actelor umane, incapabilă să devină ea însăşi simbol ărin fapte şi să le topească pe acestea în simbol; numai atunci când interioritatea şi aventura s-au despărţit definitiv.“, Georg Lukács, Teoria romanului, Univers, Buc., 1977, p. 71.

80 Mihail Sebastian, „Consideraţii asupra romanului modern. Declinul genului“, Cuvântul, 6 octombrie 1927, în Eseuri. Cronici. Memorial, Minerva, Buc., 1972, p. 33.

81 Mircea Eliade, Şantier, Cugetarea, Bucureşti, 1935, p. 63, pp. 66-67.

82 Idem, pp. 8-9.

83 Idem, p. 254.

84 Mircea Eliade, Oceanografie, în Drumul spre Centru, Univers, 1991, p. 83.

85 Vezi Camil Petrescu, Teze şi Antiteze, Cultura Naţională, f.a., (1936) pp. 21-63.

86 Mircea Eliade, Fragmentarium, Humanitas, Buc., 1994, p. 133.

87 Mircea Eliade, Ibid., p. 132.

88 Ibid., p.177.

89 Mircea Eliade, Fragmentarium, ed.cit, p. 132.

90 Vezi definiţia autenticităţii în Fragmentarium, ed.cit., pp. 174-175.

91 Mircea Eliade, Fragmentarium, Humanitas, 1994, p. 97.

92 Idem., p.99.

93 Idem, pp. 100-101.

94 Eliade publică în anii 1927-1928 o serie de nuvele, povestiri şi schiţe (de altfel, alcătuieşte mai târziu chiar sumarul unui întreg volum, care rămâne totuşi nepublicat), care nu au nici o valoare literară, sunt toate artificioase şi facile. Textele sunt publicate în volumul Mircea Eliade, Maddalena, nuvele, cuvânt înainte de Mircea Handoca, note şi postfaţă de Nicolae Florescu, Editura „Jurnalul literar“, Buc., 1996.

95 Pentru biografia lui Eliade a anilor respectivi vezi fragmentele de jurnal publicate în Cum am găsit piatra filozofală, Scrieri de tinereţe, 1921-1925, ed.cit., pp. 555-645; Liviu Bordaş „Călătoriile adolescentului miop“, I şi II, Viaţa Românească, nr. 9-10, 2010, nr. 5-6, 2011.

96 „Maurice Barrés est le romancier d’un seul personnage, le sien. Son oeuvre est une longue analyse du moi indéfiniment reprise et creusée, devenue presque instinctive. Il ne s’occupe que d’exprimer et de livrer son âme. Cet analyste est bien de la famille sentimentale des mystiques, de ces solitaires de Port-Royal, de qui la piété se complaisait à se décrire. Comme eux, il n’éprouve de satisfaction qu’à reproduire son monde intérieur. Ses livres, perpétuelles confessions qu’il orne de ses rêves, composent la collection des résultais de son existence ; ils marquent les divers instants d’une conscience qui se forme. Nous pouvons les interroger comme l’histoire de son propre développement“, Henri Massis, La pensèe de Maurice Barrès, Mercure de France, Paris, f.a., p. 23.

97 Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Minerva, Buc., 1989, p. 59.

98 Ibid.., p. 212.

99 Ibid., pp. 248-249.

100 Ibid., p. 249.