt coruptă până-n măduva oaselor.

— Îţi place să faci treaba asta? Adică nu numai cu mine, acum — chestia în sine, vreau să zic?

— Îmi place la nebunie.

Asta voia să ştie de la ea, mai presus de orice. Nu numai dragostea pentru un singur om, ci pofta animalică, instinctul simplu, nediferenţiat, asta este forţa care o să ajungă să pulverizeze Partidul. O răstoarnă pe spate în iarbă, printre clopoţeii împrăştiaţi mai devreme. De data asta, totul merge fără nici o dificultate; până la urmă, piepturile ajung să li se ridice şi să coboare într-un ritm normal şi se descleştează unul de celălalt cu un fel de uitare de sine voluptuoasă. Soarele s-a făcut parcă mai fierbinte. Winston o acoperă cu salopeta. Aţipesc amândoi aproape imediat şi dorm cam o jumătate de oră.

Winston se trezeşte primul. Se ridică în capul oaselor şi se uită la chipul pistruiat al Juliei care mai doarme încă liniştită, cu obrazul în palmă. Cu excepţia gurii, n-ar putea spune că are trăsături frumoase. Are şi un rid sau două în jurul ochilor, dacă te uiţi atent. Părul scurt şi negru este extraordinar de des şi de mătăsos, îşi dă seama că tot nu ştie cum o cheamă pe numele de familie şi unde locuieşte. Trupul ei tânăr şi altminteri puternic, dar acum neajutorat în somn, deşteaptă în el un sentiment de milă şi dorinţa de a o proteja. Dar nu mai este tandreţea aceea instinctivă pe care a resimţit-o în aluniş. Dă salopeta la o parte şi-i priveşte cu atenţie şoldul alb şi catifelat. Pe vremuri, un bărbat se uita la corpul unei femei şi-şi dădea seama că se trezea în el dorinţa şi cu asta, basta. În ziua de azi, însă, nu mai găseşti dragoste curată sau dorinţă curată. Nici o emoţie nu mai este pură, pentru că totul este amestecat cu teamă şi cu ură. Împreunarea lor a fost o bătălie, iar orgasmul — o victorie. Au dat o lovitură Partidului. A fost un gest politic.

3

— Mai putem veni aici încă o dată, zice Julia. De obicei, poţi folosi aceeaşi ascunzătoare de două ori, fără probleme. Dar, bineînţeles, nu înainte de o lună-două, cam aşa.

Nici nu s-a trezit bine şi a şi început să se comporte altfel. Grăbită, parcă ar avea alte treburi, îşi trage lucrurile pe ea, îşi înnoadă eşarfa stacojie la brâu şi acum stabileşte amănuntele întoarcerii acasă. Lui Winston i se pare firesc să lase treaba asta în seama ei. Are, fără îndoială, acea isteţime practică de care el duce lipsă şi pare să aibă cunoştinţe foarte amănunţite despre împrejurimile Londrei, adunate în timpul nenumăratelor excursii în grup. Ii descrie o cale de întoarcere cu totul alta decât cea pe care a venit şi-l scoate la o altă staţie de cale ferată. Niciodată să nu mergi acasă pe acelaşi drum pe care ai plecat, îi spune, pe tonul pe care enunţi cine-ştie-ce principiu fundamental. Ea urmează să plece prima, iar el trebuie să mai aştepte o jumătate de oră acolo şi pe urmă să pornească pe urmele ei.

Ii pomeneşte şi de un loc unde se pot întâlni după slujbă, peste patru seri: pe o stradă dintr-o mahala, unde este o piaţă zgomotoasă şi de obicei ticsită de lume. Ea o să se plimbe printre tarabe, prefăcându-se a căuta şireturi de pantofi sau aţă de cusut. Dacă totul e în regulă, o să-şi sufle nasul la apropierea lui; dacă nu, el trebuie să treacă pe lângă ea, ca şi cum nu s-ar cunoaşte. Dar acolo, în mijlocul vacarmului şi cu puţin noroc, ar trebui să poată sta de vorbă un sfert de oră şi să fixeze întâlnirea următoare.

— Gata, mă duc, zice Julia, după ce Winston îi repetă instrucţiunile, pentru verificare. Trebuie să fiu înapoi la nouăsprezece-treizeci. Am două ore program la Liga Tineretului Anti-Sex. Distribuire de broşuri, ceva de genul ăsta. Zi şi tu, ce porcărie! Dă-mi cu mâna pe spate, te rog. Vezi să nu am vreun fir de iarbă-n păr. Uită-te bine. Bun, atunci te sărut, iubirea mea, te sărut!

Se aruncă în braţele lui şi-l sărută aproape violent, iar în clipa următoare îşi croieşte drum printre frasini şi se afundă în pădure fără nici un zgomot. Uite, nici acuma nu-i ştie numele de familie, şi nici adresa. Dar nu are nici o importanţă, pentru că e de neconceput că s-ar putea întâlni vreodată undeva înăuntru, sau că ar putea comunica în scris sub orice formă.

Întâmplarea a făcut, însă, că nu s-au mai întors niciodată în luminişul din păduricea de frasini tineri, în toată