lor, fuseseră oameni liberi, şi, în al generaţiei părinţilor lor, moştenitori ai unor regi – chirciţi acolo, aşteptând, liniştiţi şi stăpâniţi, nici măcar gătiţi cu străvechile piei de cerb muiate de vechimea pădurilor, veşmintele libertăţii lor, ci cu podoabele formale ale sărbătorilor rituale, inexplicabile pentru ei, ale albilor: pantalonii de stambă şi cămăşile albe cu piepturile scrobite (pentru că ei călătoreau acum; aveau să fie vizibili lumii din afară, străinilor; – şi ducându-şi pantofii din Noua Anglie la subsuoară şi ei, întrucât distanţa avea să fie lungă şi mersul pe jos era mai uşor în picioarele goale), cămăşile fără guler şi fără cravată e adevărat şi cu poalele purtate pe dinafară, dar încă ţepeni ca scândurile, licăritori, festivi, şi în balansoarul din căruţă, sub umbrela de soare ţinută de o sclavă, mama tribului cea grasă, diformă, bătrână, în mătasea regală purpurie, pătată de sudoare şi cu pălăria cu pene, cu picioarele goale desigur dar, fiind regină, cu o altă sclavă care să-i poarte papucii, punându-şi X-ul pe hârtie şi apoi mânându-şi căruţa mai departe, pierind înceată, ca o ofrandă în scrâşnetul şi scârţâitul încet şi teribil al căruţei neunse – în aparenţă şi numai în aparenţă, întrucât în realitate era ca şi cum, în loc de a-şi fi pus o cruce de cerneală în josul unei foi de hârtie, ea ar fi aprins fitilul unei mine aşezate sub un stăvilar, un dig, o barieră deja încordată, umflându-se, încordându-se, iminentă în surpare, astfel încât nu ar mai fi fost nevoie decât de o singură uşoară atingere a tocului ţinut de mâna aceea cafenie şi analfabetă, şi căruţa nu pierind înceată şi teribilă din scenă în scârţâitul teribil al roţilor ei neunse, ci ca şi măturată, zvârlită, azvârlită nu numai afară din Ţinutul Yoknapatawpha şi din Mississippi ci şi din Statele Unite, imobilă şi intactă – căruţa, catârii, indianca bătrână, ţeapănă, diformă şi cele nouă capete care o înconjurau – ca o epavă sau o bucată dintr-un decor de teatru târâtă grăbit în culise dincolo de fundalul scenei, prin foşnetele şi agitaţia recuzitorilor pregătindu-se pentru scena şi actul următor, înainte chiar ca să fi avut timp cortina să se coboare;

 

Nu mai era timp; totul era pregătit pentru actul şi scena următoare fără să se mai aştepte recuzitorii; sau mai degrabă fără să se mai golească scena, ci noul act şi noua scenă începând chiar în mijlocul fantomelor, fantasmelor risipindu-se ale acelor vremi vechi care se epuizaseră, se tociseră până nu aveau să mai fie şi nu aveau să se mai întoarcă vreodată; ca şi cum numai şi simpla succesiune ordonată obişnuită a zilelor nu ar fi fost suficient de amplă, nu ar fi cuprins de ajuns spaţiu şi astfel săptămânile, lunile, anii ar fi trebuit să fie condensaţi şi strânşi într-o singură izbucnire, o singură revărsare, un singur urlet tăcut umplut de un singur cuvânt: oraş: municipiu: cu un singur nume: Jefferson; şi gurile oamenilor şi chipurile lor neîncrezătoare (chipuri cărora bătrânul Alec Holston nu mai încerca de mult să le dea nume, sau măcar să le recunoască) erau acum pline de el; asta fusese abia ieri, şi până mâine uriaşa strălucitoarea izbucnire şi uriaşul drum împinseseră însuşi oraşul cu un bloc de case mai spre sud, lăsând în apele stătute şi fără curent ale unei alei pe o străduţă laterală vechea închisoare care, asemenea bătrânei oglinzi, privise prea multe lucruri prea mult timp, sau asemenea patriarhului care, fie că el decretase sau nu conversiunea cocioabei încheiate laolaltă din noroaie într-un conac, cel puţin o prevăzuse, şi care acum nu numai că este mulţumit cu asta ci chiar preferă scaunul cel vechi pe veranda din spate, departe de foşnetul formularelor şi de vacarmul arhitecţilor ciufuţi din salonul de acum dărâmat;

 

Ei (închisorii vechi) nu-i păsa, în apele nelegănătoare în insula stătătoare a oraşului muncit de chinurile naşterii, cu pereţii de buşteni prinşi laolaltă de noroaie închizând încă epavele unor vremuri mai vechi zbătându-se spre ieşirea din nemişcare: doar câte un sclav întâmplător fugind sau vreun indian beat sau moştenitorul veleitar al vechii tradiţii a unora ca Mason sau Hare sau Harpe (aşteptându-şi vremea până când, odată terminată clădirea tribunalului, şi închisoarea avea să fie transpusă în cărămidă, dar, spre deosebire de tribunal, doar într-o aparenţă de cărămidă, căci buştenii vechi umpluţi cu noroaie şi lut de la parter erau încă intacţi sub teaca lor ornamentată şi simetrică); şi acum nici nu mai pândea, aştepta doar ştiutoare, amintindu-şi; ieri abia, o sălbăticie obişnuită, o prăvălie, o fierărie şi acum, astăzi, nemaifiind un orăşel, un oraş, ci oraşul şi oraşul cel mare: cu nume; nu un tribunal, ci tribunalul, ridicându-se, avântându-se asemenea exploziei imobilizate a unei rachete, nici măcar terminat încă, dar de pe acum dominând, rază, focar şi stea călăuză, deja mai înaltă decât orice altceva, ieşind din grăbita, deja începând să se risipească, sălbăticie – nu sălbăticia retrăgându-se din faţa câmpurilor bogate şi arabile aşa cum se retrage fluxul, ci mai degrabă câmpurile înseşi, bogate şi inepuizabile sub pluguri, ridicându-se înspre soare şi spre văzduh din mlaştini şi gloduri, ele însele aruncând în lături şi îndărăt mărăcinişurile şi tufişurile, râpele şi apele stătătoare şi pădurea, laolaltă cu locuitorii lor fără de adăpost – oamenii sălbatici şi animalele – care le bântuiau pe vremuri nemaijinduind, nemaivisând, neînchipuindu-şi altceva – stea călăuzitoare şi pol, atrăgând oamenii – bărbaţii şi femeile şi copiii, fecioarele, fetele de măritat şi tinerii, inundând, revărsându-se cu uneltele şi bunurile şi turmele şi sclavii şi banii lor de aur, în urma atelajelor de boi sau de catâri, cu vapoarele cu aburi în susul bătrânului râu al lui Ikkemotubbe dinspre Mississippi; de-abia ieri calul de curse al lui Pettigrew fusese înlocuit de diligenţă, şi totuşi de pe acum începuse să se vorbească de o cale ferată la mai puţin de o sută de mile spre nord, care să parcurgă tot drumul de la Memphis la Oceanul Atlantic;

 

Înaintând repede acum; numai şapte ani, şi nu numai că tribunalul era terminat, ci şi închisoarea: nu o închisoare nouă fireşte, ci cea veche înfrumuseţată pe