Un maior din Panzer-Grenadieri zbiară isteric, ameninţând că-l trimite pe Micuţul în faţa Curţii Marţiale. Dar, la foarte scurt timp, dispare într-o mare de flăcări care-l mistuie cu totul; nu rămâne din el decât casca, balansându-se dezolant pe zăpadă. Lângă mine zace un Hauptmann mai în vârstă care a fost sfârtecat complet. Priveliştea aminteşte de lada de gunoi a abatorului: oase rupte şi fâşii de carne. Faţa îi e schimonosită de durere şi de groază. Războiul e tărâmul agoniei, al nervilor hărţuiţi, al groazei şi al spaimei, o fântână arteziană de sânge, carne şi oase sfărâmate. Oare când o să-mi vină şi mie rândul să fiu aruncat în aer?

Flăcările ţâşnesc din pământ. Fragmente de arme strălucitoare, de case, de animale şi de trupuri omeneşti cad ca o ploaie asupra poziţiilor. O bucătărie de campanie zboară prin aer, împrăştiind supă şi cartofi. Nechezând, caii se dau peste cap o dată cu ea. Ne izbeşte o pală de vânt, apoi desluşim un sunet ascuţit. În secunda următoare, pământul e zguduit de nenumărate explozii. O companie de sănii motorizate e prinsă în drum spre defileu şi mânjeşte coastele abrupte cu sânge şi oase sfărâmate. Săniile cu motor nu mai sunt acum decât nişte mormane de fier turtit.

Comandantul companiei a 2-a are ambele picioare smulse de deasupra genunchilor. Se prăbuşeşte cu un ţipăt sfâşietor. Seamănă cu o păpuşă zdrenţuită. Nimeni nu se grăbeşte să-l ajute. Sunt prea mulţi răniţi şi morţi, şi soarta lor nu ne mai impresionează.

– C'est la guerre! spune Legionarul. Alte lături pe mormanul de gunoi al Armatei.

Obergefreiter Lamm e lovit în clipa în care muşcă cu poftă dintr-un cârnat de Westfalia. Cu o privire pierdută şi uimită, cade lângă peretele tranşeei. O bucată de şrapnel i-a făcut o gaură mică în frunte, din care se prelinge un firicel subţire de sânge.

– Pe toţi dracii! strigă Barcelona, al cărui gât sângerează.

– Eşti rănit! exclamă surprins Micuţul, aplecându-se deasupra lui! Isuse şi Marie, a trecut prin tine! Noroc că nu mâncai chiar atunci; glonţul ăla comunist ţi-ar fi luat îmbucătura din gură!

– Uite ce se-ntâmplă când nişte generali cu monoclu şi raşi pe cap te trimit la luptă, remarcă Porta, bandajându-i rana. Băieţii de teapa lor sunt mânaţi de un singur gând: să le ajungă numele în cărţile de istorie. Iar noi, gloata, tragem ponoasele, lăsându-ne împuşcaţi.

– Vrei să fii dus în spatele frontului? vine vocea Bătrânului de undeva din capătul poziţiei.

– Nu, rămân aici, răspunde Barcelona hotărât. Nu vreau să mă despart de restul grupului!

– Eşti sigur c-o să rezişti? întreabă neîncrezător Bătrânul, cercetând orificiul de intrare al glonţului. Ţi se văd şi tălpile prin gaura asta.

– Rămân, murmură încăpăţânat Barcelona. Presimt că n-o să vă mai văd niciodată, dacă plec acum!

– Dumnezeul german îşi bate joc de noi, îi explică Micuţul unui caporal rus care ă ajuns la noi din greşeală. Panimaieşi?

– Nie panimaiu, răspunde rusul, întinzându-i Micuţului nişte mahorcă, convins că acesta îi ceruse o ţigară. Micuţul o acceptă şi-i dă rusului o înghiţitură din sticla sa de apă.

– Ar fi trebuit să ne întâlnim pe Reeperbahn, spune Micuţul, cu un zâmbet larg. Ne-am fi distrat straşnic împreună. Ţi-aş fi făcut rost de câteva fetiţe ieftine din Hamburg şi, printre picături, ne-am fi ocupat şi de Comisarul Nass. Mare păcat să ne întâlnim tocmai pe timp de război. Mai ales aici, unde poţi fi împuşcat de patruzeci de ori pe secundă!

– Nie panimaiu, rânjeşte rusul, tâmp. Scoate o fotografie din tunică. Nevesta, explică el, sărutând hârtia slinoasă şi boţită.

– I-ar sta foarte bine pe un cearşaf! apreciază Micuţul, râzând, hoţeşte. Sper că în satul vostru n-aţi încartiruit maimuţoi din ăia galbeni. Se spune că afurisiţii de mongoli regulează atât de repede, încât până şi pe iepuri îi apucă ameţeala privindu-i!

– Nie panimaiu! repetă rusul punând fotografia înapoi în buzunar. Vernusia, dasfidania. Se ridică brusc şi dă mâna cu toată lumea.

Îl ajutăm să sară peste buza tranşeei. Înainte să-l pierdem din ochi, se întoarce şi ne face cu mâna.

– Credeţi c-o s-ajungă cu bine?

– Or să-l împuşte, spune Porta cu convingere. A schimbat două vorbe cu noi, capitaliştii, iar asta se numeşte înaltă trădare!

– Ar fi trebuit să i-l dăm prizonier pe profesor. Aşa n-ar mai fi avut probleme, spune Micuţul. Şi-am fi scăpat şi. noi de rahatul ăsta smiorcăit. E atât de îngrămădit încât nu-şi găseşte gaura curului nici cu ambele mâini!

Vântul rece s-a transformat într-un viscol înverşunat.

Bucăţi de zăpadă îngheţată mătură pământul zgâlţâit de friguri. Troienele unduiesc asemenea valurilor pe marea bântuită de furtună, îngropând tancuri, tunuri, cai şi soldaţi, indiferent de care parte sunt.

Tirul ucigător continuă şi mulţi cai se împotmolesc în zăpadă. Cravaşele îi şfichiuiesc, dar animalele se afundă şi mai adânc. Nechezatul lor disperat se distinge printre bubuiturile proiectilelor.

Potecile au dispărut sub troiene. Încercăm să le delimităm din nou şi înfigem în zăpadă nişte beţe lungi, legate între ele cu sfoară.

Ne croim drum înainte, târându-ne picioarele; mulţi dintre ai noştri rămân în urmă, prăbuşiţi în zăpadă. Gerul îi ucide foarte repede. Dezastrul e complet. Bineînţeles, artileria a făcut treabă bună - ne-a măcelărit pe noi!

Un colonel rus se apropie alergând prin nămeţi, cu poalele mantalei fluturând. Goneşte ca un nebun, convins că toată lumea vrea să-l omoare. Se împiedică şi se rostogoleşte.

– Ghermanski! Ghermanski! strigă el în gura mare. E înghiţit de o trombă de flăcări ce ţâşneşte din pământ sub forma unei ciuperci imense.

Barajul se prăvăleşte ca un covor de oţel. Trage fiecare baterie. Ceea ce s-a întâmplat până acum a fost o simplă joacă, în comparaţie cu salvele ce cad acum peste noi.

Şase cai vin val-vârtej prin zăpada îngheţată, trăgând după ei un tun de câmp de 100 mm. Trei tunari îi ţin de hăţuri, înnebuniţi de spaimă. Unuia dintre ei îi alunecă mâna şi e strivit sub roţile masive ale afetului de tun. Ţeava tunului se balansează în sus şi în jos ca o jucărie.

Un subofiţer de la aprovizionare e lovit de un ricoşeu şi se prăvăleşte de pe cal. Piciorul i se agaţă în scară. Cu un plesnet ascuţit, capul i se sfărâmă de o piatră.

Trei P-4 vin cu farurile aprinse din direcţia satului distrus. Primul tanc se