H, atunci ar fi de îndată supusă unui interogatoriu mult mai riguros. Şi, de fapt, a fost atât de simplu să transform Helena în Elena.

— Aveţi stofă de mare criminal, domnule conte, remarcă Poirot, sec. O ingenuitate foarte naturală şi o hotărâre aparent lipsită de orice remuşcări de a înşela justiţia.

— Oh nu, nu vorbiţi aşa, se repezi contesa. Domnule Poirot, el n-a făcut decât să explice cum s-au petrecut lucrurile. Trecuse din franceză în engleză. Eram speriată... teribil de speriată. A fost atât de îngrozitor... atunci... şi din nou să fie răscolit totul. Şi să fiu bănuită şi poate aruncată în închisoare. Eram pur şi simplu înspăimântată, domnule Poirot. Nu ştiu dacă vă puteţi da seama?

Avea o voce fermecătoare, adâncă, convingătoare, vocea fiicei Lindei Arden, actriţa.

Poirot o privea grav.

— Dacă vreţi să vă cred, doamnă, şi vreau să vă cred... atunci trebuie să mă ajutaţi.

— Să vă ajut?

— Da. Motivul crimei se află undeva, în trecut, în acea tragedie care v-a zdrobit căminul şi v-a amărât viaţa. Introduceţi-mă în trecut, doamnă, ca să pot găsi veriga care să explice tot ce s-a întâmplat acum.

— Ce-aş putea să vă spun? Toţi au murit. Şi repetă aproape plângând: Au murit cu toţii, cu toţii... Robert... Sonia... mica şi scumpa Daisy. Era atât de dulce, de fericită... şi avea nişte bucle minunate. Eram cu toţii nebuni după ea.

— A mai fost şi o altă victimă, doamnă. O victimă indirectă, s-ar putea spune.

— Biata Susanne? Da, pe ea o uitasem. Poliţia a interogat-o. Erau convinşi că ştie ceva. Poate o fi avut vreun amestec, dar fără să vrea. O fi stat, probabil, la taclale cu cine ştie cine, comunicându-i când ieşea Daisy la plimbare. Ancheta înainta groaznic de încet... şi ea a crezut că o socotesc vinovată. — O trecu un fior. — S-a aruncat de la fereastră. Oh, a fost îngrozitor!

Îşi ascunse faţa în mâini.

— Ce naţionalitate avea, doamnă?

— Era franţuzoaică.

— Care era numele ei de familie?

— E caraghios, dar nu-mi amintesc. Toţi îi spuneam Susanne. O fată destul de veselă. O iubea mult pe Daisy.

— Era îngrijitoare, nu-i aşa?

— Da.

— Şi cine era doică?

— O soră de la spital. O chema Stengelberg. Şi ea ţinea la Daisy... şi la sora mea.

— Acum, doamnă, aş vrea să vă gândiţi bine înainte de a-mi răspunde. De când sunteţi în tren, aţi întâlnit pe cineva cunoscut?

Contesa făcu ochii mari.

— Eu? Nu, pe nimeni.

— Dar prinţesa Dragomiroff?

— Ah, pe dânsa o cunosc, fireşte. Credeam că vă referiţi la cineva... la cineva de atunci.

— Întocmai, doamnă. Gândiţi-vă cu atenţie. Au trecut câţiva ani. E cineva care, poate, şi-a schimbat înfăţişarea.

Helena reflectă îndelung. În cele din urmă spuse:

— Nu, sunt sigură, nu e nimeni.

— Nu uitaţi că dumneavoastră înşivă eraţi o fetişcană pe atunci. Nu aveaţi pe cineva care să vă supravegheze lecţiile, sau să aibă grijă de dumneavoastră?

— Oh, ba da, aveam un cerber, un fel de guvernantă pentru mine şi secretară pentru Sonia. Era englezoaică, sau mai degrabă scoţiană... o femeie solidă, cu părul roşu.

— Cum o chema?

— Domnişoara Freebody.

— Tânără sau bătrână?

— Mi se părea tare bătrână. Dar nu cred să fi avut mai mult de patruzeci de ani. Dar mai mult se ocupa de mine Susanne, şi tot ea avea grijă şi de îmbrăcămintea mea.

— Altcineva nu mai era?

— Numai servitori.

— Şi sunteţi sigură, absolut sigură, că n-aţi recunoscut pe nici unul în tren?

Contesa îi răspunse cu toată seriozitatea:

— Pe nici unul, domnule.

 

 

CAPITOLUL V

NUMELE DE BOTEZ AL PRINŢESEI DRAGOMIROFF

 

În timp ce contele şi contesa se îndepărtau, Poirot se întoarse spre prietenii săi.

— Vedeţi, facem progrese.

— Excelentă treabă, spuse Bouc, încântat. În ce mă priveşte, nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată să-i bănuiesc pe contele şi pe contesa Andrenyi. Recunosc că i-am socotit în afară de orice bănuială. Cred că nu e nici o îndoială că ea a comis crima? E cam trist. Totuşi, n-o s-o ghilotineze. Există circumstanţe atenuante. Are să ia câţiva ani de închisoare, şi gata.

— Văd că eşti absolut sigur de vinovăţia ei.

— Dragul meu prieten, crezi că mai există vreo îndoială? Am crezut că maniera ta calmă de a te purta cu ea era numai pentru a calma spiritele, până când ne vom deszăpezi şi vom preda cazul poliţiei.

— N-ai încredere în cuvântul de onoare al contelui că soţia lui e nevinovată?

— Mon cher, fireşte, ce altceva ar fi putut să spună? O adoră şi vrea s-o salveze! Minte foarte bine, ca un mare senior, dar tot minciună rămâne.

— Ei bine, ştii că mi-a trecut prin cap ideea absurdă că s-ar putea să nu mintă.

— Nu, nu se poate. Nu uita batista. Batista spune totul.

— Eu nu sunt aşa de sigur în privinţa acestei batiste. Aminteşte-ţi că ţi-am spus mereu că există două posibilităţi în ce priveşte apartenenţa acestei batiste.

— Totuşi...

Bouc se opri brusc. Uşa de la capătul vagonului se deschise şi intră prinţesa Dragomiroff. Veni drept spre ei. Toţi trei se ridicară în picioare.

Ignorându-i pe ceilalţi, prinţesa i se adresă lui Poirot:

— Am impresia, domnule, îi spuse, că aveţi o batistă de-a mea.

Poirot privi triumfător înspre prietenii săi.

— Aceasta este, doamnă?

O scoase şi-o întinse prinţesei.

— Da. Are iniţiala mea în colţ.

— Dar, doamnă prinţesă, aici văd litera H, spuse Bouc. Numele dumneavoastră de botez, dacă-mi permiteţi, este Natalia.

Ea îl privi cu răceală.

— Exact, domnule. Batistele mele au iniţialele scrise în ruseşte. În alfabetul rus, H înseamnă N.

Bouc păru cam descumpănit. Era ceva în această bătrână neîmblânzită care-l tulbura.

— În timpul anchetei de azi dimineaţă, nu ne-aţi spus că batista vă aparţine.

— Nu m-aţi întrebat, i-o tăie sec prinţesa.

— Fiţi bună şi luaţi loc, doamnă, spuse Poirot.

Ea oftă.

— Cred că ar fi mai bine. Şi, după ce se aşeză, urmă: Nu trebuie să faceţi prea mult caz de batistă, domnilor. Următoarea dumneavoastră întrebare va fi: cum a ajuns batista mea lângă cadavru? Răspunsul meu este: habar n-am.

— Într-adevăr, nu ştiţi?

— Întocmai.

— Vă rog să mă scuzaţi, doamnă, dar cum putem noi verifica adevărul spuselor dumneavoastră?

Poirot pronunţă aceste cuvinte foarte încet. Prinţesa Dragomiroff răspunse dispreţuitor:

— Spuneţi asta, bănuiesc,