Când l-am ajutat să-şi pună uniforma, exact la ora douăzeci şi trei, părea că nasul său de vultur a început să coboare puţin. Nu şi-a mai verificat nici ora de culcare cu cele trei ceasuri pe care le tot căra după el. Era afectat frumuşel de tot că-i dăduseră corpul nostru blindat unui idiot burduhănos din Partid, de prin berăriile bavareze.

"În curând vor veni corbii să ne salte", a zis el, şi mi-a aruncat prin monoclul nostru o căutătură tăioasă.

"Da, Herr General, să trăiţi! i-am răspuns pocnind din călcâie. Totul e sumbru! Civilii ne-au furat uniforma şi noi, gentlemanii lui Dumnezeu şi ai Kaiserului, trebuie să stăm la colţ cu monoclul nostru în mână. Da, să trăiţi, Herr General, astea-s vremuri afurisite. Nu ne putem aştepta la nimic bun din partea civililor. Ăştia-s progeniturile diavolului. Or să ne scuipe-n bere!"

O vreme, am amuţit rumegând situaţia.

"Cântă-mi puţin, Unteroffizier Martin", mi-a ordonat el, tolănindu-se în scaunul său mare de general, pe care-l făcuse din pielea fostului său armăsar, Baldrian, care era atât de german încât regula şi iepele în ritmuri wagneriene.

M-am aşezat la orga mecanică şi m-am pornit să cânt:

Chiar şi eu, un bărbat dur

am simţit înflăcărată

căldură a dragostei…

Dar nu i-a fost pe plac generalului. Era ceva prea domol. Aşa că am cântat:

Caii gonesc

ca furtuna în jur

O împuşcătură în cap -

Rittmeisterul e mort!

Zdrobim duşmanul -

Îl gonim acasă…

Generalul meu n-a mai vrut să asculte, ci şedea acolo şi părea că se face mai mic pe calul său mort.

"Unteroffizier Martin, ai o pată pe veston", a zis puţin iritat, arătând spre o zgaibă cât un neg pe un cur de muscă.

"Crezi că o să mor?" m-a întrebat el, punându-şi monoclul nostru în ochi.

"Sunt sigur, Herr General, să trăiţi! i-am răspuns. Pe cei pe care-i iubeşte, Luptătorul Ceresc îi cheamă la masa lui".

"Da, toţi trebuie să închinăm drapelul odată şi-odată", a oftat el, cu o privire dezamăgită în ochiul înmonoclat.

După descoperirea asta tristă a trebuit să mai ia un coniac, unul dublu. Între al doilea şi al treilea pahar, generalul meu a ajuns la concluzia că întreaga viaţă nu e decât o pregătire pentru moarte.

"Unteroffizier Martin, dat fiind că eşti doar Unteroffizier, şi în nici un caz un om educat, trag concluzia că nu te-ai gândit niciodată la cât de trist e totul. Singuri venim pe lume şi tot singuri mărşăluim afară din ea".

O vreme, am tăcut amândoi, fiecare cu gândurile sale. Stăteam acolo şi mă gândeam ce grozav ar fi dacă bătrânul clovn şi-ar muta curul în pat şi-ar aluneca în lumea viselor, unde totul e împroşcat cu sânge german şi rusesc. Înţelegeţi, aveam o muiere care mă aştepta la statuia lui Bismarck, acoperită toată cu găinaţ de porumbei. Era o Blitzmädel şi se ardea cu tot regimentul. Când era foarte excitată, putea face şi un cadavru să-şi dea drumul.

Generalul meu mai luă un gât de optimism corsican.

"Eşti ferm convins că o să mor, Unteroffizier Martin?", a început iarăşi cu diareea verbală, printre câteva mormăituri de mulţumire.

Mi-a fost permis să iau şi eu una mică, drept recompensă pentru răspunsurile mele cinstite, lucru foarte neobişnuit în ceea ce-l privea pe generalul meu. Bineînţeles că a trebuit s-o beau în poziţie de drepţi, dar fiindcă aşa se petrec lucrurile în cercurile ofiţereşti.

Pe urmă, el şi cu monoclul nostru, au început să mărşăluiască încoace şi încolo prin cameră. Pintenii noştri zornăiau într-un mod foarte prusac. Când eram în uniforma de noapte, întotdeauna purtam cizme şi pinteni până când ne suiam în pătuţ.

Felul în care arăta în timpul acestor plimbări îţi amintea de un regiment întreg de husari sărind la beregata duşmanilor Germaniei şi ciocănindu-le căpăţâna cu săbiile. Era tipic din partea generalului meu şi a monoclului nostru să mărşăluiască încolo şi-ncoace când trebuia să facă sângele albastru să-i iasă din cap şi să-i intre-n fund pentru a putea gândi.

După o vreme, când începusem deja să ameţesc de cât mă tot învârteam pentru a fi cu faţa la generalul meu, s-a oprit şi m-a fixat brusc cu privirea ca un călău care măsoară din ochi ceafa unui individ pe cale să-şi bălăbăne deştele de la picioare.

"O să-ţi dau un ordin, Unteroffizier Martin, şi dracu' o să te ia dacă n-o să-l execuţi întocmai şi la timp!" Făcu o pauză bunicică, scărpinându-şi nasul acvilin: "Dacă va fi s-o iau din loc pentru a servi în Marea Armată, ceea ce se va întâmpla probabil înainte de-a trece tu pe loc repaus definitiv, trebuie să ai grijă ca fanfara de la 5 Husari să-mi cânte la înmormântare Rote Husaren".

"Prea bine, Herr General, să trăiţi! am răspuns, pocnind cuminte din călcâie. Totul va fi aranjat cum ordonă generalul. Gorniştii de la Husari vor sufla până li s-or înroşi trompetele!"

"Atunci mă bazez pe tine, Unteroffizier Martin! Dar vezi, ai grijă ca Stabsmusikmeister Breitenmüller din 5 Husari să amplaseze la căpătâiul sicriului meu doi Leibhusaren în uniformă completă de paradă, cu săbiile în bernă. Alţi doi husari din Regimentul 5 Trompeţi să cânte Der tod reitet auf einem Kohlenschwarzen Rappen{38}. Andante, se-nţelege. Dar dacă din nefericire n-o să putem obţine Trompeţii de la 5 Husari, fiindcă sunt plecaţi să lupte pentru bătrâna Germanie, atunci să ai grijă să fie format un cor de soldaţi bine instruiţi, din nu mai puţin de douăzeci şi cinci de oameni, şi tu, Unteroffizier Martin, o să cânţi solo-ul. E limpede?"

"Da, să trăiţi, Herr General! Permiteţi să raportez, am început deja să cânt!"

Apoi, generalul meu s-a vârât, în sfârşit, în aşternut. Era atât de prins de treaba cu mierlitul lui, că s-a urcat în pat şi abia dup-aia şi-a dat seama că mai avea cizmele cu pinteni în picioare. S-a necăjit un pic pe chestia asta, dar noi i le-am scos şi, după ce i-am citit niţel despre Bătrânul Fritz, a tras-o pe un somn adânc.

A doua zi dimineaţa, am fentat inspecţia. În schimb, ne-am dus să trecem în revistă florile din parcul castelului. Stratul cavaleriei, cu lalelele galbene, îl încânta ca de obicei. Stăteau acolo drepte