din privire distanţa dintre noi, ferestruica din uşă şi cei doi. Pentru o clipă am uitat unde mă aflu. Umblam cu capul gol în ploaie, sau mă tăvăleam prin iarbă. Şi era soare, şi vedeam cerul.

O tuse înfundată mă aduse la realitate. Am propus:

"Să plece Pierre. Aici nu mai rezistă mult si chiar dacă rezistă, mai devreme sau mai târziu îşi vor da seama că are plămânii atinşi. Oricum, rezultatul e acelaşi.

Lacrimi mari îi răsăriră pe neaşteptate. Clătină din cap cu amărăciune:

"Nu. N-am să pot face faţă. Îmi cunosc plămânii. Este singura posibilitate de-a transmite secretul. Să încerce el."

Cu un gest scurt, îl indică pe sârb.

Pentru a doua oară, în aceeaşi noapte, sârbul deschise gura, adresându-mi-se:

"Propun să pleci dumneata. Odată ajuns sus, te vei afla printre ai dumitale. Oricum, îţi va fi mai uşor.

Au fost ultimele cuvinte pe care le-a rostit. Hans mi-a strâns mâna, urându-mi noroc. Pierre murmură încetişor:

"După victorie ai să-mi vizitezi ţara. La Grenoble, vizavi de Universitate, se află o căsuţă cu pereţii albi. Întreabă de Marceline..."

Toate astea s-au întâmplat în noaptea când a ajuns până la noi vârful fraged al unei rădăcini. O îndrăgisem atât, încât tremuram la gândul că s-ar putea ofili. Ea prezenta pentru noi cerul, primăvara, pădurea şi depărtările fără sfârşit ale mării. Sârbul o privea ceasuri întregi, zâmbindu-i adesea, aşa cum îi zâmbeşti unui copil; noi, ceilalţi, stropeam zilnic peretele cu apă, pentru a-i prelungi ramificaţiile.

Nemţii înăspriseră şi mai mult regimul alimentar. Raţiile scădeau în fiecare zi şi totuşi continuam să punem într-o gaură din perete bucăţi mici de pâine şi resturi de cartofi. Cu o săptămână înaintea tentativei mele, primeam trei cartofi pe zi. Atât. Toţi sufeream îngrozitor, deşi n-am mărturisit-o.

Într-o noapte, în timp ce puneam la punct ultimele amănunte, Ciudatul s-a apropiat de noi, adresându-mi-se:

"Zi, vrei să speli putina, nenicule?"

Am rămas împietriţi de groază. În ciuda tuturor precauţiilor, omul din faţa noastră ne aflase secretul.

"C-o fi prost băiatul! Asta era în capul vostru să rămân aici, ai?"

De astă dată îşi alesese cel mai respingător dintre personajele sale.

M-am uitat spre Ionescu. Ciudatul îmi surprinse privirea.

"Nici o grijă, doarme".

Minute în şir nici unul, din noi n-a scos un singur cuvânt. Căutam febril o soluţie. Sârbul se ridică. Am înţeles repede ce voia să facă.

"Lasă-te de prostii, Mutule! Dacă într-o bună dimineaţă băiatu' nu apare la strung viu şi nevătămat, unul din prietenaşii mei iese la raport şi toarnă tot. Iar pe prietenaşii mei am avut grijă să nu-i cunoaşteţi voi.

Sârbul îşi lăsă abătut braţele în jos. Nu mai era nimic de făcut. Ciudatul împinse picioarele bavarezului, se aşeză comod şi zise:

"Eu voi pleca! Iar voi o să mă ajutaţi. Mai am nişte socoteli de aranjat pe sus. Nu te holba la mine, Mutule, aşteaptă să ciripesc tot. O să mă ajutaţi, pentru că numai aşa hârtiuţa voastră poate să ajungă unde trebuie."

L-am privit neîncrezător.

"Şi o să ajungă. Mă gândesc şi eu, cu mintea mea, că dacă duc aliaţilor scrisorica, or avea ei grijă să mă cinstească cu ceva biştari, franci, lire sau dolari. Asta una la mână. A doua la mâna ailaltă, băiatul e singurul de aici cu oarecare experienţă.

Se aşternu tăcerea, o tăcere înfiorătoare. Doar răsuflarea grea, sacadată a sârbului, lipit cu pumnii strânşi de zid, ne izbea timpanele.

Ciudatul ne privi rând pe rând. Rictusul său obişnuit devenise o linie îngustă, o cicatrice care-i spinteca oblic obrazul.

"N-o să facă nimic", spuse sârbul ridicându-şi umerii dispreţuitor.

"De ce, Mutule?"

"Nu, n-o să facă nimic."

Sârbul nu se adresa niciodată direct Ciudatului. Adăugă, vorbindu-i francezului, lui Hans, ori poate mie:

"Un borfaş amărât care s-a hârjonit cândva cu poliţia! Nici nu scoate bine nasul şi-l înşfacă." Şopti cu ură concentrată: "Dacă nu ne vinde înainte de a lua prima gură de aer!"

Ciudatul îşi muşcă buzele încercând să se stăpânească. Pe tâmpla scobită, o venă groasă ca o frânghie se zbătea ameninţător. Apoi brusc, fără tranziţie, chipul se destinse într-un rânjet lăbărţat:

"Ai stat mult la plug, Mutule! E limpede! Tu şi cu Miroslava ori poate Radislava ta, sau cum naiba le zice muierilor voastre..."

Sârbul îşi ridică pumnii.

Ciudatul îl măsură peste umăr, batjocoritor "Balcanisme! Apropo, ştii să citeşti? Da' ce te întreb eu? Asta-i treabă subţire... Hei! Care aţi răsfoit vreo gazetă pe aici? Aţi auzit de spargerea de la Cazinoul din Biarritz? Era căutat «Monsieur Jean», un «borfaş amărât» cu favoriţi şi mustăcioară neagră. Acelaşi «borfaş» care a speriat într-o noapte giuvaericalele bătrânului Iacobsohn din Rue de la Paix. Bietul ovrei!" Râse cinic! "i-a găurit ţeasta a doua zi. Te cred şi eu! Un cufăr cu pietricele lipsă în inventar era ceva! Ei, franţuzule, de ce taci? Sau pe vremea aceea cântai «Frère Jacques» la casa parohială?".

Se întoarse pe călcâie, oprindu-se în faţa bavarezului.

"Tu, neamţule, povesteşte-le ageamiilor ăstora despre scandalul lingourilor de aur, transport special cu destinaţia Berlin. «Un borfaş amărât», «Lordul» îi zicea pe atunci, a atacat trenul şi a pus mâna pe «marfă». Îşi îndreptă umerii zvârlindu-şi capul pe spate. "Poate vreţi un bilanţ! Patru evadări la activ unsprezece spargeri şi nici eu nu mai ştiu câte cacialmale trase Scotland Yardului. Ce ziceţi? Destul de frumos pentru un «borfaş» oarecare! Îmi închipui."

Bavarezul îl întrerupse:

"Şi totuşi ai ajuns aici."

Îl privea liniştit. Doar jocul maxilarelor sub pielea groasă, tăbăcită, îi trăda scrâşnetul neîntrerupt.

"A, făcu! Ciudatul, aici!" Rămase puţin pe gânduri. "O confuzie idioată!". Într-o seară la «Peruzeaua» un bordel din Marseille explică el condescendent, doi ofiţeri germani beţi criţă, după obişnuitul tacâm de marşuri şi oglinzi sparte, au început să urle că amicul Hitler va duce Anglia la faliment. Leul britanic, se lăudau ei, va ciuguli cuminte din palma «genialului» Führer. Mi-am destupat urechile. Dar afară de o denumire, «Sachsenhausen», n-au mai scăpat nimic. M-am uşchit urgent în Germania. După câteva săptămâni, m-am prins că în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen fritzii fabrică în stil mare lire sterline. Renghi fabulos! Şi azi îmi zic că nu e cap de neamţ la mijloc. Au pus laba pe mine, căutându-l pe altul..."

Eram toţi cu inima strânsă. În cele din urmă i-am acceptat propunerea.

Cu patruzeci şi opt de ore înaintea