probabil postul are corespondenţi în ţara românească, care au transmis. Corespondenţii trebuie să discute cu cineva, căruia d-sa i-a transmis aceste idei. Cui le-a transmis – pentru că ideile îi aparţin şi le recunoaşte şi în scrisoare – deci, cui le-a transmis, ca să ajungă la prietenii noştri de la Europa Liberă?

A doua chestiune. În material se ridică o problemă foarte gravă: că în ţara românească, cei care nu sunt de acord cu nişte păreri sunt socotiţi nebuni ca atare băgaţi la balamuc – zic eu mai vulgar – şi că astfel de cazuri a înfăptuit şi dânsul. Nu ştiu dacă am înţeles bine, dacă nu este aşa, îmi retrag întrebarea; dacă este aşa, cer să se clarifice. Că s-a certat unul cu celălalt, este o chestiune; dar aici sunt lucruri foarte grave – pe care nu trebuie să le trecem cu vederea.

A treia chestiune. Ziarul Scânteia de azi se referă într-un articol şi la „binefacerile“ postului de radio Europa Liberă pentru societatea noastră, pentru ţara românească. Şi cine sunt aceşti binefăcători ai Europei Libere? Trădători de patrie, fugiţi în timpul rebeliunii legionare. Cu cine se face părtaş dr. Vianu: cu aceia sau cu noi? Cu cine stă alături: cu ei sau cu noi? Să-şi precizeze poziţia.

Aceste lucruri trebuie clarificate, pentru ca totuşi să putem discuta pe marginea răspunsului pe care îl va da.

Dr. I. Vianu

Nu cred că sunt obligat să răspund cu cine am discutat ca să ajungă informaţia mea la Europa Liberă. Este o chestiune personală. Eventual, voi răspunde în faţa unui organ de cercetare. De asemenea, nu cred că sunt obligat să precizez poziţia mea faţă de postul Europa Liberă.

În ceea ce priveşte internările obligatorii, am mai specificat că scrisoarea mea a fost înaintată unui organ de cercetare, că sunt legat de o anumită discreţie faţă de acest organ de cercetare şi în consecinţă nu voi face nici o revelaţie în această privinţă aici – după cum, în general, n-am de gând să fac.

Dr. Tudor Marinescu

Vă mărturisesc în mod sincer că am rămas la început stupefiat, indignat, aş putea spune, în cele din urmă, auzind luarea de cuvânt a dr. Vianu, decepţionat – ca să folosesc un termen dulce. Până acum au vorbit între ei psihiatrii; eu nu sunt psihiatru, dar nici măcar ca medic nu vreau să vorbesc, vreau să spun doar câteva cuvinte ca cetăţean al acestei patrii, pe care o iubim cu toţii, dacă vreţi, ca un comunist.

Întâmplarea a făcut ca, de-a lungul timpurilor, în interes de serviciu să călătoresc foarte mult în străinătate.

Mai întâi, referindu-mă la acel machiavelism balcanic de care dr. Vianu a pomenit, trebuie să-i spun că de opera lui Machiaveli nu s-au ocupat niciodată cei din Balcani.

Vreau să mă refer, dintre ţările pe care le-am vizitat, la Elveţia, de care d-sa a pomenit, la clinicile şi curentele de psihiatrie din această ţară. Întâmplarea face ca în meseria mea să fiu un fel de adept al medicinii psihiatrice în dermatologie. Nimeni nu m-a împiedicat până la ora actuală să plec în străinătate – eu am fost de mai multe ori la Geneva, unde este un centru puternic de psihiatrie, îmi aduc aminte că am participat la un simpozion organizat acolo, există clinica lui Garone şi trebuie să vă mărturisesc că cei de acolo, printre care se numără şi Jean Daniel, au o impresie foarte bună despre psihiatria din ţara noastră – o spun ca un cetăţean liber, care a avut ocazia să asculte păreri elogioase despre psihiatria de la noi şi am fost chiar rugat de către ei, Garone şi alţii, în perioada în care am fost acolo, să transmit profesorului Predescu şi colectivului său admiraţia lor pentru lucrările noastre de psihiatrie.

Trebuie să ne exprimăm cu toată indignarea faţă de o asemenea atitudine, care nu are nici un sâmbure real – mă refer la afirmaţia dr. Vianu – nici în ceea ce priveşte competenţa profesională a şcolii de medicină românească, inclusiv de psihiatrie, ca şi a celorlalte specialităţi. N-am auzit ca Jean Daniel, Garone şi ceilalţi să mă întrebe dacă în România există cineva internat ca nebun într-o clinică de psihiatrie, fiind sănătos. Sunt deci simple afirmaţii... [ilizibil] într-un fel de neomachiavelism, cu totul improvizate. Îl ştiu pe dr. Vianu şi rămân decepţionat, pentru că are o inteligenţă cu totul deosebită. M-am adresat la el cu rugămintea de a traduce împreună o carte despre Freud şi nimeni nu a zis nimic despre aceasta, nimeni nu s-a legat de mine nici de dânsul. Aici este cu totul altceva la mijloc: este probabil ceva atavic, este o ură şi nu este întâmplător că izbucneşte acum după catastrofalul cutremur pe care l-am avut – se ştie foarte bine că la nenorocire hienele apar.

Cred că-mi exprim consensul unanim, al tuturor celor din ţara noastră, români şi de alte naţionalităţi, fie că sunt membri sau nemembri de partid, că în acest moment nu există altă soluţie decât înfierarea acestei atitudini. Faptul că dr. Vianu nu a răspuns la întrebările tov. Necşoiu înseamnă că, în fond, mobilul este clar, este limpede, îl înţelegem cu toţii şi nu putem fi decât de acord cu materialul şi să înfierăm cu toată indignarea această atitudine. Poate că o să-şi facă o psihoanaliză de unul singur, poate că, ducându-se în Elveţia, unde există nenumărate cabinete de psihoanaliză, dr. Vianu va găsi acolo răspunsul pe care nu l-a dat în faţa noastră.

Prof. dr. I. Mincu