Cu moartea în suflet, cele trei foste genii într-ale finanţelor îşi zornăie lanţurile afară din instanţă. Şi nu se mai ştie nimic de ei de când au intrat pe porţile "Mariei Negre", dincolo de zidurile închisorii Bautzen!

– Da, da, oftează Wolf, banul poate fi şi izvor de înţelepciune. Dar ce-ai vrut să ne spui cu asta?

– Păi, vedeţi voi, zâmbeşte Porta amabil, voiam să băgaţi la cap că niciodată nu trebuie să subestimezi pe cineva! Chiar dacă cei mai mulţi n-au decât nisip în bilă, tot se mai găseşte câte unul care să te ardă pe interval dacă nu eşti bine înfipt pe picioare.

– Da, oricine poate cumpăra o armă jidănească{35} şi-o bucată de hârtie, dar să ştii să te fereşti de ele, asta-i altă mâncare de peşte, mormăie Wolf, desenând o cifră pe faţa de masă.

– Ce-o să spună Bătrânul când o auzi de-o asemenea excursie? întreabă Sally practic, încreţindu-şi buzele.

– Într-adevăr, el ne va da de furcă, recunoaşte Wolf, arătându-şi dinţii de aur într-un rânjet de hienă. Va considera isprava noastră o jefuire de bancă şi nici nu va fi prea încântat aflând că avem de gând să-i lăsăm pe toţi ceilalţi cu curu-n baltă.

– Ei, haide, protestează Porta, îndesându-şi în gură ce-a mai rămas din gemul de coacăze. De ce pomeniţi voi de afacerea asta ca despre ceva urât şi tâlhăresc? După mine, e un lucru cât se poate de legal. Teoria comunistă spune că totul aparţine poporului. Ce, noi nu suntem popor? Aşa că nu facem decât să ne ridicăm aurul.

– Nu ţine, şuieră Sally dezaprobator. Aurul e-al poporului sovietic, ori ăla nu suntem noi!

– Ai întrucâtva dreptate, face Porta triumfător, dar muierea mea şi comisarul de bărbată-su sunt poporani ruşi, comunişti, şi o. să-şi împartă aurul cu noi! E foarte social-democrat din partea lor, după părerea mea.

– Ştii ceva? izbucneşte Wolf într-un râs zgomotos, lăfăindu-se în scaunul său rotativ de general. Mi-ar plăcea să-l putem lăsa pe Micuţul baltă pe cheiul de la Libau. Încă mai am să-i plătesc o poliţă pentru ziua în care a vrut să mă arunce în aer cu radioul ăsta.

– Pesemne că nu eşti în toate minţile, ţipă Porta. Nu-l judeca greşit pe Micuţul. S-ar putea să creadă că litera H e o poartă de rugby şi Y o catapultă, dar, totuşi, e ticălosul cel mai şmecher pe care l-a dat vreodată Reeperbahnul. Dac-am fi destul de idioţi să-l lăsăm la Libau şi să-l împiedicăm să-şi vadă cu ochii visul cel mai fierbinte - lenjerie neagră de mătase şi pantofi din piele de aligator cu găurele - va fi destul de turbat pentru a seca Baltica dintr-o sorbire, ca să nu mai ajungem nicicând în Suedia.

Îmi amintesc că odată a fost ordonanţa Comandantului Armatei a 9-a din Hamburg - generalul de cavalerie von Knochenhauer. Un oarecare nemernic din Sankt-Pauli a răspândit zvonul cum că Micuţul ar fi făcut o mânărie, lucru care nu l-a încântat deloc pe Herr General von Knochenhauer. Micuţul a fost săltat pentru interogatoriu şi l-au ciomăgit cum nu se mai poate, dar n-au reuşit să scoată nimic de la el. Oricum, când a ieşit din nou pe Reeperbahn, şchiopăta, fusese degradat şi era mult mai slab.

"Kurt ăla e putred", i-a explicat el lui David, odrasla blănarului jidan, în timp ce şedeau la "Mârţoaga fără cap" şi beau bere. "E-un păduche, un şobolan mizerabil, un căcat de măgar! Hai cu mine să stăm puţin de vorbă cu el şi să-l convingem să nu le mai scuipe altora în ciorbă!"

"E-o jigodie, un avorton împuţit", a urlat David, furios din cauza păţaniei Micuţului. Dar el nu dăduse niciodată ochii cu Kurt. "Nu-i - decât o boaşă retezată de eunuc", a zbierat ameninţător.

După ce s-au înfierbântat pe cinste, au pus-o pe "Petra Pungaşa" să sune la "Vaca cu trei ugere", unde şedea Kurt şi-şi bea romul de mure.

"Cu cine vorbesc?" a întrebat Kurt.

"Cu mine, se-nţelege", a zis Petra, ceea ce era destul de adevărat.

"Cu cine? - grohăi Kurt bănuitor. Ai un nume, drăguţă, nu-i aşa?"

"Fräulein Müller, Petra Müller".

"Continuă! Ce amabil din partea ta să suni, Petra. Ce mai faci? Te-au luat cumva căldurile?"

"Ascultă Kurt, am ceva fierbinte pentru tine! Poţi fi la Zirkusweg într-o juma' de ceas? E ziua ta norocoasă, dragule. O să sari în sus de bucurie, fii sigur!

"Vorbeşti serios? Am pornit!"

Cu un sfert de ceas înaintea orei convenite, "Kurt Găinarul" se şi instalase la colţul dintre Zirkusweg şi Bernhard Nochtstrasse, învârtindu-se ca un yankeu negru care vinde "ceva ce arde la deşte".

Din cabina paznicului a apărut "Petra Pungaşa" care i-a şoptit ceva la ureche în timp ce-l cotrobăia cu o mână în prohab, ca să-l învioreze niţel, iar cu ailaltă se servea de portofelul lui din buzunarul de la cur. Era a doua ei natură, modul ei de a-şi câştiga existenţa.

De pe Kastanie-Allee şi-au făcut apariţia din umbra felinarului stins Micuţul, David al jidanului şi "Paul-Bani-Gata" într-un camion pentru bere, împrumutat cu această ocazie.

"Săltăm o încărcătură fierbinte. Vii cu noi?", bubui vocea de bas a Micuţului din întunecimea cabinei şoferului.

De îndată ce "Kurt Găinarul" s-a căţărat în camion, care, am uitat să vă spun, avea prelată, Micuţul şi "Bani-Gata" au şi sărit după el. "Bani-Gata" l-a pocnit de i-au sărit boaşele până-n gât, iar Micuţul l-a înşfăcat de beregată şi l-a împins pe spate de i-a pârâit şira spinării ca un lemn. Scotea nişte sunete de parcă era cât pe ce să fie strangulat.

Odrasla blănarului încerca să aţintească asupra lui un pistol Beretta şi să-l ardă între ochi, dar, de fiecare dată când tocmai apăsa pe trăgaci, capul lui Kurt se afla în altă parte. Aşa că prima împuşcătură i-a ciupit doar vârful urechii şi a trecut prin prelata camionului şi printr-o fereastră de la etajul trei. Acolo era cât pe ce să-i sară inima unui grăjdar din Soltau care se pregătea să-şi dea drumul în "Gerda Iapa". Următoarea împuşcătură a sfârşit în acelaşi loc şi oaspetele Gerdei a fost atât