REGISORELE

  Plecăciune, plecăciune! Maestre, comment şa va? Tocmai v-aşteptam. Cânta-veţi imnele la baclava, Ca lui Vodă să-i priască bucătura.

  TRIPANOSOMA

  E O. K.

  REGISORELE Vă ţin loc în fruntea mesei, mai presus de alţi lachei.

  IANCU

  Monşer, arta mai presus e de oricare cămăraş.

  (aparte, regisorelui:) Apropo, cârnaţi au brânză subt tejghea aveţi cevaş?

  REGISORELE

  Este, este. Gata, locul vă luaţi cu toţi în grabă. Nimenea să nu rămâie dacă n-are nice-o treabă Că vine Vodă îndată cu suita lui, cu toţi! Maestro, tonul la cântec: „Rabdă, inimă, cât poţi”.

  PERDEAUA A DOUA

  (Se aud zgomote amarnice pe scări, bocănituri şi înjurături. După acestea din urmă, celor din turn li se pare că-l ghicesc pe Vodă. Izbucneşte muzichia, ţerancele cu pâne şi sare vin în faţă, danţatorii pe frânghie saltă cu prăjini pe nas, înghiţitorii de săbii dau capetele pe spate, iar ţeranii cu sarici miţoase duc mâna în sânuri. Alarmă falsă, căci de pe trepte apar ţiganii robi cărând mese şi scaune pentru ospăţ. Toată adunarea se desumflă, iar cei doi poetici laureaţi, care îşi şi luaseră lirele în braţe, le aruncă pe jos cu necaz. După un timp, alt zvon, urmat de aceeaşi mişcare a adunării, şi altă desumflare: de data aceasta sunt argaţii grajdurilor domneşti, cari aprind în mijlocul terasei un foc de balegi, ca nu cumva ţânţarii să supere pe Măria-Sa. În fine, a treia oară este Vodă însuşi, dus pe umere de Sulea, un ţigan gigantic, care îndeplineşte slujba ereditară de gâde. Ţiganul fornăie pe nări ca un taur, pe când Vodă zâmbeşte şi face cu mâna tuturor care îl preamăresc. Are topuz de aur şi catife în stânga, iar dreapta e încărcată de verigi cu pietre nestemate. Cabaniţă sinilie căptuşită cu vulpi şi îmbumbată cu berlianturi cât aluna, ceacşiri de atlaz smochiniu şi iminei cusuţi cu sârmă de argint. Din timp în timp îi trage pinteni gâdelui care-l poartă, în nasul coroiat are un mic cercel care-şi aruncă lumina peste mustaţa făţarnică, orientală, care-i ţârâie până aproape de pept. În urma lui se ivesc pe scări boerii protipendadei, cum şi cei mai de mâna a doua, pitari şi serdari, toţi călare pe umerele câte unui rob ţigan. Uriaşele tombatere li se ciocnesc unele de altele cu sunete pâsloase. În primul rând se află beizadeaua, răsturnat pe braţele a patru ţigance mai mult despuiate, altele două făcându-i vânt cu ramuri de dud. Muzichia porneşte în ritm îndrăcit.)

  LOGOFĂTUL

  (păşeşte înainte şi strigă cât poate, ca să acopere muzica, dar din discursul lui nu se aud decât puţine vorbe)

  Urmaşe a lui Mircea. Concepţii geniale.

  Beserici ctitorite. Nădejde. Nu. Parale.

  Nici. Cinstea, omenia. Popolul truditor.

  Şi patria, în fine. Şi niciun. Venitor.

  Cu toţi o ducem astăzi. Cu mult. Mai bine. Lipsă.

  Tu feara. Cu tăişuT. Cea dân Apocalipsă

  Balaurul. Cu lancea. Ucizi. Un neam întreg.

  Prinos şi închinare. Învrednicit strateg.

  (muzica încetează, Vodă întinge o bucăţică de pâne în sare şi o vâră în gura lui Sulea, care o înghite recunoscător. Toţi îşi fac programul după poruncile regisorelui, pe când Vodă ia cuvântul)

  VODĂ

  (către Divan)

  Unchi, veri şi verişoare, cumnaţi şi cumnatele, Mai ştiţi când în junie jucam la belciugele

  De se mira Fanarul cât sunt de iscusit?

  Domnia de pe-atuncea mi s-a proorocit.

  Ce n-am acum? Avere? Mi-i ţara-mbelşugată

  De-aicea miere, lapte se scurge-n lumea toată.

  Noroc? În scăldătoare făcut-am eu de mic:

  Toţi cei ce-mi stau în preajmă preafericit îmi zic.

  Amoriu? Dulce rază spre mine s-a pornit

  Căci neamul mă numeşte mereu „cel mai iubit”.

  Eu ţara aş putea-o oricând, ca un despot

  Să-nham la teleguţa-mi, să-i pun zăbala-n bot, Dar voi democraţie, dreptate pentru toţi.

  Priviţi la cei ce danţă pe funii, ca netoţi, La cei cari-nghit săbii, precum şi la aceşti

  Ce prestidigitează cu vase chinezeşti.

  Prin vot secret aleşi sunt de lumea din giudeţe

  Şi plăşi electorale, pre noi să ne resfeţe.

  Ce vreţi mai mult? Hai, Sulea, te lasă la pământ

  Ca să descalec ţara, cum Basarab cel sfânt.

  (Toţi se dau jos din cârca ţiganilor şi, cam crăcănaţi, se îndreaptă spre mese. Vodă se pune pe tron, în capul mesei).

  CALIMACHI (aparte)

  E-n toane bune tata. Acu să-i zic. (către Vodă) Părinte.

  Ce-i, Calimică, tată?

  VODĂ

  CALIMACHI (aparte)

  Bătrân lipsit de minte, Mereu doar Calimică îmi zice. E un chin!

  (către Vodă)

  Părinte, preaslăvite, eu ţie mă închin. Ştii. Căutat-am astăzi la tine în giubea Dup-obicei. Dar însă nu-i nici o mahmudea. Şi am la „Uite popa, nu-i popa” datorie Nu una, nici o sută, ci mahmudele-o mie! Deci, tată, te-aş rugare.

  VODĂ

  Iar bani? Nu-ţi dau un pol! E goală visteria, ţi-o spui fără ocol, Iar tu mă coşti o groază. Ia spune, vornicele, Câte-are beizadeaua în târguri demoazele?

  VORNICELUL (deschide o condică uriaşă şi cântă pe o arie din „Donjuan”:)

  Unspce-n Calafat, ţigance, Patru grece la Galaţi.

  Douăşapte de ţerance în giudeţul Romanaţi

  Paispce gingaşe-ovreicuţe

  Pe la hanuri în Mizil

  Care şapte sunt grăsuţe Şi-alte şapte sunt slăbuţe Şi-una-i fată de vechil.

  La Corabia, o sută, şi în Ciorogârla trei, In Târgovişte o slută Dar mintoasă dumneaei, O turcoaică la Agigea Şi-o tătară la Feteşti

  Amândouă tare gigea Una-i rece, alta frigea. Patruşase la Ploeşti.

  Dar în Bucuresci. Dar în Bucuresci.

  TOT SOBORUL: Ei, ei, câte-n Bucuresci?

  VORNICELUL:

  Şase sute-n Colintina Şi treisute-n Sărindar în Dudeşti chera Simina Ce i-a dat un coliar, De pe Podu Mogoşoaie Adunat-a patruzeci

  Brune, blonde şi bălaie, Spălatele sau cu zoaie, Bogătane sau sireci.

  CORUL FECIOARELOR ÎNŞELATE (din off)

  Arză, arză-n foc de pară Calimachi, suflet hâd, Că mă ia de soţioară El mi-a zis,