răsuceşte brusc pe gheaţă, alunecă înapoi pe-o parte şi se rostogoleşte pe o pantă abruptă. Din turelă ţâşneşte flacăra unei explozii. Se ridică un fum negru, înecăcios. Un alt P-4 derapează. Comandantul încearcă să iasă prin trapa turelei, dar aceasta se trânteşte brusc, strivindu-i şoldurile. Apoi tancul se răstoarnă, terciuindu-l complet.

Un grup de infanterişti germani neînarmaţi coboară pe o pantă, îmboldiţi de o singură dorinţă: să scape, s-o apuce încotro văd cu ochii. Să poată ieşi măcar din acest infern de flăcări şi urlete, ce pare să se înalţe până la cer.

Un Kübel cu un steag divizional frânează pe zăpada îngheţată şi începe să patineze. E de mirare că nu se izbeşte de tancurile distruse.

Un Oberstleutnant cu epoleţii roşii ai Statului-Major sare din Kübel cu automatul pregătit.

– Înapoi, javre laşe ce sunteţi! rage el, ameninţând cu pumnul un Leutnant cu uniforma pătată de sânge. Înapoi la poziţiile voastre, dezertori împuţiţi! Îşi ridică arma şi trage câteva rafale bine direcţionate în soldaţii care se înghesuie, părăsind culmile cuprinse de flăcări.

– Omorâţi-l pe nenorocitul ăsta! zbiară furios un Feldwebel, încercând să-i smulgă Oberstleutnantului arma din mână. Întâi ne masacrează cu tunurile noastre şi pe urmă vor să ne cosească cu automatele!

– Înghiţi-te-ar iadul, obsedat de război ce eşti! îi strigă un Unteroffizier din Jägers, spumegând de furie. Se aruncă asupra Oberstleutnantului, îl apucă de beregată şi-l sugrumă.

Şoferul Kübelului înşfacă un automat şi trimite un snop de gloanţe în ceata de soldaţi turbaţi de furie, care strivesc în picioare trupul Oberstleutnantului.

– Ticăloşi afurisiţi, ţipă el mânios, aruncând o grenadă în mijlocul gloatei.

Gâfâind, reuşeşte să târască leşul lângă maşină şi azvârle peste el o manta. Strigă ameninţător spre mulţimea de soldaţi puşi pe fugă:

– N-aveţi decât să muriţi ca nişte rahaţi ce sunteţi! răcneşte el disperat, cu vocea înecată în lacrimi. Nici nu meritaţi altceva. Scursura Armatei, asta sunteţi!

Se urcă la volan şi porneşte în viteză, lăsând în urmă un nor de zăpadă spulberată.

Ruşii ne împroaşcă din nou cu foc. Rachetele cad şuierând asupra trupelor fugare şi sfârtecă oameni şi echipament. Rachete cu cozi lungi de foc ţâşnesc pe cer, salvă după salvă.

– "Orgile lui Stalin", geme Gregor, lipindu-se şi mai tare de pământ. Două tancuri T-34 vin pe o potecă îngustă, strivind sub şenile mormanele de cadavre şi împroşcând în toate direcţiile sânge, carne şi cioturi de oase.

– Tancuri aruncătoare de flăcări! răcneşte furios Barcelona, care se ghemuieşte în spatele unei stânci înalte.

Albert aleargă în cerc, căutându-şi disperat un adăpost din calea tancurilor care se apropie vertiginos.

– O groapă! Vreau o groapă! urlă el, ţopăind ca un iepure rănit.

– Vino aici! îi strigă Porta ospitalier. O să-l scoatem afară pe profesor ca să încapi tu!

Albert se aruncă în groapa de obuz cu capul înainte.

– Isuse Hristoase! scrâşneşte el cu o voce înspăimântată. Ăsta nu-i un loc pentru oameni! Nici pentru albi, nici pentru negri!

– Nu mai face pe grozavul, îl moralizează Micuţul, rânjind cu toată gura. Rasa umană începe de la gradul de locotenent. Restul sunt apă de ploaie! Şi în ăştia intrăm şi noi!

– Niciodată nu m-a atras serviciul de campanie la infanterie, recunoaşte Albert, aruncându-şi cât-colo masca albă pentru zăpadă. Nu ne-au învăţat nimic din ce-i pe-aici la Sennelager şi la Grafenwöhr! Scrâşneşte din dinţi atât de tare încât aproape că-şi scrânteşte falca.

– Nu-i prea distractivă viaţa pe front! spune Micuţul melancolic. Se apleacă rapid, în clipa în care o grenadă aterizează pe marginea gropii şi trimite o ploaie de schije în toate direcţiile.

Chiar şi prin mugetul tunurilor putem distinge zgomotul tancurilor care se apropie treptat.

– Avem nevoie de sprijinul artileriei. Dacă nu, o să ne trezim în braţele lui Scaraoţchi! spune Bătrânul, în timp ce împinge cadavrul ofiţerului de transmisiuni de lângă telefon şi-şi pune căştile la urechi.

– Codul, fir-ar să fie! bombăne Bătrânul nervos, răsfoind mapa cu mesaje.

– Aici! spune Heide, întinzându-i carnetul cu coduri.

– Sprijinul artileriei! ordonă Bătrânul aspru, pe un ton poruncitor.

– Cine sunteţi? întreabă o voce arogantă de ofiţer superior.

– "Aici Salamandra!" răspunde Bătrânul şi scuipă câteva ordine scurte în aparat. Îndată, obuzele vuiesc pe deasupra capetelor noastre, apoi cad ca o grindină pe culme.

Cu ordine precise, Bătrânul corectează tirul.

Heide lucrează febril: desenează linii pe hartă şi calculează distanţele cu ajutorul instrumentelor topografice.

Exploziile obuzelor răscolesc zăpada şi împroaşcă oţel în toate direcţiile. Se apropie de locul în care sunt amplasate "orgile lui Stalin".

– T-34, fir-ar să fie! ţipă Porta agitat. Distrugeţi-le imediat, altfel o s-o păţim noi!

Cel puţin un batalion de tancuri aruncătoare de flăcări intră în curbe ca o turmă de porci mistreţi. Din turelele lor ţâşnesc limbi lungi de foc ce preschimbă totul în mormane de cenuşă.

Din închisoarea OGPU năvălesc soldaţi ai Armatei Roşii, chiuind sălbatic. La început, plutoanele cu armament uşor, apoi infanteria, înarmată cu puşti cu baionetă ca la o paradă din Piaţa Roşie. După infanterie, vin coloane întregi de prizonieri în uniforme cenuşii, cu bâte, care, pe măsură ce înaintează, înşfacă armele morţilor. Ultimele, apar trupele speciale OGPU, cu Kalaşnikovurile aţintite spre prizonieri, însărcinate să-i lichideze pe toţi aceia care încearcă să evadeze.

– Dumnezeule mare! strigă Oberstleutnant Löwe. Or să ne distrugă, or să ne facă fărâme! Trebuie să ne retragem!

În spatele nostru cade un baraj cumplit de foc.

Ca şi cum ruşii ar fi intuit că vrem s-o ştergem, încearcă să ne oprească cu acest baraj imposibil de străpuns, care ne-a încadrat pe ambele laturi şi nu vedem unde se termină.

– Retragerea! strigă Oberst Hinka. Retragerea pe companii! Se întoarce uimit în clipa în care aude huruitul asurzitor din spatele nostru, din direcţia liniilor germane.

– Rachete! răcneşte el surprins, trântindu-se după un troian de zăpadă. Rachetele cad în mijlocul formaţiunii tancurilor aruncătoare de flăcări, azvârlind vehiculele grele ca pe nişte jucării.

Distant şi stăpân pe sine, Bătrânul îi transmite noile coordonate ofiţerului superior de artilerie din spatele frontului.

– Cu două grade mai jos! ordonă el. Tir mai lung cu şaizeci de metri!

– Stârpiţi-i! chiuie Barcelona sălbatic.

Din tancuri ţâşnesc flăcări, amestecate cu bucăţi de metal. Deasupra pământului plutesc nori negri, brăzdaţi de dungi roşietice. Câmpul de luptă pare înghiţit de explozii.

Din perdeaua de fum se desprind siluete mari, diforme, de parcă diavolul ar jongla cu tancurile. În fiecare clipă, urletul sinistru al exploziilor ne sfâşie nervii. Ne adunăm