înaripaţi, care au de o parte şi de alta a capului un fel de aripioare, ce le ajută să se avînte cu o mare repeziciune. Top, după prima clipă de surpriză, începu să gonească reptilele cu un zel, care ar fi putut să-i fie fatal, silindu-şi stăpînul săl cheme mereu.

Ajunseră destul de repede la locul unde Pîrîul Roşu se vărsa în lac şi recunoscură pe malul opus locul pe care îl cercetaseră la coborîrea de pe muntele Franklin. Cyrus Smith observă că debitul de apă al pîrîului era destul de mare şi, prin urmare, nu s-ar fi putut ca natura să nu se fi îngrijit să creeze undeva un loc de scurgere pentru surplusul de apă al lacului. Punctul de revărsare trebuia neapărat găsit, căci el forma desigur o cădere de apă, a cărei energie le putea fi de folos.

Pionierii umblau fiecare după voia sa, fără să se depărteze totuşi prea mult unul de altul. Apele lacului păreau bogate în peşte. Pencroff îşi puse în gînd să meşterească diferite unelte de pescuit, ca să poată trage foloase din această bogăţie.

O luară întîi de-a lungul capului ascuţit din partea de nord-est a lacului. Se putea presupune că într-acolo se află căderea de apă, deoarece în partea aceea malul lacului aproape atingea marginea platoului. Dar se înşelaseră şi se văzură siliţi să continue explorarea malului care, după o uşoară cotitură, cobora din nou de-a lungul litoralului.

Aici, malul era mai puţin împădurit, doar cîteva pîlcuri de copaci, risipite ici, colo, măreau pitorescul pri veliştei. Lacul Grant se desfăşura în toată întinderea lui şi nici o briza nu-i încreţea faţa apelor.

Alergînd printre ierburi, Top gonea stoluri de păsări diferite, pe care Gédéon Spilett şi Harbert le întîmpinară cu săgeţi. Tînărul nimeri una din aceste păsări, care căzu în mijlocul ierburilor de mlaştină. Top se repezi şi aduse o minunată pasăre de apă, de culoare cenuşie, cu capul mare şi ciocul scurt, cu degetele unite în formă de lopăţele printr-o pieliţă cu marginea festonată şi cu aripile tivite cu o dungă albă. Era o lişiţă, pasăre de mărimea unei potîrnichi mari, aparţinînd grupului de macrodactylc, care fac trecerea între grupul palmipedelor şi al picioroangelor. Era un vînat destul de neînsennat, căci carnea lui nu avea un gust prea bun. Pionierii hotărîră să i-o dea la cină, lui Top care nu era prea pretenţios.

Mergînd de-a lungul malului răsăritean al lacului, călătorii noştri atinseră după scurtă vreme marginea care mai fusese cercetată. Inginerul era foarte mirat că nu găsise locul de scurgere al surplusului apelor lacului şi nu ascundea acest lucru faţă de reporter şi marinar, cu care stătea de vorbă.

În aceeaşi clipă, Top, care fusese foarte calm pînă atunci, dădu semne de nelinişte. Inteligentul animal alerga de colo-colo pe mal, se oprea, apoi se uita spre apă, ţinînd o labă ridicată, ca şi cînd ar fi adulmecat un vînat nevăzut; uneori lătra cu furie, alteori păstra cea mai adîncă tăcere.

Nici Cyrus Smith, nici tovarăşii săi nu luară la început în seamă purtarea ciudată-a lui Top, dar lătratul cîinelui înteţindu-se, atenţia inginerului se trezi.

— Ce s-a întîmplat Top ? întrebă el.

Cîinele făcu mai multe sărituri spre stăpînul lui, dînd semne vădite de nelinişte, apoi se repezi din nou spre mal şi, pe neaşteptate, sări În lac.

— Aici, Top ! strigă Cyrus Smith, care nu voia să-şi lase cîinele să intre în apa aceasta necunoscută.

— Ce s-o fi petrecînd acolo dedesubt? se întrebă Pencroff, cercetînd faţa apei.

— Top o fi simţit prezenţa vreunei amfibii, răspunse Harbert.

— Poate un aligator{20} ? spuse reporterul.

— Nu cred, răspunse Cyrus Smith. Aligatorii se întîlnesc numai În regiuni cu latitudine mai joasă.

Între timp, la chemarea stăpînului său, Top se întorsese la mal, continuînd să fie neliniştit; sărea mereu prin ierburile înalte şi, călăuzit de instinct, părea că urmăreşte o fiinţă nevăzută, care ar fi înotat de-a lungul malului, sub apele lacului. Totuşi, apele erau liniştite, suprafaţa lor nu avea nici cea mai mică încreţitură. Pionierii se opriră de cîteva ori, observînd-o cu luare aminte. Nu apărea nimic. Mister.

Inginerul era foarte intrigat.

— Să cercetăm şi mai departe, spuse el.

Peste o jumătate de oră, pionierii atinseră unghiul de sud-est al lacului, regăsindu-se din nou pe platoul Grande-Vue. Aci, cercetarea malurilor lacului trebuia socotită terminată şi, totuşi, inginerul nu descoperise pe unde şi nici cum se scurgea surplusul apelor.

— Totuşi, punctul de revărsare trebuie să existe, repeta el, şi de vreme ce nu se vede în afară, el se află desigur înăuntrul masivului de granit de pe coastă !

— Dar, ce importanţă are acest lucru, dragă Cyrus ? întrebă Gédéon Spilett.

— O importanţă foarte mare, răspunse inginerul, — căci dacă scurgerea trece prin masiv, s-ar putea ca înăuntrul lui să existe o cavitate, pe care am putea-o folosi ca locuinţă, după ce vom fi îndrumat în altă direcţie cursul apelor.

— Domnule Cyrus, întrebă Harbert, nu s-ar putea oare ca apele să se scurgă chiar prin fundul lacului, ajungînd la mare printr-o conductă subterană ?

— Ba se poate foarte bine, răspunse inginerul, şi, aşa stînd lucrurile, vom fi nevoiţi să ne clădim singuri casa. Ce să-i faci, natura n-a vrut să facă nimic pentru noi.

Pionierii se pregăteau să traverseze platoul, pentru a se întoarce la Cămin, căci erau orele cinci, cînd Top începu să dea din nou semne de nelinişte. Lătra cu furie şi, înainte ca stăpînul lui să-l fi putut reţine, el se avîntă pentru a doua oară în lac.

Alergară cu toţii spre mal. Top ajunsese între timp la o depărtare de douăzeci de picioare şi, în vreme ce Cyrus Smith îl chema zadarnic, un cap uriaş apăru la suprafaţa apelor, nu prea adînci în acele locuri.

Harbert recunoscu pe dată genul de amfibii din care făcea parte animalul acesta cu capul ţuguiat, cu ochii mari şi mustăţi lungi, pleoştite.

— Un lamantin ! strigă el.

Dar nu era un lamantin, ci un alt specimen din ordinul cetaceelor, din grupa aşa-ziselor „vaci de mare”, un dugong, pe care-l recunoscu apoi după nările lui larg deschise, deasupra botului.

Uriaşa dihanie se repezi la cîine, care încercă să