— Bine ar fi, întări Gédéon Spilett. Cine ştie dacă nu vom găsi pe coasta opusă una din peşterile pe care îi zadar le-am căutat aici ?

— E adevărat, răspunse inginerul, totuşi, voi uitaţi, dragii mei, că e bine să ne aşezăm în vecinătatea unei ape şi că din creştetul muntelui Franklin n-am zărit spre apus nici un rîu sau pîrîu. Pe partea aceasta, dimpotrivă, ne aflăm între rîul Mercy şi lacul Grant, fapt care nu trebuie neglijat. Ba mai mult, coasta pe care ne aflăm nu este atît de bătută de vînturile care, în această emisferă, suflă de la nord la vest.

— Să clădim o casă pe malul lacului, propuse marinarul. Acum nu ducem lipsă nici de scule, nici de cărămizi. Dacă am izbutit să fim cărămidari, olari, turnători şi fierari, o să izbutim noi să fim şi zidari.

— Da, dragul, meu, dar înainte de a lua o hotărîre, trebuie să căutăm locul potrivit. Dacă natura near oferi locuinţă, ne-ar scuti de multă muncă, şi-am avea totodată un adăpost mai sigur, care ne-ar apăra împotriva duşmanilor dinăuntru şi dinafară insulei.

— Ai dreptate, €yrus, răspunse reporterul, dar noi arii cercetat întreg masivul de granit de-a lungul coastei şl n-am găsit nici cea mai mică gaură, nici măcar o crăpătură !

— Aşa-i, întări Pencroff. Ah, ce bine-ar fi dacă am putea să săpăm un adăpost, la o oarecare înălţime, în peretele acesta, în aşa fel, încît să nu ne ajungă nimeni ! Mă şi văd într-o locuinţă cu cinci-şase camere, cu vedere spre mare...

— Cu ferestre şi geamuri ! întregi Harbert, rîzînd.

— Şi cu scară ! adăugă Nab.

— Ce găsiţi de rîs ? strigă marinarul. Nu avem tîrnăcoape şi cazmale? Şi credeţi că domnul Cyrus nu ne va fabrica pulbere ca să aruncăm stîncile în aer? Spuneţi, domnule Cyrus, nu-i aşa că ne veţi fabrica şi pulbere cînd va fi nevoie ?

Cyrus Smith îl ascultase pe avîntatul Pencroff, in timp ce acesta îşi defăşura planurile fanteziste. Atacarea masivului de granit, chiar cu ajutorul unei mine, ar fi însemnat o muncă uriaşă şi era destul de supărător că natura nu făcuse măcar începutul. Inginerul propuse să se cerceteze din nou faleza, de la revărsarea rîului pînă la unghiul ei nordic.

Ieşiră deci cu toţii şi-o examinară din nou, cu cea mai mare atenţie, pe o întindere de nouă mile. Dar pe peretele neted şi drept nu se vedea în nici un loc vreo cavitate. Cuiburile porumbeilor de stîncă, ce zburau deasupra falezei, erau doar nişte scobituri foarte mici, săpate chiar sus, pe creasta neregulată a granitului.

Acest lucru îi cam nemulţumea, căci nu era chip să atace acest masiv nici cu tîrnăcopul, şi nici cu ajutorul pulberei, pentru a obţine o deschizătură. suficient de mare în stîncă. Întîmplarea făcuse ca Pencroff să descopere Căminul, singurul adăpost de pe toată partea aceea a litoralului, adăpost pe care se gîndeau să-l părăsească acu.

Isprăvind explorarea, ajunseră la cotul nordic al falezei; care se termina printr-un povîrniş lin, ce se pierdea pe plajă, formînd pînă la extrema limită din apus un fel de taluz, o îngrămădire deasă de pietre şi nisip, avînd o înclinare de cel mult 45° şi legate între ele prin plante, copăcei şi ierburi. Ici, colo se mai ivea cîte un colţ de granit, care străbătea vegetaţia. Pîlcuri de copaci creşteau, formînd terase pe povîrnişurile acoperite cu iarbă deasă. Dar numai la atît se reducea vegetaţia care încerca să răzbată în acest loc. De la poalele povîrnişului pînă la litoral se-ntindea un larg şes de nisip.

Cyrus Smith socoti, pe bună dreptate, că pe aici se scurgea, sub formă de cascadă, surplusul de apă al lacului. Era firesc ca surplusul apelor Pîrîului Roşu să se verse pe undeva; ori, inginerul nu găsise încă locul, deşi cercetase tot ţinutul cuprins între gura rîului şi platoul Grande-Vue.

De aceea, inginerul propuse tovarăşilor săi să urce povîrnişul pe care îl observau şi să se întoarcă la Cămin, străbătînd platoul şi explorînd malurile de nord şi de răsărit ale lacului.

Primiră propunerea lui şi, în cîteva minute, Harbert şi Nab ajunseră pe platou, Cyrus Smith, Gédéon Spilett şi Pencroff urmîndu-i în pas mai puţin grăbit.

La vreo două sute de picioare în faţa lor, se zărea printre frunze minunata oglindă a lacului, care strălucea în bătaia soarelui. Priveliştea era minunată în aceste locuri. Copacii îngălbeniţi formau grupuri armonioase. Scoarţa groasă a cîtorva trunchiuri uriaşe, doborîte de bătrîneţe, închipuia brazde întunecate pe covorul de verdeaţă, ce se aşternea pretutindeni. Printre crengi se zbenguiau stoluri de papagali, adevărate curcubee mişcătoare, care săreau de pe o ramură pe alta şi-ţi dădeau impresia că lumina se răsfrîngea în toate culorile prin hăţişul ciudat de crengi.

În loc să meargă de-a dreptul spre malul de nord al lacului, pionierii ocoliră marginea platoului, făcînd un înconjur de o milă şi jumătate, pentru a ajunge la revărsarea pîrîului, pe malul său stîng. Era o plimbare uşoară, deoarece copacii rari lăsau destul loc între ei. Se vedea că aici te afli la limita zonei fertile şi vegetaţia începea să fie mai puţin viguroasă decît în zona cuprinsă între pîrîu şi rîul Mercy.

Cyrus Smith şi tovarăşii săi înaintau cu băgare de seamă prin ţinutul acesta nou. Ei nu aveau alte arme decît arcuri cu săgeţi şi ciomege terminate cu un vîrf ascuţit de fier. E drept că nici nu se arătă vreo fiară; după cum se părea, ele trăiau mai mult în pădurile dese din sud. Totuşi, pionierii avură şi o surpriză neplăcută, văzîndu-l pe Top oprindu-se în faţa unui şarpe uriaş, lung de patrusprezece pînă la cincisprezece picioare, pe care însă Nab îl răpuse cu o singură lovitură de ciomag. Cyrus Smith examina reptila şi constată că nu era veninoasă; ea făcea parte clin familia aşa numitului şarpe diamant, cu care se hrănesc indigenii din unele regiuni. Totuşi, s-ar fi putut să mai existe pe acolo şi alte specii de şerpi, a căror muşcătură să fie mortală. De pildă, vipere cu coada despicată, care se ridică deodată cînd le calci, sau şerpi