şi toţi mă râd. Mi-am dat frageda făptură între mâne de satir, Pângărit-a a mea gură

  Inimioara de vergură

  Şi-armonia dân clavir.

  VODĂ

  Ei, vezi? Nu voi nimica să ştiu. Eşti un curvar.

  Dar basta! Logofete, era un soitar

  Pe undeva p-acilea. Eu voi să iasă-n faţă

  Ca cu păpuşe hâtre, Măria cea iubeaţă

  Şi Vasilache tontul, pre noi să ne desfete.

  LOGOFĂTUL (bate de trei ori dân palme) Să vie soitarul!

  SOITARUL Stai să mă-nchei la bete!

  (Mai mulţi îl iau în primire, scotocesc bine în cutia cu perdea pe care o duce în spinare, înţeapă păpuşele cu o andrea şi îl aduc în faţa lui Vodă. Acesta începe să râză numai cum îl zăreşte).

  VODĂ

  Hai, prostule, rădică perdeaua şi începe Iar censorul să fie aci, spre a pricepe De vreo necuviinţă în text s-au strecurat Au vreo cinstită barbă-i făcută de rahat.

  (Cu multe temenele se înfăţişează Censorul. O cealma uriaşă pe creştet arată că e neam de ciocoi. Pe o cunoscută arie de Flechtenmacher îşi începe cânticelul, clănţănind un foarfece uriaş, ţopăind şi holbând ochii:)

  CENSORUL

  Eu sunt censorul lui vodă, Personagi foarte la modă, Care văz şi ce nu e. Eu pândesc orice mişcare Eu retez orice-aripioare, Eu pui semne de-ntrebare Pe oricare margine.

  Refren: Hârşti, hârşti, hârşti cu foarfica La orice alusia!

  Eu sunt censorul lui vodă, Aghioase, imne, odă Publicarisesc de zor. Fabuli însă au satire Ciopârţesc făr' de-osebire: Ce nu pute-a proslăvire Pute-a furcă şi topor.

  Refren: Hârşti, hârşti, hârşti cu foarfica La orice alusia!

  Voivozii naşte, moare, Trec cârmirile subt soare, Eu rămâi orice ar fi. Foarfecele şi-ochilarii Apără mereu şalvarii

  Şi înfundă temerarii Pân grozave puşcării.

  Refren: Hârşti, hârşti, hârşti cu foarfica La orice alusia!

  Eu sunt censorul lui vodă

  Personagiul la modă

  Mai în oricare regat.

  De-ndrăzneşte fiecine

  Ca să scrie ce nu-i bine

  Opul său făr-de ruşine

  Hârşti, hârşti, hârşti, l-am retezat!

  TOATĂ ADUNAREA (cu vodă în frunte, care domină registrul sonor printr-un bas cavernos:)

  Hârşti, hârşti, hârşti cu foarfica La orice alusia!

  PERDEAUA A TREIA

  (Soitarul se vâră după draperia teatrului său şi scoate mai întâi nişte guiţături, cotcodăceli şi cârâituri. Vodă şi boierii cad pe spete de râs. Perdelele se trag în părţi şi apare Vasilache, cu căciulă ţuguiată de mocan şi bâtă uriaşă, noduroasă, în mâni. Se plimbă ţanţoş în sus şi-n jos. Brusc, se-ntoarce către auditor:)

  VASILACHE

  Ptiii! Ce de mai ochi beliţi Şi ce barbe de veliţi!

  Pehlivani şi tufingii Ce tot roade la scrumbii, Boeri vechi cu tombateri Ce bea vin dân căni de feri Şi boeri mai tinerei Bagă nasu-n căni şi ei, Toţi trage dân narghilie Da tabac nu-mi dă şi mie!

  (Un boiar mai hazos întinde tabachera. Vasilache o apucă bine, iar Soitarul scoate capul şi trage tutun pe nas)

  VASILACHE (urmează)

  Eh, în schimbul la tabac Aide să vă fac pe plac Şi-o păţanie să spui: Mă plimbam odat pe grui Pân-a nu să lăsa sară Şi-o zării pă Mărioara, Ştiţi, muiare cu.

  (arată nişte ţâţe uriaşe) şi cu.

  (şolduri aidoma)

  Care-n şură. Uiuiu!

  (apare Mărioara, mişcând molatic din şolduri. Se-nvârte pe lângă Vasilache, a cărui măciucă se ridică încet până la verticală. Începe cu glas piţigăiat:): ir'. > <

  MĂRIOARA Vasila-cheee!

  VASILACHE Da-aaaa!

  MĂRIOARA

  Vasilache, vin' la muica, Aide, scoate-o, scoate ţuica Şi să chefuim aici, Subt ăst pom cu mere mici.

  CENSORUL

  Tu chestia cu „scoate-o” s-o scoţi numaidecât Căci e alusiune la lucru prea urât Şi s-aibă Mărioara mai mici şi şold şi ţâţă Că ocna te mănâncă. Mai scoate-i dân tărâţă!

  SOITARUL

  (iţeşte iar capul)

  Dar bine, frate, artea.

  Baudelaire, Flaubert.

  CENSORUL

  Nemic nu voi a ştire!

  SOITARUL 235

  CENSORUL

  Bolnavi sunt, nevrotici în delire Ce otrăveşte duhul. Eu i-aş fi condamnat. E la valahi amorul un ce tabuizat. Agiunge! Mascarade mai ştii sau asta-i tot?

  SOITARUL

  Veliţi boiari, eu „Moartea lui vodă Tartarot”

  Aş zugrăvi-o, ăsta (arată spre Censor) de ar închide botul.

  VODĂ

  Ei, hai, iubite Censor, aprobă Tartarotul De mă iubeşti.

  (Soitarul se dă la fund şi pe scena luminată cu lumânări apare, pe tron, Tartarot-vodă, foarte ţanţoş, cu sceptru, cabaniţă şi coroană de aur)

  TARTAROT

  Un comediante de bravură, Domnesc de-atâtea zeci de ani Făcând enormă lătrătură In faţa unor gogomani!

  Toţi laude-mi aduc puzderii, Slăvite capuri de tirani, De la reghina Engliterii Până la şefii boşimani.

  CENSORUL Historic e opul?

  SOITARUL

  Da.

  CENSORUL

  Nu-mi place, Că mulţi subt arhaisme ascund scorniri dibace Cari se potriveşte prea bine şi acum. Pre calpuzanii iştia eu i-aş preface-n scrum. Zi! Aide! Dar ia seama că dacă Tartarot Tărăgănează vocea sau face-aşa dân cot Precum binevoieşte iubitul nostru domn, N-o sa mai ai nici pită, nici coperiş, nici somn!

  Valahia sunt eu, se ştie, Cu uvrieri şi cu ţerani. Ce comediant! Ce comedie, Şi câţi în sală gogomani!

  (apare Românaş, în costum naţional, cu un pistol imens, având gura în formă de pâlnie, la brâu)

  TARTAROT

  (se ridică de pe tron, care se dovedeşte a fi găurit, în scobitură aflându-se o oală de noapte).

  Sfetnici, oala este plină! Voi, miniştri, ce mai staţi? Deşertaţi-o în grădină Şi să vă înapoiaţi.

  Gânduri nouă îmi veniră Şi trebui să aprobaţi. Planuri mi se năzăriră Şi trebui să aclamaţi.

  ROMÂNAŞ

  Nu mai tot chema zadarnic Că nu-i nimenea să vină: Logofăt, spătar, paharnic S-au vârât în vizuină.

  Până când crezut-ai neamul Că va sta tot adormit? Uite, râul, uite, ramul A furtună s-au zbârlit.

  Câine, ţi-au venit clipita S-a sfârşit cu visul reu. Libertatea-n jos privit-a Şi zări şi neamul meu.

  (Românaş se