deasupra cu cărămidă, şi cu două etaje, ferestre albe cochete şi cu gratii de fier: doar faţa fiindu-i dreasă, pentru că în spatele lustrului de acum erau încă bătrânele oase de naştere, bătrâna, indelebila aducere aminte: vechii buşteni încleştaţi intacţi şi fără greutate, între cărămizile aliniate simetric şi tencuiala văruită, imună acum chiar şi la obligaţia de a mai privi, vedea, pândi acea nouă vreme care peste câţiva ani încă nici nu avea măcar să-şi mai amintească faptul că vechii buşteni erau rămaşi mai departe în spatele cărămizilor sau că ar fi fost acolo vreodată, o vreme din care indianul beţiv dispăruse, lăsându-l doar pe tâlharul de drumul mare, care-şi juca libertatea pe norocul lui, şi negrul fugit, care, neavând libertate să-şi joace la noroc, îşi punea în joc doar mediul vieţii sale; atât de repede, atât de iute: arhitectul acela neîmblânzit de la Paris al lui Sutpen de mult plecat, dispărut (aşa sperau unii) îndărăt în locul acela, oricare ar fi fost el, spre care încercase fără izbândă să ajungă odată în miez de noapte şi fusese ajuns din urmă şi prins în mlaştini, nu (aşa cum ştia acum oraşul) de Sutpen şi sălbaticul din Indiile de Vest care era şeful sclavilor lui Sutpen şi de câinii de vânat urşi ai lui Sutpen, nici chiar de destinul lui Sutpen şi nici chiar de destinul lui (al arhitectului), ci de cel al oraşului: lungul invincibilul braţ al Progresului însuşi întinzându-se în mlaştina aceea de miez de noapte pentru a-l culege de acolo, din cercul acela lătrător de câini şi negri goi şi de torţe de pin, şi pecetluind oraşul cu el ca şi cu o semnătură imprimată pe cauciuc şi apoi îl eliberase, nu-l aruncase în lături ca pe un tub stors de vopsea, ci mai degrabă (şi neatent chiar) doar deschizându-şi degetele, mâna; pecetluind întipăritura lui (a arhitectului) nu doar pe clădirea tribunalului şi pe închisoare, ci pe întregul oraş, fluxul şi picurarea cărămizilor lui nici măcar încetinindu-se, tiparele şi cuptoarele lui clădind cele două biserici şi apoi acea Academie pentru studente, a cărei diplomă pentru câte o tânără femeie din Mississippiul de nord sau Tennesseeul de vest avea curând să capete aceeaşi semnificaţie mitică pe care ar fi avut-o o invitaţie trimisă de la Castelul Windsor şi semnată de Regina Victoria pentru vreo tânără femeie din Long Island sau Philadelphia;

 

Atât de repede acum; încă o zi şi calea ferată alerga neîntreruptă de la Memphis spre Carolina, şi locomotivele cu roţi uşoare, cu hornuri ca nişte bulbi şi arzându-şi drumul cu lemne, ţipând şi şuierând prin mlaştini şi prin trestiile de zahăr pe unde ursul şi pantera mai pândeau încă şi prin pădurile deschise unde cerbii păscând unduiau încă în turme palide asemenea fumului neapucând să se înalţe: pentru că ele – animalele sălbatice, fiarele – rămâneau, ele făceau faţă, aveau să îndure, să dăinuie; încă o zi, şi aveau să fugă, să tropăie greoaie, să se risipească în goană prin luminişuri, de la început ajunse şi apoi lăsate să se depărteze de umbrele ca de şoim ale avioanelor de poştă; ele aveau să dăinuie, doar oamenii cei sălbatici dispăruseră; şi încă o zi, mâine, şi oamenii maturi din Jefferson nici măcar să nu-şi mai aducă aminte de vreun indian beat în închisoare; un alt mâine – atât de iute, de repede, de grăbit – şi nici măcar vreun singur tâlhar de drumul mare din sămânţa şi tradiţia veche, adevărată, sângeroasă a lui Hare şi Mason şi a nebunilor Harpe; şi chiar şi Murrell, moştenitorul şi apoteoza lor întreită, care îşi preluase moştenirea de simplă rapacitate şi sete de sânge şi o preschimbase în visul sângeros al unui imperiu al fărădelegii, acum dispărut şi el, terminat şi depăşit de istorie ca şi Alexandru cel Mare, înfrânt şi despuiat nici măcar de om ci de Progres, de o faţadă impenetrabilă de moralitate a clasei mijlocii, care-i refuzase până şi demnitatea execuţiei de tâlhar, şi în schimb îi însemnase numai mâna cu fierul roşu ca unui hoţ de buzunare din epoca elizabetană – până când tot ce mai rămăsese din zilele de demult închisorii să întemniţeze era sclavul fugit, pentru ceasul lui mărunt, pentru minutele lui mărunte, în vreme ce vremea, ţara, naţiunea, pământul american se rotea tot mai repede şi mai repede către prăpastia căscată a destinului său;

 

Atât de repede, atât de iute; o marfă acum pe pământul care până atunci îşi socotise avuţiile la început în indieni; apoi în acri şi secţii şi hotare: – o economie: Bumbac: un rege: omnipotent şi omniprezent: un destin căruia (era limpede acum) plugul şi securea îi fuseseră doar uneltele; nu plugul şi securea care aboliseră sălbăticia, ci Bumbacul: globurile mărunte ale Mişcării fără greutate şi nenumărate chiar şi în mâna unui copil, neînstare nici măcar să înfunde o puşcă, şi cu atât mai puţin să o încarce, dar de ajuns de puternic ca să reteze cârceii şi rădăcinile înseşi de stejari şi de hicori şi de arbori de cauciuc, lăsându-le coroanele în stare să umbrească acri întregi, să se ofilească şi să dispară într-un singur anotimp sub strălucirea orbitoare, crâncenă, înmiresmată; nu puşca şi nici plugul care i-au împins în cele din urmă pe urşi şi pe cerbi şi pe pantere în ultimele vizuini ale junglelor din râpele râului, ci Bumbacul; nu cupola avântată a clădirii tribunalului atrăgându-i pe oameni în ţara aceasta, ci aceeaşi revărsare albă măturându-i cu sine încoace: firavă peliculă acoperind pământul cafeniu al iernii, înmugurind primăvara şi prin vară până când fluxul alb al lui Septembrie avea să se spargă de pereţii halelor de egrenat şi ai depozitelor şi să sune asemenea clopoţeilor pe tejghelele de marmură ale băncilor; schimbând nu numai faţa pământului, ci şi tenul oraşului însuşi, creându-şi propria aristocraţie de paraziţi nu numai în spatele porticului cu coloane ale caselor pe plantaţii, ci şi în casieriile negustorilor şi bancherilor şi în sanctuarul tăinuit al avocaţilor, şi nu numai în acestea din urmă, ci în cele din urmă în nadirul desăvârşit: şi în oficiile regionale: ale