— Şi ce scrie-n cărţile-alea? — întreabă Winston curios.

— Ei, nişte rahaturi îngrozitoare. De fapt, sunt şi plicticoase. Sunt şase scenarii mari şi late, pe care le mai amestecă şi ei, pe ici, pe colo. Eu sigur că eram la caleidoscoape. N-am fost niciodată în Echipa de Rescriere. N-am talente literare, dragă, şi pace, nici măcar pentru alea.

Lui Winston nu-i vine să creadă că la Pornosec, cu excepţia şefului de secţie, nu lucrează decât fete. Ideea este că bărbaţii, având instinctele sexuale mai puţin controlabile decât femeile, s-ar afla în mai mare pericol de a se lăsa corupţi de porcăriile cu care ar lucra.

— Nici femei măritate nu acceptă ăia acolo, adaugă Julia. Cică fetele sunt curate şi pure. Uite, ştiu eu una care nu-i nici, nici.

Prima aventură amoroasă a avut-o la şaisprezece ani, cu un membru al Partidului care avea şaizeci şi care pe urmă s-a sinucis, ca să nu ajungă la închisoare.

— N-a făcut rău, comentează Julia, că altfel ar fi scos ăia de la el la mărturisiri cum mă cheamă.

După acea primă oară, au mai fost o mulţime de alte ori. Viaţa, aşa cum o vede Julia, e simplă. Tu vrei să te distrezi; ei, adică Partidul, vor să te împiedice să te distrezi; atunci, tu încâlci regulile cât poţi de mult. I se pare la fel de normal ca ei să vrea să te priveze de plăceri şi ca tu să vrei să nu fii prins. Nu poate suferi Partidul şi spune treaba asta cu cele mai porcoase cuvinte, dar nu-i aduce vreo critică mai generală. Cu excepţia situaţiilor în care propria ei viaţă are de suferit, nu-i pasă de doctrina Partidului. Winston observă, după o vreme, că Julia nu foloseşte cuvinte din Nou-vorbă, afară de cele intrate în vocabularul curent. Nu a auzit în viaţa ei de Frăţie şi refuză să creadă că ar putea exista o asemenea organizaţie. Orice formă de revoltă organizată împotriva Partidului, fiind de la bun început sortită eşecului, i se pare stupidă. Singurul lucru inteligent pe care-l poţi face este să te străduieşti să încâlci regulile şi totuşi să rămâi în viaţă. Prin mintea lui Winston trece o întrebare fugară: câţi oameni la fel ca ea or mai fi în generaţiile mai tinere, care au crescut în lumea Revoluţiei şi care, necunoscând nimic altceva, iau Partidul ca pe ceva imuabil, la fel cu cerul de deasupra capului, fără să se revolte împotriva autorităţii lui, ci doar fofilându-se pe lângă ea, ca iepurele care se ascunde când trece dulăul? Despre posibilitatea de a se căsători nu discută. Nu are rost nici măcar să se gândească la un lucru atât de îndepărtat. Ce comisie ar autoriza o asemenea căsătorie, presupunând că Winston ar găsi o formă oarecare de a scăpa de fosta lui nevastă, de Katherine? Nu are nici un sens — este un vis absurd.

— Cum era nevastă-ta? — întreabă Julia.

— Era aşa, cum să zic? — ştii cuvântul ăla din Nouvorbă: bungânditoare? Adică unul care gândeşte corect prin firea lui şi nu e-n stare să-i treacă nimic prin cap, care să fie nelalocul lui…

— Cuvântul nu-l ştiam, dar genul de om îl ştiu destul de bine. Începe să-i povestească viaţa lui conjugală, dar, curios lucru, parcă ea ar şti, în linii mari, cum au stat lucrurile. Ea îi povesteşte lui, ca şi cum ar fi fost de faţă, sau ar fi luat parte, cum trupul Katherinei devenea rigid ori de câte ori Winston punea mâna pe ea, sau cum îl strângea în braţe şi parcă în acelaşi timp îl împingea cât mai departe de ea cu toată puterea. Cu Julia, nu-i vine greu să vorbească despre lucruri din astea; şi, oricum, Katherine nu mai este de multă vreme o amintire dureroasă pentru el — cel mult una greţoasă.

-Şi aş fi suportat-o, dacă n-ar fi fost un singur lucru, zice el, povestindu-i despre micul ceremonial frigid pe care Katherine i-l vâra pe gât, în fiecare săptămână în aceeaşi noapte. Şi culmea este, adaugă el, că detesta chestia în sine, dar n-ar fi renunţat pentru nimic în lume. Ştii cum îi zicea? Nici nu-ţi trece prin cap.

— Datoria faţă de Partid?! — întreabă Julia prompt. Şi eu am fost la şcoală, iubire. Probleme sexuale — o dată pe lună, la fetele peste paişpe ani. Şi-n Liga Tineretului la fel. Ţi se bagă în cap ani în şir. Şi dă-mi voie să-ţi spun că-n cele mai multe cazuri prinde. Dar nu poţi să ştii niciodată: oamenii sunt atât de ipocriţi!

Începe să dezvolte acest subiect. Cu Julia, se vede, oricum ai dă-o, tot la viaţa sexuală ajungi şi, de îndată ce trece la lucrurile astea, dovedeşte multă isteţime. Spre deosebire de Winston, ea a priceput care este sensul austerităţii în materie sexuală a Partidului. Nu e vorba numai că instinctul sexual se manifestă într-o lume a lui proprie, pe care Partidul nu o mai poate controla şi care, deci, trebuie suprimată prin orice metode. Mai important este faptul că privaţiunile sexuale au ca efect isteria, ceea ce este de dorit, pentru că isteria poate fi transformată în febră războinică sau în adularea conducătorului. Julia exprimă lucrurile astea mai simplu:

— Când te regulezi, îţi consumi energia şi pe urmă te simţi fericit şi ţi se rupe de orice al'ceva. Ei nu te pot lăsa să ajungi în situaţia asta. Trebuie să dai pe dinafară de energie tot timpul. Ce rost are mărşăluitul ăsta în sus şi-n jos, şi uralele, şi datul din steaguri? Nu mai ai voie să ţi se scoale şi-atunci te consumi în felul ăsta. Dacă-n sinea ta te simţi satisfăcut, nu te doare-n cur de Fratele cel Mare, de Planurile Trienale, de Minutele de Ură şi de tot rahatul ăsta nenorocit?!

Foarte adevărat, se gândeşte Winston. Intre abstinenţă şi ortodoxia politică este o legătură profundă. Pentru că, altminteri, cum s-ar putea menţine exacerbarea obligatorie a fricii, a urii şi a credulităţii tembele de