teritoriul acesta al indienilor?” Şi ei i-au spus: spre Vest. „Întoarceţi catârii spre Vest”, a spus ea, şi cineva a făcut asta şi ea a luat tocul de la agent şi şi-a făcut X-ul pe hârtie şi i-a dat tocul îndărăt şi căruţa s-a urnit, tinerii ridicându-se şi ei, şi ea a dispărut astfel străbătând după-amiaza de vară în teribilul şi infinitezimalul scârţâit şi alunecarea roţilor neunse, ea însăşi imobilă sub umbrela rigidă de soare, grotescă şi regală, bizară şi muribundă, ea însăşi fiinţa uitării şi rămânerii în urmă ieşind din scenă pe propriul ei catafalc, acum al trecutului, nemaiprivind nici o singură dată îndărăt, nici o singură dată îndărăt spre casă);

 

Dar cel mai mult urmele oamenilor – pantofilor pe măsură pe care doctorul Habersham şi Louis Grenier îi aduseseră de pe coasta Atlanticului, cizmelor de cavalerie în care Alec Holston călărise în urma lui Francis Marion, şi – mai nenumărate aproape decât frunzele, întrecându-le pe toate celelalte laolaltă – mocasinilor, sandalelor de piele de cerb din pădure, purtate nu numai de indieni ci şi de albi, de pionieri, de vânătorii rătăcitori, ca şi cum nu numai că ei ar fi învins sălbăticia ci chiar ar fi şi păşit în înseşi încălţările celor pe care-i deposedaseră (şi era şi potrivit şi cuvenit astfel, întrucât, prin intermediul gambelor şi picioarelor lui, albul cucerise America; U-ul închis şi despicându-se al cailor şi turmelor sale aşternându-se peste propriile lui urme, consolidându-i doar astfel victoria); – (închisoarea) pândindu-i pe toţi oamenii, roşii şi albi şi negri – pionierii, vânătorii, oamenii pădurilor înarmaţi cu puşti, care făceau aceleaşi urme grăbite tăcute cu degetele întoarse înăuntru şi aproape fără călcâie, ca şi oamenii roşii şi pentru acelaşi motiv; nu din cauza ţevii cu ghivent ci pentru că ei puteau intra în mediul omului roşu şi făceau aceleaşi urme pe care le făcea acesta; gospodarul întipărindu-şi călcâiele dure ale bocancilor mai adâncite din cauza greutăţii pe care o purta pe umeri: securea şi fierăstrăul şi fiarele plugului, care îl deposeda pe omul pădurilor din motivul invers: pentru că astfel, cu fierăstrăul şi securea, el pur şi simplu înlătura, abolea mediul în care doar omul pădurii putea exista; pe urmă cei care făceau speculă cu pământurile şi neguţătorii de sclavi şi de whisky care-i urmau pe aceşti oameni gospodari, şi politicienii care-i urmau pe speculanţii de pământuri, întipărindu-şi tot mai adânc urmele în praful acelor luminişuri prăfuite, până când în cele din urmă nu mai rămăsese în el nici urmă de Chickasaw; pândindu-i (închisoarea) pe ei toţi, din primele zile inocente când doctorul Habersham şi fiul său şi Alec Holston şi Louis Grenier fuseseră la început oaspeţii şi apoi prietenii tribului Chickasaw al lui Ikkemotubbe; pe urmă un agent al problemelor indiene şi un birou şi un post comercial, şi deodată Ikkemotubbe şi Chickasaw-ii lui erau ei înşişi oaspeţi, fără a mai fi prietenii guvernului federal; pe urmă Ratcliffe, şi postul comercial nu mai era pur şi simplu un post comercial cu indienii, deşi indienii mai erau încă bineveniţi, desigur (întrucât, la urma urmelor, ei mai stăpâneau pământurile sau oricum fuseseră primii pe ele şi le mai pretindeau) şi apoi Compson cu acel cal de curse al său şi curând Compson începuse să fie el proprietarul conturilor indienilor pentru tutun şi stambă şi pantaloni de doc şi oale de gătit mâncare în registrul lui Ratcliffe (cu timpul avea să fie şi proprietarul registrelor lui Ratcliffe) şi într-o zi Ikkemotubbe avea să stăpânească el calul şi Compson să stăpânească el pământul, şi din acest pământ părinţii oraşului aveau să trebuiască să cumpere o parte de la el, la preţul stabilit de el, pentru a întemeia un oraş; şi Pettigrew cu poşta lui o dată la trei săptămâni, şi pe urmă o diligenţă o dată pe lună şi feţele noi venind în părţile locului mai repede decât bătrânul Alec Holston artritic şi irascibil, chircindu-se pe vine ca un urs bătrân şi morocănos la focul mocnind în cămin chiar şi în arşiţa verii (el singur acum din acei trei iniţiali, întrucât bătrânul Grenier nu mai venea la aşezare, şi bătrânul doctor Habersham murise, şi fiul bătrânului doctor, după părerea aşezării, se transformase într-un indian şi renegat încă de la vârsta de doisprezece sau paisprezece ani) ar mai fi vrut să facă vreun efort, să mai aşeze numai peste feţele lor; şi acum într-adevăr ultima întipăritură de mocasin pierind din luminişul acoperit de praf, ultima urmă cu degetele întoarse înăuntru şi fără călcâi şi uşoară şi moale şi grăbită şi îndreptându-se spre vest o clipă, apoi ştearsă din văzul şi din amintirea oamenilor de un călcâi greu de piele preocupat în traficarea nu a dăinuirii şi a durităţii şi a supravieţuirii, ci a banilor – luând cu ea (urma) nu numai mocasinii ci şi încălţările de piele şi pieptarele, pentru că Chickasaw-ii lui Ikkemotubbe purtau acum pantaloni strâmţi croiţi în fabricile din est şi pantofi tot de acolo, vânduţi lor pe credit din magazinul universal al lui Ratcliffe şi Compson, mergând pe jos în aşezarea albilor în zilele de sâmbătă, ducând cu ei pantofii străini înfăşuraţi cu grijă în pantalonii străini ţinuţi sub braţ, ca să se oprească la podul peste pârâul lui Compson exact atâta timp cât să-şi scalde picioarele şi gambele în el înainte de a-şi îmbrăca pantalonii şi pantofii, apoi stând astfel chirciţi toată ziua pe veranda magazinului, mâncând brânză şi biscuiţi şi bomboane de mentă (cumpărate şi ele pe credit dintre mărfurile expuse pe tejgheaua lui Compson şi Ratcliffe) şi acum nu numai ei ci şi Habersham şi Holston şi Grenier erau aici toleraţi, anacronici şi străini, nu cu adevărat o pacoste încă, ci doar pur şi simplu incomodând;

 

Pe urmă ei dispăruseră; închisoarea a văzut şi aceasta; căruţa oprită, cu roţile neunse, cu vopseaua cojită, atelajul de catâri prost hrăniţi legaţi de ea cu resturi din harnaşamentele din Est cârpite cu curele din piele aspră de cerb, cei nouă tineri – sălbatici, neîmblânziţi şi mândri, care, chiar în răstimpul de care îşi mai aduceau aminte cei din generaţia