aţinti mai întâi asupra tabelei, apoi asupra doamnei Ramirez, care explica îngândurată:

― Cu cât mă uit mai mult la înşiruirea aceasta, cu atât sunt mai tulburată. E greu, foarte greu. Mi s-a părut, totuşi, că am identificat câteva ritmuri... Cifra "unu", de exemplu, e mereu pusă la sfârşit... iar grupele de "doi", la mijloc...

Se apropie de tablă şi începu să comenteze în stilul unei profesoare:

― S-ar putea să fie vorba de o progresie exponenţială, dar de fapt nu e. Am crezut că există o ordine între cifrele "unu" şi "doi", dar iată că la un moment dat apare şi se răspândeşte acest "trei". M-am gândit atunci că poate nu există nici un fel de ordine. Avem de-a face cu o lume haotică, în care cifrele sunt dispuse aleatoriu. Şi, totuşi, instinctul meu de femeie îmi şopteşte că nu e deloc aşa, că n-au fost puse la întâmplare.

― Deci, la ce anume vă face să vă gândiţi tabelul acesta, doamnă Ramirez?

Faţa doamnei Ramirez se lumină.

― O să râdeţi dacă vă spun.

Sala izbucni în aplauze.

― Lăsaţi-o pe doamna Ramirez să reflecteze, interveni -prezentatorul. Se gândeşte la ceva. La ce anume, doamnă Ramirez?

― La naşterea Universului, spuse ea, cu fruntea încreţită. Mă gândesc la naşterea Universului. Cifra "unu" ar fi scânteia divină care se dilată şi apoi se divizează. Se poate oare ca dumneavoastră să-mi fi propus ca enigmă ecuaţia matematică ce guvernează Universul? Ceea ce Einstein a căutat în zadar întreaga lui viaţă? Graal-ul tuturor fizicienilor de pe lume?

De data aceasta, prezentatorul adoptă o expresie enigmatică, în deplină conformitate cu tema emisiunii sale.

― Cine ştie, doamnă Ramirez! "Capcană de...

― ... gândire!", strigă publicul la unison.

― ... de gândire", într-adevăr, care nu cunoaşte limite. Deci, doamnă Ramirez, răspuns sau joker?

― Joker. Am nevoie de un supliment de informaţie.

― Tabelul, vă rog! ceru prezentatorul.

Notă cifrele stivuite una sub cealaltă:

 

1

11

21

1211

111221

312211

13112221

 

Apoi, tot fără să-şi consulte hârtia din mână, adăugă:

 

1113213211

 

― Reamintesc frazele-cheie. Prima era: "Cu cât eşti mai inteligent, cu atât ai mai puţine şanse de-a reuşi. " A doua era: "Trebuie să uiţi tot ce ştii." Ofer încă una perspicacităţii dumneavoastră: "Ca şi Universul, enigma aceasta îşi are sursa în simplitatea cea mai desăvârşită."

Aplauze.

― Pot să vă dau un sfat, doamnă Ramirez? întrebă prezentatorul, din nou vesel.

― Vă rog, spuse candidata.

― Cred, doamnă Ramirez, că nu sunteţi îndeajuns de simplă, suficient de proastă, într-un cuvânt că nu aveţi mintea destul de goală. Inteligenţa vă pune piedici. Faceţi un marşarier general şi redescoperiţi-o pe fetiţa naivă care mai există încă în dumneavoastră. Iar în ce le priveşte pe dragele mele telespectatoare şi dragii mei telespectatori, vă spun doar: pe mâine, dacă doriţi!

Laetitia Wells închise televizorul.

― Povestea asta devine tot mai amuzantă, spuse ea.

― Aţi găsit soluţia enigmei?

― Nu, dar dumneavoastră?

― Nici eu. Probabil că suntem prea inteligenţi, după părerea mea. Prezentatorul are dreptate.

Venise timpul ca Méliès să plece. Îşi strecură fiolele în buzunarele-i încăpătoare.

Din pragul uşii, mai întrebă:

― De ce nu vreţi să ne ajutăm, în loc să ne ostenim fiecare pe cont propriu?

― Fiindcă sunt obişnuită să lucrez singură şi pentru că poliţia nu face niciodată casa bună cu presa.

― Şi nu există excepţii?

Ea îşi scutură părul scurt, de culoarea abanosului.

― Nu există excepţii. Daţi-i drumul, comisare, şi fie ca cel mai bun să câştige!

― Dacă aşa doriţi, fie ca cel mai bun să câştige!

Şi se făcu nevăzut pe scări.

 

 

 

60. PLECAREA ÎN CRUCIADĂ

 

Ploaia, epuizată, bate în retragere, dând înapoi pe toate fronturile. Are şi ea, la rândul ei, un duşman, pe nume Soarele. Străvechiul aliat al civilizaţiei myrmicine s-a lăsat aşteptat, dar a sosit, totuşi, la timp, lipind la loc rănile căscate ale cerului. Oceanul superior a încetat să se reverse peste lume.

Belokanienele scăpate din dezastru ies afară ca să se usuce şi să se încălzească. O ploaie este ca o hibernare în care frigul e înlocuit cu umezeala. E mult mai rău, de fapt. Frigul adoarme, în timp ce umezeala ucide!

Afară, astrul învingător e ridicat în slăvi. Unele furnici intonează vechiul imn de glorie:

Soare, intră în carcasele noastre goale,

Dezmorţeşte-ne muşchii îndureraţi

Şi uneşte-ne gândurile dezbinate.

Cântecul acesta parfumat se răspândeşte în tot Oraşul. Bel-o-kan a fost, totuşi, serios lovit. De pe rămăşiţele domului ciuruit de grindină se preling şuviţe de apă limpede, cu cocoloaşe negre: cadavrele celor înecate.

Veştile care sosesc din celelalte oraşe nu sunt nici ele mai bune. A fost, aşadar, de ajuns o aversă pentru ca mândra Federaţie a furnicilor roşcate din pădure să fie aproape distrusă? E oare posibil ca o ploaie, şi nimic mai mult, să vină de hac unui întreg imperiu?

Ruinele domului dezgolesc un solariu în care coconii nu mai sunt decât nişte granule ude zăcând într-o zeamă noroioasă. Şi câte doici nu şi-au găsit moartea vrând să adăpostească ouăle între labele lor! Unele au izbutit să le salveze, ţinându-le deasupra capului, cu labele întinse.

Puţinele furnici-portar supravieţuitoare se desprind din pragul ieşirilor Oraşului interzis, în care se încrustaseră şi contempla îngrozite amploarea catastrofei. Chli-pou-ni însăşi este stupefiată.

Cum să construieşti ceva durabil în asemenea condiţii? La ce serveşte inteligenţa, dacă puţină apă poate aduce lumea înapoi, la primele zile ale civilizaţiei furnicilor?

103 683 şi rebelele îşi părăsesc şi ele adăpostul. Furnica soldat porneşte de îndată in căutarea reginei.

După cele întâmplate, va trebui să renunţăm la cruciada noastră împotriva Degetelor.

Chli-pou-ni se opreşte, cântărind în minte feromonul. Apoi, mişcându-şi calmă antenele, răspunde că nu; cruciada se află printre proiectele majore, pe care nimic nu le mai poate repune în discuţie, şi adaugă că trupele sale de elită, cantonate în interiorul trunchiului Oraşului interzis, sunt neatinse şi că un număr de scarabei-rinocer a fost ţinut de asemenea în rezervă.

Trebuie să omorâm Degetele şi o vom face.

A apărut, totuşi, o schimbare importantă: în loc de optzeci de mii