extras foarte uşor din cenuşa plantelor, cu ajutorul acidului azotic. Dar tocmai acesta îi lipsea. De aceea, el îşi pusese În gînd să fabrice acid azotic. Şi acesta părea un lucru care nu găsea dezlegare. Din fericire, de data aceasta, natura îi veni În ajutor, căci Harbert descoperi în nordul insulei, la poalele muntelui Franklin, un zăcămînt de salpetru, iar pionierilor nu le rămînea altceva de făcut, decît să purifice sărurile găsite.

Toate aceste operaţii ţinură vreo opt zile, isprăvind.u-se înainte de prefacerea piritei în sulfat de fief. În zilele următoare, pionierii avură răgazul să fabrice din argilă plastică o cantitate de oale de pămînt refractar şi să zidească un cuptor de cărămizi special, care să slujească la distilarea sulfatului de fier, cînd acesta va fi obţinut. Sfârşiră pregătirile la 18 mai, cam în acelaşi timp cu terminarea procesului chimic. Gédéon Spilett, Harbert, Nab şi Pencroff, bine îndrumaţi de inginer, deveniseră lucrătorii cei mai indemînatici din lume. De altfel, nevoia este cel mai bun dascăl.

Rezultatul obţinut de pe urma arderii întregii grămezi de pirită, alcătuit din cantităţi de sulfat de fier, sulfat de aluminiu, siliciu, resturi de cărbuni şi cenuşă, fu depus într-un bazin cu apă. Amestecară bine totul, lăsară să se aşeze, apoi scurseră încet lichidul obţinut, care conţinea sulfat de fier şi sulfat de aluminiu, celelalte materii rămînînd pe fundul bazinului, ele nefiind solubile. În cele din urmă, obţinură cristale de sulfat de fier prin evaporarea parţială a lichidului, iar restul amestecului, care nu se evaporase şi care conţinea sulfatul de aluminiu, fu aruncat.

Cyrus Smith avea acum la îndemînă o cantitate destul de mare de sulfat de fier cristalizat, cu ajutorul căruia urma să fabrice acidul sulfuric.

În industrie, fabricarea acestui acid are nevoie de instalaţii costisitoare: uzine mari, instalaţii speciale, aparate de platină, camere de plumb, pe care acidul nu-l poate ataca şi în care are loc procesul chimic. Inginerul nu avea astfel de instalaţii, dar ştia că în Boemia, mai ales, acidul sulfuric se fabrică cu mijloace mult mai simple şi mult mai folositoare, deoarece dau un acid mai concentrat.

Pentru a obţine acid sulfuric, nu-i mai rămînea de făcut decît o singură operaţie: să calcineze în vase închise cristalele de sulfat de fier, distilînd astfel acidul sulfuric, iar apoi, prin condensarea vaporilor, să obţină acidul curat.

Această operaţie se făcu cu ajutorul vaselor refractare, care, pline cu cristale de sulfat de fier, fură aşezate în cuptor, unde acidul se distila. Operaţia se făcu în cele mai bune condiţiuni şi în ziua de 20 mai, douăsprezece zile după începerea ei, inginerul era în posesia acidului care avea să-i folosească mai tîrziu în nenumărate împrejurări.

Vă veţi întreba de ce avea nevoie inginerul de această substanţă ? Foarte simplu: ca să obţină acid azotic. De altfel, lucrul era uşor, deoarece salpetrul atacat cu acid sulfuric dă naştere, prin distilare, acidului azotic.

Dar, pînă la urmă, de ce le trebuia acid azotic ? Iată un lucru pe care nici tovarăşii inginerului nu-l ştiau, deoarece el nu le spusese ce urmărea prin toate aceste operaţii.

În sfîrşit, inginerul îşi procură, printr-o ultimă reacţie, substanţa pentru care făcuse atîtea combinaţii.

El luă o cantitate de acid azotic, pe care o amestecă cu glicerina, în prealabil concentrată în bainmarie{21} şi, fără să fi avut măcar la îndemînă un amestec refrigerent, cu care să grăbească răcirea, obţinu cîteva kilograme de lichid uleios şi gălbui.

Cyrus Smith făcuse această ultimă experienţă singur, departe de Cămin, temîndu-se să nu provoace o explozie, dar, cînd aduse tovarăşilor săi vasul cu lichid, se mulţumi, doar să le spună:

— Iată nitroglicerina !

Izbutise într-adevăr să fabrice această substanţă deosebit de periculoasă, a cărei putere de explozie este de zece ori mai mare decît aceea a prafului de puşca obişnuit şi care pricinuise pînă atunci o mulţime de accidente ! Totuşi, de cînd se foloseşte sub formă de dinamită, adică amestecată cu o substanţa solidă, poroasă, ca de pildă argila sau zahărul, periculosul lichid poate fi folosit cu mai multă siguranţă. Dar dinamita nu era cunoscută încă pe vremea cînd coloniştii noştri se îndeletniceau cu aceste experienţe în insula Lincoln.

— Şi cu lichidul acesta vom arunca în aer stîncile ? întrebă Pencroff cu un aer neîncrezător.

— Da, dragul meu, răspunse inginerul, — şi efectul nitroglicerinei va fi cu atît mai mare, cu cît granitul este mai tare şi cu cît va opune mai multă rezistenţă la explozie.

— Şi cînd va avea loc explozia, domnule Cyrus ?

— Mîine, după ce vom termina de săpat gaura ce trebuie minată, răspunse inginerul.

A doua zi, la 21 mai, în zori, pionierii se îndreptară spre unghiul pe care îl forma ţărmul de est al lacului Grant, la numai cinci sute de paşi de coastă. In locul acesta, platoul era aşezat sub nivelul apelor, care erau reţinute doar de cadrul lor de granit. Era uşor de înţeles că, sfărîmînd acest cadru, apele, vor năvăli prin spărtură, formînd un rîu care, după ce va curge pe suprafaţa înclinată a platoului, se va revărsa pe plajă. În felul acesta, se va obţine o coborîre a nivelului apelor lacului, fenomen care avea să elibereze actuala gură de scurgere, adică tocmai ceea ce urmărea inginerul.

Deci, trebuiau să înceapă prin sfărîmarea cadrului de granit al lacului. Sub conducerea inginerului, Pencroff, înarmat cu un tîrnăcop pe care îl mînuia cu putere şi îndemînare, atacă partea exterioară a granitului. Gaura pe care trebuia s-o facă începea pe o creasta a malului şi urma să se adîncească oblic, în aşa fel, încît să atingă un nivel cu mult inferior lacului. în felul acesta, explozia va îngădui apelor să se scurgă în cantitate mare, coborînd simţitor nivelul lacului.

 

 Lucrarea ţinu mult, căci inginerul, dorind să obţină un rezultat extraordinar, hotărî să consacre operaţiei cel puţin zece litri de nitroglicerină. Pencroff, ajutat de Nab, lucră atît de repede, încît termină de săpat pînă la ora patru după-amiază.

Rămînea de rezolvat problema aprinderii explozivului. De obicei, nitroglicerina ia foc cu ajutorul unui fulminant, care pregăteşte explozia. Se ştie că explozia nitroglicerinei nu poate fi provocată decît printr-o lovitură; dacă i se dă