Da, măreaţa libertate Ce credeai că ai răpus, Soarele cu raze late Ce credeai că au apus!

  Fraţi români, sculaţi odată, Moarte, moarte la tiran!

  Fraţi români, vă prindeţi roată Şi începeţi liber an!

  (Soitarul iese până la brâu în cadrul cutiei sale şi smulge pistolul de la brâul păpuşii. Îl îndreaptă spre pieptul lui Vodă şi trage. O bilă ridicolă se rostogoleşte din ţeava lui şi cade la un pas pe podea făcând un zgomot de bâlci. Străjile năvălesc şi îl prind pe Soitar, pe când Vodă se porneşte să râdă gros. După el se ia tot soborul, într-o cascadă de râsete ca la operetă. Râd tăvălindu-se pe jos, sufocându-se şi dând din picioare. Vodă tace brusc şi aproape imediat încetează toţi, în afara unui sfetnic durduliu, care continuă să râdă o vreme, până îşi dă seama de situaţie. Toţi îl privesc îngheţat. Sfetnicul începe deodată să plângă. Urlă şi se boceşte, îşi smulge părul.)

  SFETNICUL Nu. Nu, măria-ta.

  (Vodă face un semn discret şi ţiganul Sulea îl ia la subţioară pe nefericitul sfetnic şi porneşte cu el în jos pe scări. Mult timp se mai aud, din ce în ce mai năbuşit, plângenle sale).

  VISTIERUL (un bătrân costeliv, cu glas chelălăit de câine bătut)

  Măria-ta, slăvite, ai fost prevăzător Să îndoieşti cu ţărnă tot ce-i pentru popor, Cahvea şi praf dă puşcă. Sârmane, soitare, Doar cu moloz tu vrut-ai pre vodă a-mpuşcare.

  VODĂ

  Ha, ce tătar! Tu, Foltea, tu, Buză şi tu, Bogză, îl rădicaţi şi-ndată legaţi-l straşnic, cobză i

  De. Uite, de lunetul acel să mi-l legaţi Şi ţeava spre o steaua fierbinte s-o-ndreptaţi Ca să se perpelească! Şi-acum să prăznuim Că am scăpat dân cruntul complot şi vicleim. Hai iute, piramida robiei s-o-njghebăm! Hai iute, psalmodia puterii s-o cântăm!

  (Apoteoza lui Vodă. Robii ţigani cum şi falşii ţerani se aşează în genunchi, pe spetele lor se suie şi şed în patru labe ciocoii mititei, preste ei, ciuciţi pe vine, boierii cu barbe, pe grumajii lor veliţii dân protipendadă, cu spinările îndoite, iar în vârf, Vodă, într-o posiţiune eroică, de statuă. Rămân toţi încremeniţi, în timp ce musichia execută o partitură asurzitoare, de circ. Pe urmă, întâi încet, apoi tot mai tare, până la un formidabil cor bărbătesc, de başi, care ar face să plesnească fereştile dacă ar fi, cântă toată adunarea, deschizând gurile exagerat şi rotind ochii în cap)

  CORUL

  Putirinţa, putirinţa Asta toată ni-i voinţa Putirinţa, putirinţa Ni-i credinţa.

  Stau la unul sus în cârcă Şi-altu-n cârcă mi se urcă Putirinţa, putirinţa Ni-i credinţa.

  Orice spune ăl de sus Eu ascult şi fac supus

  Şi pe mama şi pe tata I-aş da gata.

  Aş da ţara toată-n jac Pentr-o slujbă şi-un cerdac Pentr-o traistă de merinde Tot aş vinde.

  Vorbe mari îmi stau în gură Omenie şi bravură Dară-s numai somnoroasă Pentru clasa cea mai joasă.

  Spun ce nu e, uit ce este Pumnu-n gură, bâta-n ţeste Putirinţa, putirinţa

  Ni-i crediiiiiiiin-ţa!

  PERDEAUA A PATRA

  (Pe ceruri cornetul abia ivit arde cu flăcări furioase, ca o lampă cu acetilenă. Unul dân robii de la baza piramidei se scarpină în creştet iar vibraţia astfel provocată începe a creşte, se transmite la cei de alături, cuprinde toată piramida, care în cele din urmă se prăbuşeşte ca un castel de cărţi de joc. De la vlădică la opincă se dau tumba în ţărână şi se scol scuturându-şi giubelele. Se pun iar la masă, îi trag iarăşi cu vinul şi cu scrumbiile sărate, până ce streaja, care în toate scenele dinainte stătuse pe zid, cu ochii aţintiţi în zare, scoate din sân o trompetă minusculă, din cele folosite la '77, şi sună în falset cunoscuta melodie a Alarmei. Vodă se îneacă şi toţi sar să-l bată pe spete. Se reped apoi spre streajă. Joc de scenă foarte animat)

  TOŢI

  Ce e? Streajă, spune-n grabă! Ce e? Mai curând grăieşte, Că o spaimă cruntă-n pepturi ni să zbate şi tot creşte! Ce e? Ce e?

  STRAJA

  Arătare! O beşică s-au ivit Ce pân nori înaintează, şi subt ea coş împletit Unde ca furnici, gângănii, oameni sunt. Ei vin încoace!

  VODĂ

  Hm. Sosit-au. Voi, îndată scoateţi negrele capace De pe ţeava de luneturi. Aricescu!

  IANCU ARICESCU (sare plin de zel) Doamne!

  VODĂ

  De te uită-n astă ţeava. Ei sunt?

  IANCU ARICESCU

  VODĂ

  Vină Ei!

  (aparte, vorbind cu sine)

  Ce şugubină 242

  Te-ndemnă, Manoli, tată, ca să-ţi vâri gâtleju-n laţ?

  (tare)

  Voi, boiari ce vecinie şadeţi cu luleaua în târnaţ, Toţi v-aţi îndoit de mine, toţi crezutu-m-aţi nebun

  Când luat-am românimii şapte piei de subt zăbun, Toţi în barbe murmurat-aţi. Numai Sulea, dragul meu, Credincios îmi fu în toate, să-i ajute Dumnezeu!

  El pe-ascuns veghea ca ţara să nu sufle, să nu mişte, Sindicaturi liberale să nu iasă pă mirişte

  Ca ciupearcele, şi nime să nu aive nici un gând

  Ce nu l-ar slăvi pre vodă şi al său perfect orând.

  Căci altfeliu răsvrătiţii ar fi vrut schimbări o mie

  Barbe-n ţeară şi grecime şi năpăşti să nu mai fie

  Şi-alte grozăvii. În zare îl vedeţi pe Manoil

  Ce cu sanchiloţii vine să ne dea în brânci, tiptil!

  (Mare emoţiune în adunare. Toţi se îmbrâncesc ca să apuce să se uit mai repede prin lunet)

  Zavergiii!

  UN BOIAR

  ALT BOIAR

  Bagabonţii!

  AL TREILEA BOIAR

  Coate goale! 243

  VODĂ

  Aş, un moft!

  Ii cunosc pre visătorii cu mânuşi de piele soft: O să-i căsăpim, iar mâine le vom face vreo statuie Unde-or sta în togi, şi musa cu fantastice gurguie Le-o întinde peana.

  Doamne, înţelept eşti!

  SOBORUL

  VODĂ

  Să-i primim

  Cum li se cuvine. Agă şi