Făcliile ard în părete şi în acest clarobscur un tablou pitoresc şi înfricoşat i se năzare dodată: Poporul suveran năvăleşte în turn: rufoşi, cu obraze flămânde, cu ochi desperaţi, cu pepturi goale, cu pumnii strânşi. Fămei proletare îl încolţesc. Ştrengari întind praştiile să-i tragă la mir. Bătrâm scheletici cu fanatismul zugrăvit în priviri înalţă bastoane de frasin în mâinile descărnate. Dm gloata dezlănţuită a flămânzilor se dăsprinde o vergină. Are peptul gol şi pistoale în mânile albe ca laptele şi gingaşe ca gâturi de lebădă. Este Revoluţiunea. Străjerul nu-şi mai poate desprinde privirile de pe sânii ei şi alte fantasmagorii, de departe mai plăcute, iau locul groaznicului tablou: străjerul e într-un pat voluptuos, cu Revoluţiunea în braţe. Brusc, se dezmeticeşte, căci pe treptele de peatră ale vechii zidiri se aud paşi misterioşi.)

  STRAJA

  Stai! Stai! Cine e acolo? Dă parola imediat, Că de nu într-o clipită jos din turn te-am aruncat!

  UN GLAS

  Musaca!

  STRAJA Bun, eşti de-al nostru. Ieşi din umbră.

  (Apare un soitar cu o ladă curioasă în spinare.)

  SOITARUL

  Hai noroc!

  STRĂJERUL

  Cum, aşa-mi grăieşti tu mie? Un limbut, un dobitoc, Măscărici care pe Vodă îl vindecă de urât „Hai noroc” să-mi spună mie! Mie, care-a omorât Străbunicul meu grămadă de tătari! Ştii cine-s eu?

  SOITARUL

  Vai, măria ta, mă iartă, dar în bezna asta-i greu Vreun chip să vezi chiar dacă e o faţă luminată, Dar-mi-te când nici o rază preste chip nu i se-arată.

  Te-am luat drept o strajă proastă. Da smerit acum zăresc în a tale trăsăture un ceva neomenesc.

  Fruntea joasă şi-ncreţită, iată.

  — I semn de isteţime, Ochii turburi te arată că n-ai ieşit din prostime, Ci boier că eşti prea nobil, tot o apă şi-un pământ

  Chiar cu Vodă! Nasul roşu, fălcile umflate-ţi sunt.

  Astea-s semne că îţi place vinul şi că pe subt mese

  La ospeţe cu ortacii tu ai adăstat adese, Ca şi Machedon odată. Eşti desăvârşit în tot!

  Gura văd că-ţi stă căscată, dinţii strâmb sunt puşi în bot

  Ca la orice om de seamă.

  STRAJA

  Bine, bine.

  — Aşa zicea

  Şi mămucă-mea sărmana, precând încă mai trăia. Dar ia spune, ce-ai în ladă? De mâncare e cumva? Să ghicesc: cârnaţi?

  SOITARUL

  Nu.

  STRAJA

  Brânză?

  SOITARUL

  Nu.

  STRAJA 221

  Plăcinte?

  SOITARUL

  STRAJA

  Nici.

  Halva?

  SOITARUL

  Nu mai osteni. Mâncare e, ce-i drept, dar pentru duh. Mascaradă cu păpuşi e. Vodă vrea aci.

  — N văzduh Ca să-l veselesc.

  STRAJA

  Cum, Vodă vine-acum?

  SOITARUL

  Cu tot divanul: Şi polcovnicul, spătarul, logofeţii, aga, banul.

  (aparte:)

  Toţi cu capete rotunde, toţi guşaţi ca şi vierii, Cu spinările plecate de cu vârful tombaterii Mătură ţărâna-n faţa jilţului.

  (către strajă:)

  Va onora

  Sfatul cel domnesc şi-a ţării luminată beizadea. Am să-i veselesc pe dânşii la ospăţ în toată seara Cu păpuşele-mi pestriţe: Vasilache, Marioara.

  (Se aud iarăşi mulţimi de paşi urcând din greu scara. Sunt slugile domneşti care aduc cu ei tronul lui Vodă. Rostesc toţi într-un glas: „Musaca!” şi o mulţime de muzicanţi, scamatori, purtători de făclii, înghiţitori de săbii, dansatoare cu şerpi, funambuli, pompieri cu coifuri lăcuite, chiromanţi, zodieri se răspândesc pe terasa turnului. Un Regisore le dă ultimele indicaţii şi fiecare se aşează pe locul său, însemnat cu cretă în prealabil pe podea. Sunt prezenţi şi oameni dân popor cu sâneţele ascunse pre subt sumane. Un zodier în straie albastre semănate cu stele aduce lunetul, pe care-l îndreaptă spre uriaşa cometă care străbate cerul, fâlfâind încremenit.)

  REGISORELE

  Repeţim: când intră Vodă voi, verginele române Mişcând şoldul graţioase îi aduceţi sare, pâne. Hai, să văz! Hei, tu, Săftico, pasul fă-l mai legănat! Estimp sârba voi pă funii s-o jucaţi neîncetat. Logofătul o să scoată neşte panglice pă nas Iar cât îi ţine discursul, cu tulumbele la pas Să s-aţie toţi pompierii, căci prea multă-nflăcărare în mulţime nu e bună, şi-i pricină de vâlvoare. Voi, cari înghiţiţi săbii, hai în faţă! Ce v-am zis Ca cu literi mai citeţe pe tăişuri să fi scris Ştefan şi Mihaiu Bravul, Ţepeluş şi Brâncovanul, Că lor le este urmaşul să priceapă suveranul? Zodieri în strai albastru, ceva mai la dreapta staţi Şi fiţi gata cu cârlige stelele să le-agăţaţi Şi pe cer voi să le puneţi cum e bine pentru ţară Ca nu cumva o stea proastă să o facă de ocară. Muzichia-n imne nobili a cânta să se silească. Nu poate meterhaneaua vreo muzică românească A hori? Ce, tumbelechiul şi daireaua nu sunt bune

  Ca să ţie hangul doinii „Foaie verde trei alune”? Poate, chiar de miorlăieşte.

  (vede câţiva ţerani în cojoace miţoase)

  Da'cu voi ce e aici?

  ŢERANII

  Cu noi, alta-i socoteala. Ca să nu-ţi faci inimici Nu-ntreba nemica.

  (un ţeran îl trage pe regisore de-o parte şi-i arată un mic zapis cu pecete. Regisorele păleşte şi face câţiva paşi de-a-ndaratelea).

  REGISORELE

  Bbine. N-am văzut, n-am auzit. Staţi şi voi cum v-a pus Aga, fie-i numele mărit. Tu acuma, soitare!

  SOITARUL

  'Zent!

  REGISORELE

  Ai trei minute-n cap Ca cu scălâmbări măiestre să îl bucuri pe satrap.

  (îşi ia seama)

  Voi să zic, pe preaslăvitul Vodă, lăudat să fie! Înţelegi, doar trei minuturi şi-ţi trag astă draperie!

  SOITARUL

  Dumnezeu făcut-au lumea-n şase zile, lumea toată, Cu munţi, cu cer, cu tăpşanuri, cu turme, cu pomi, cu gloată, Iară eu să nu poci face panarama-ntr-un minut?

  Şi-ntr-o clipă hidoşia în oglindă ţi-ai văzut.

  De mai mult nu e nevoie.

  REGISORELE

  Gata! Vorbă în zadar! (aparte) Nu e prost deloc băiatul. Ce păcat că-i soitar!

  (apar la braţ poeticii Curţii, messer Tripanosoma şi Ianache Aricescu, gâfâind de prea lung urcuş. Streaja le pune lancea în piept, dar la vorba magică „Musaca”, sunt lăsaţi să