Ştiind că nitroglicerina are proprietatea să facă explozie cînd e lovită, Cyrus Smith hotărî să se folosească de această însuşire, urmînd să facă alte încercări, doar în cazul cînd aceasta nu va izbuti.

Într-adevăr, o lovitură de ciocan dată cîtorva picături de nitroglicerină, risipite pe suprafaţa unei pietre tari, ajunge să provoace explozia, dar acela care dă lovitura cade singur victima încercării sale. Cyrus Smith se gîndi să atârne de un stîlp, aşezat deasupra găurii, o bucată de fier, cîntărind mai multe kilograme, legată cu o fibră vegetală. O altă fibră muiată în sulf, fu legată cu unul din capete de mijlocul celei dintîi, celălalt capăt zăcînd pe pămînt la o distanţă destul de mare de gaura minei. Dîndu-se foc fibrei acesteia din urmă, ea va arde în întregime, aprinzînd-o la rîndul ei pe cealaltă, care, rupîndu-se, va determina căderea bucăţii de fier peste nitroglicerină.

Dispozitivul fu instalat. Apoi, inginerul, după ce îşi îndepărtă tovarăşii, umplu gaura cu nitroglicerină şi stropi cîteva picături pe suprafaţa stîncii, sub bucata de fier pregătită. După aceea, Cyrus Smith dădu foc capătului fibrei muiate în sulf şi, părăsind locul, se întoarse lîngă tovarăşii săi, la Cămin.

Peste douăzeci şi cinci de minute răsună o explozie asurzitoare. Insula se cutremură. Un mănunchi de bolovani ţîşni în aer de parcă ar fi erupt dintr-un vulcan. Zguduitura produsă de suflul aerului fu atît de puternică, încît stîncile Căminului oscilară, iar pionierii, deşi se aflau la o depărtare de două mile, fură trîntiţi la pămînt.

Oamenii se ridicară şi urcară din nou pe platou, alergîud spre locul unde malul lacului trebuia să fi fost despicat de explozie...

Izbucniră în urale repetate !

Cadrul de granit fusese sfărîmat pe o distanţă destul de mare ! Un rîu nou, cu ape repezi, curgea spumegînd de-a curmezişul platoului şi, ajuns la margine, se revărsa pe plajă, de la o înălţime de trei sute de picioare !

CAPITOLUL XVIII

Pencroff nu mai are nici un fel de îndoială. Vechiul punct de scurgere al lacului. O coborâre sub pământ. Drumul prin granit. Top dispare. Peştera centrală. Puţul inferior. Mister. Cu lovituri de tîrnăcop. Întoarcerea.

Planul lui Cyrus Smith izbutise, dar după cum îi era obiceiul, el nu-şi manifestă satisfacţia şi rămase pe gînduri, cu buzele strînse şi privirea fixă. Harbert era entuziasmat. Nab sărea în sus de bucurie. Pencroff îşi clătina mereu capul mare şi murmura:

— Ei, inginerul nostru ştie ce face !

Nitroglicerina. acţionase într-adevăr cu putere. Spărtura făcută în malul lacului era atît de mare, încît volumul apelor care năvăleau pe aici era cel puţin de trei ori mai mare decît acela care. se scurgea mai înainte prin punctul de absorbţie natural. Rezultatul fu că, scurt timp după explozie, nivelul apelor scăzu cu două picioare.

Pionierii se întoarseră la Cămin ca să-şi ia tîrnăcoape, ciomege, frânghii din fibre, o scăpărătoare şi iască. Apoi, împreună cu Top, se înapoiară pe platou.

Pe drum, marinarul nu se putu abţine să-i spună inginerului:

— Domnule Cyrus, vă daţi seama cred, că puteţi face să sară în aer întreaga insulă cu minunata licoare pe care aţi pregătit-o ?

— Fără nici o îndoială, şi insula, şi continentele, şi întreg pămîntul, răspunse Cyrus Şrnith. Depinde doar de cantitate.

— Nu s-ar putea întrebuinţa nitroglicerină la încărcarea armelor de foc? întrebă marinarul.

— Nu, Pencroff, este o substanţă prea puternică. Dar cred că vom izbuti să fabricăm praf de puşcă, avînd la îndemînă acid azotic, salpetru, sulf şi cărbune. Din nefericire, însă, nu avem arme.

— O, domnule Cyrus, răspunse marinarul, — cu puţină voinţă !...

Hotărît lucru, Pencroff ştersese cuvîntul imposibil din vocabularul locuitorilor de pe insula Lincoln.

Ajunşi pe platoul Grande-Vue, pionierii se îndreptară grăbiţi spre vechiul punct de scurgere al apelor, a cărui gură trebuia să fie descoperită. Canalul trebuia să fi devenit şi el practicabil prin retragerea apelor, aşa că nu le va fi greu să pătrundă înăuntru.

În cîteva minute, pionierii atinseră malul inferior al lacului, şi o singură privire fu de ajuns să le arate că explozia le îndreptăţise aşteptările.

Într-adevăr, în peretele de granit al lacului, dezgolit acum de ape, se vedea deschizătura căutată. O platformă îngustă, ce ieşise la iveală prin retragerea apelor, făcea cu putinţă să se ajungă la el. Gura de scurgere avea aproape douăzeci de picioare lăţime, dar înălţimea ei nu trecea de două picioare. Era cît o gură de canal, pe marginea unui trotuar. Greu să intri printr-o astfel de deschizătură, dar Nab şi Pencroff îşi luară tîrnăcoapele şi, în mai puţin de o oră, o măriră îndeajuns ca să se poată trece prin ea.

Inginerul se apropie, observînd pereţii canalului, care în partea lui superioară aveau o înclinare de aproximativ 35°. Cu condiţia ca panta să nu se mărească mai departe, drumul era deci accesibil, permiţîndu-le să Coboare pînă la nivelul mării. Dacă interiorul masivului ascundea vreo cavitate mai mare, ceea ce era foarte posibil, pionierii vor găsi mijlocul de a întrebuinţa acea peşteră.

— Ei, domnule Cyrus, ce mai aşteptăm ? întrebă marinarul nerăbdător. Nu vedeţi că Top ne-a luat-o înainte ?

— Să pătrundem, răspunse inginerul. Dar ne trebuie lumină. Nab, du-te şi taie cîteva crengi răşinoase.

Nab şi Harbert se repeziră spre malurile lacului, umbrite de pini şi alte conifere, şi se întoarseră repede, aducînd nişte crengi pe care le prefăcură în torţe, aprinzîndu-le cu amnarul. Apoi, pionierii, cu Cyrus Smith în frunte, intrară în canalul întunecos, care pînă nu de mult era năpădit de apele lacului.

Contrar celor ce s-ar fi putut bănui, diametrul canalului se lărgea din ce în ce mai mult, aşa încît exploratorii izbutiră foarte curînd să coboare, fără să mai fie siliţi să se aplece. Granitul, ros de ape din timpuri străvechi, era lunecos şi trebuiau să bage de seamă cum păşeau ca să nu cadă. Pentru mai multă siguranţă, pionierii se legaseră unul de celălalt cu o frînghie, aşa cum fac excursioniştii în munţi. Din fericire, cîteva colţuri ale peretelui de granit alcătuiau adevărate trepte, făcînd coborîrea mai puţin primejdioasă. Pe stînci, mai atîrnau picături de apă, care răsfrîngeau lumina torţelor şi dădeau impresia că pereţii sînt acoperiţi cu