Cărți «Stalingrad descarcă cărți de dragoste online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Când Ciuikov s-a întâlnit a doua zi dimineaţă cu Hruşciov Eremenko, aceştia i-au prezentat situaţia. Germanii erau pregătiţi s cucerească oraşul cu orice preţ. În ceea ce-i privea pe ruşi, nu putea fi vorba de capitulare. Nu aveau unde să se retragă. Ciuikov fusese propus noul comandant de armată la Stalingrad.
“Tovarăşe Ciuikov”, i-a spus Hruşciov. “Cum înţelegi această sarcină?”
“Vom apăra oraşul sau vom muri încercând să-l apărăm”, a replicat el. Eremenko şi Hruşciov l-au privit şi i-au spus că şi-a înţeles corect sarcina.
În acea seară, Ciuikov a trecut cu feribotul de la Krasnaia Sloboda, împreună cu două tancuri T-34, către debarcaderul central, chiar deasupra Cheilor Ţariţei. Pe măsură ce nava se apropia de mal, sute de oameni, mai ales civili care sperau să poată pleca, au ieşit în tăcere din gropile de obuze. Alţii se pregăteau să transporte răniţii la bord. Ciuikov şi însoţitorii săi au plecat să găsească Cartierul General.
După multe piste greşite, comisarul unei unităţi de genişti i-a condus la Gorganul Mamaev, uriaşul tumul tătar, cunoscut şi ca Dealul 102. Acolo, Ciuikov a găsit Cartierul General al Armatei 62 şi s-a întâlnit cu şeful lui de stat-major, generalul Nikolai Ivanovici Krîlov. Deşi durul şi directul Ciuikov era foarte diferit de Krîlov, un om pedant, cu o minte analitică, cei doi s-au înţeles foarte bine şi amândoi au înţeles situaţia. Exista o singură cale de a rezista. Dar trebuia plătit cu vieţi. “Timpul înseamnă sânge”, după cum avea să spună mai târziu Ciuikov, cu o simplitate brutală.
Cu sprijinul lui Krîlov şi al lui Kuzma Akimovici Gurov - comisarul cu aspect sinistru, cu capul ras chilug şi sprâncene stufoase - Ciuikov a început să insufle groază în orice comandant care se gândea doar la ideea retragerii. Unii ofiţeri superiori începuseră să se strecoare dincolo de fluviu, abandonându-şi oamenii, care, la rândul lor, în majoritate, doreau şi ei, aşa cum şi-a dat seama Ciuikov, “să treacă Volga cât se poate de repede, departe de acest iad”. Ciuikov s-a asigurat că trupele NKVD controlau fiecare debarcader. Pe dezertori, indiferent de grad, îi aştepta o execuţie sumară.
Existau multe alte rapoarte alarmante cu privire la gradul de încredere a trupelor. Ceva mai devreme în ziua aceea, în Brigada 6 jacuri pază, un sergent-major l-a ucis pe comandantul companiei, apoi i-a ameninţat cu pistolul pe mecanicul-conductor şi pe radiotelegrafist. După ce aceştia au ieşit din tanc, a pornit către liniile Diviziei 76 infanterie germane. Deoarece sergentul avea un steag alb pregătit să fie scos pe turelă, cei care au investigat cazul au conchis că acest “trădător experimentat plănuise dinainte toate detaliile unui complot dezgustător”. Celor doi soldaţi obligaţi sub ameninţarea pistolului să iasă din tanc li s-a spus că au dat “dovadă de laşitate”. Amândoi au fost aduşi mai târziu în faţa tribunalului militar şi au fost probabil împuşcaţi.
În această etapă, efectivele Armatei 62 s-au redus la circa 20 000 de oameni. Le mai rămăseseră mai puţin de şaizeci de tancuri. Multe dintre ele nu mai erau bune decât ca puncte fixe de executare a loviturilor. Cu toate acestea, Ciuikov avea peste 700 de mortiere şi tunuri, şi vroia ca toată artileria de calibru mare să fie retrasă pe malul estic. Principala sa preocupare era reducerea efectului covârşitoarei supremaţii aeriene a Luftwaffe. Observase deja că trupele inamicului evitau să se angajeze în lupte corp la corp, mai ales după lăsarea întunericului. Pentru a le slăbi rezistenţa, “fiecare german trebuie să fie făcut să simtă că trăia la gura ţevii unei arme ruseşti”.
Problema lui cea mai urgentă era însă că trebuia să controleze un amestec de trupe pe care nu le cunoştea, în poziţii pe care nu le cercetase, tocmai atunci când germanii erau pe cale să lanseze primul lor atac important. Ciuikov a descris apărările improvizate ca fiind Puţin mai bune decât nişte baricade ce puteau fi răsturnate cu botul unui camion. Cartierul General al Armatei 6 germane, pe de altă Parte, exagera în cealaltă direcţie, raportând “poziţii puternice cu buncăre adânci şi amplasări precise”. Realul obstacol al atacatorilor, aşa cum aveau să descopere curând, era oraşul transformat intr-o grămadă de ruine.
În aceeaşi zi, 12 septembrie, Paulus se afla la Cartierul General al Führer-ului, Werwolf, de la Vinniţa, împreună cu generalul Halder şi generalul von Weichs, comandantul Grupului de Armate B Relatările discuţiilor diferă. Paulus pretinde că a ridicat problem^ extinderii flancului stâng de-a lungul Donului până la Voronej şi a lipsei unei “balene de corset” pentru armatele italiene, ungare şi române. Potrivit lui Paulus, planurile lui Hitler se bazau pe supoziţia că ruşii se aflau la capătul resurselor lor şi că flancul Don va fi întărit cu mai multe formaţii aliate. Hitler, pe care nu-l interesa decât Stalingradul, voia să ştie cât de curând va cădea. Probabil că Paulus a repetat estimarea pe care i-o comunicase lui Halder cu o zi înainte: zece zile de lupte, “apoi paisprezece zile de regrupare”.
Prima fază a ofensivei germane a început a doua zi dimineaţă la ora 4.45 ora Germaniei, 6.45 ora Moscovei. (Hitler continua să insiste ca Wehrmacht-ul din Rusia să opereze după ora de la Bârlogul Lupului, Cartierul său General din Prusia Orientală.) în flancul stâng al Corpului 51 armată, Divizia 295 infanterie se îndrepta către Gorganul Mamaev, iar la dreapta, diviziile 76 şi 71 infanterie atacau către gara principală şi debarcaderul central de pe Volga. Ofiţerii Diviziei 295 infanterie îi înflăcăraseră pe oamenii lor, repetându-le că vor ajunge la Volga după un singur atac.
Asaltul de artilerie şi aerian asupra poziţiilor sovietice din ziua precedentă fusese intens. “O mulţime de aparate Stuka au năvălit peste noi”, scria un caporal din Divizia 389 infanterie, “şi după atacul lor nu-ţi venea să crezi că mai rămăsese măcar un şoarece în viaţă.” Bombardamentul a continuat până pe 13 septembrie. De la punctul său de comandă de pe Gorganul Mamaev, Ciuikov urmărea luptele prin periscop. O mantie de praf de la zidăria fărâmiţată colorase cerul în castaniu-deschis. Pământul vibra necontenit din cauza exploziilor,