fenomenului; ci remarcabila lor diversitate de caracter şi de cultură. Indivizii, clasele, naţiunile au fost extrem de deosebite între ele; ele şi-au croit o mare varietate de căi, fiecare din acestea conducând la ceva valoros; şi cu toate că în fiecare epocă cei care străbăteau aceste căi diferite erau intoleranţi unii faţă de alţii, fiecare crezând că ar fi foarte bine dacă toţi ceilalţi ar putea fi constrânşi să meargă pe calea pe care merge el, încercările lor de a se împotrivi dezvoltării celorlalţi s-au bucurat rareori de un succes statornic, fiecare rezistând încercării celorlalţi de a-i impune binele lor. După părerea mea, pentru dezvoltarea sa multilaterală şi pentru mersul ei înainte, Europa este cu totul îndatorată acestei pluralităţi de căi. Dar măsura în care ea se bucură de această binefacere a scăzut deja considerabil. Ea înaintează hotărât către idealul chinezesc de a-i face pe toţi oamenii asemănători unii cu alţii. Dl de Tocqueville, în ultima sa lucrare23, constată cât de mult seamănă francezii de astăzi între ei chiar şi în comparaţie cu cei din generaţia anterioară. Aceeaşi constatare s-ar putea face într-o măsură mult mai mare despre englezi. Într-un pasaj pe care l-am citat, din Wilhelm von Humboldt, acesta scotea în evidenţă două lucruri ca fiind condiţiile necesare ale dezvoltării omului, necesare pentru că ele fac ca oamenii să nu semene unii cu alţii; anume libertatea şi diversitatea situaţiilor. Cea de-a doua din aceste condiţii este pe zi ce trece tot mai rar îndeplinită în Anglia. Împrejurările cu care se confruntă diferitele clase şi persoane, împrejurări care modelează caracterele acestora, devin zi de zi mai asemănătoare. Altădată, oamenii de ranguri diferite, din medii diferite, cu ocupaţii şi profesii diferite trăiau în ceea ce s-ar putea numi lumi diferite; astăzi, ei trăiesc în mare măsură în aceeaşi lume. Comparativ vorbind, ei citesc aceleaşi lucruri, ascultă aceleaşi lucruri, văd aceleaşi lucruri, frecventează aceleaşi locuri, îşi îndreaptă speranţele şi temerile către aceleaşi lucruri, au aceleaşi drepturi şi libertăţi, precum şi aceleaşi mijloace de a şi le afirma. Oricât de mari sunt încă diferenţele de poziţie care au mai rămas, ele nu înseamnă nimic în comparaţie cu cele care au încetat să mai existe. Şi ele continuă să se apropie una de alta. Toate schimbările politice ale epocii încurajează această apropiere, căci ele tind, fără excepţie, să îi ridice pe cei de jos şi să îi coboare pe cei de sus. Orice extindere a învăţământului o încurajează, deoarece acesta îi supune pe oameni aceloraşi influenţe, deschizându-le accesul la fondul general de date şi atitudini. Perfecţionarea mijloacelor de comunicare o încurajează, punând în contact direct locuitori din zone îndepărtate şi menţinând un flux rapid de schimbări de domiciliu între diferitele zone. Dezvoltarea comerţului şi a industriei o încurajează, răspândind mai larg avantajele bunăstării materiale şi deschizând tuturor calea competiţiei către tot ceea ce poate forma obiectul ambiţiei oamenilor, chiar şi către lucrurile cel mai greu accesibile, astfel că dorinţa de a se ridica nu mai este caracteristica unei anumite clase, ci a tuturor claselor. Un factor mai puternic decât toate cele de mai sus este statornicirea deplină, în Anglia şi în alte ţări libere, a dominaţiei opiniei publice în stat. Pe măsură ce diferitele elemente de superioritate care permiteau celor înzestraţi cu ele să ignore opinia mulţimii dispar prin nivelare; şi pe măsură ce însăşi ideea de a rezista voinţei publicului larg, atunci când se ştie sigur că acesta voieşte ceva, dispare tot mai mult din mintea politicienilor, care se ocupă efectiv de treburile politice, încetează să mai existe vreun sprijin social pentru nonconformism – încetează să existe în societate o putere independentă care, opunându-se ea însăşi dominaţiei numărului, să fie interesată în a lua apărarea opiniilor şi tendinţelor aflate în discordanţă cu cele ale publicului larg.

Combinarea tuturor acestor cauze alcătuieşte o masă atât de mare de influenţe ostile Individualităţii, încât nu e uşor de văzut cum ar putea aceasta să-şi păstreze poziţia. Va face acest lucru cu tot mai mare greutate, dacă partea cea mai inteligentă a publicului nu va fi determinată să sesizeze valoarea ei – să înţeleagă că este bine să existe deosebiri, chiar dacă acestea nu înseamnă ameliorări, chiar dacă, potrivit aprecierii lor, unele deosebiri generează răul. Dacă suntem de acord cu afirmarea drepturilor individualităţii, acum este momentul pentru a face acest lucru, când această uniformizare forţată este încă departe de a se fi încheiat. Numai în etapele timpurii se poate opune o anumită rezistenţă uzurpării. Cerinţa ca toţi oamenii să ne semene nouă înşine devine tot mai puternică prin tot ce o alimentează. Dacă se aşteaptă, pentru a-i opune rezistenţă, până când viaţa va fi fost aproape redusă la un tip uniform, atunci orice abatere de la acel tip va ajunge să fie considerată nelegiuită, imorală, chiar monstruoasă şi potrivnică firii. Oamenii devin repede incapabili de a concepe diversitatea, dacă s-au dezobişnuit o vreme să o mai întâlnească.

Note

17. Sfera şi îndatoririle cârmuirii, din originalul german al baronului Wilhelm von Humboldt, pp. 11–13.

18. Eseurile lui Sterling.

19. Prin definiţie (în lb. latină, în original). (N.t.)

20. Comisie destinată depistării nebunilor. (N.t.)