că joc şah. Eu îi întindeam o cursă, el ieşea din ea şi îmi întindea mie una. Poate că a fost vina mea; spui că aşa eram şi la şcoală. Dar nu m-am purtat aşa cu un pacient de ani de zile, Max. Cred că este ceva în el – scoate la iveală asta din mine, poate din toată lumea, iar apoi o numeşte natură omenească. Şi crede că este! Iată unde începe să fie greşită filosofia lui.

  — Vezi, Josef, tot asta faci, încerci să creezi fisuri în filosofia lui. Spui că e un geniu. Dacă e un asemenea geniu, poate că ar trebui să înveţi de la el loc să încerci să-l învingi!

  — Bine, Max, asta e bine! Nu-mi place, dar sună corect. Ajută. Breuer trase adânc aer în piept şi expiră zgomotos. Acuma hai să jucăm. Mă tot gândesc la o soluţie pentru gambitul reginei.

  Max juca un gambit cu regina, iar Breuer răspunse cu un gambit îndrăzneţ la centru, dar se trezi într-o mare încurcătură după opt mutări. Max atacă cu cruzime nebunul şi calul lui Breuer cu un pion şi, fără a-şi ridica ochii de pe tablă, spuse:

  — Josef, dacă tot avem o astfel de discuţie în seara asta, să-ţi spun şi eu ceva. Poate că nu e treaba mea, dar nu-mi pot astupa urechile. Mathilde i-a spus lui Rachel că nu te-ai mai atins de ea de luni de zile.

  Breuer mai studie tabla de şah câteva minute şi, după ce realiză că nu avea nici o scăpare în faţa atacului, luă pionul lui Max, apoi îi răspunse.

  — Da, e rău. Foarte rău. Dar, Max, cum să-ţi vorbesc despre asta? Aş putea la fel de bine să vorbesc direct la urechea Mathildei, căci ştiu că tu îi spui soţiei tale, iar ea îi spune surorii ei.

  — Nu, crede-mă, pot să păstrez secrete faţă de Rachel. O să-ţi spun ţie un secret: dacă Rachel ar şti ce se petrece între mine şi noua mea asistentă, Frăulein Wittner, m-aş trezi dat afară în şuturi – şi asta de săptămâna trecută! E cum a fost cu tine şi cu Eva Berger – se pare că e o boală de familie să-ţi faci de cap cu asistentele.

  Breuer studie tabla de şah. Era tulburat de comentariul lui Max. Deci aşa vedea comunitatea relaţia lui cu Eva! Deşi acuzaţia era neadevărată, el se simţea totuşi vinovat din cauza unui moment de mare tentaţie sexuală. într-o conversaţie importantă, cu câteva luni în urmă, Eva îi spusese că se temea că el era pe punctul de a începe o relaţie dezastruoasă cu Bertha şi se oferise „să facă orice" pentru a-l ajuta să se elibereze de obsesia cu privire la tânăra sa pacientă. Nu cumva Eva se oferise din punct de vedere sexual? Breuer fusese sigur de asta. Dar demonicul „dar" intervenise şi de data asta, ca în multe alte daţi, el nu reuşise să ajungă să acţioneze. Cu toate acestea, se gândise adesea la oferta Evei şi regretase amarnic ocazia pierdută!

  Acum Eva plecase. Iar el nu reuşise niciodată să aibă o explicaţie cu ea. După ce a concediat-o ea nu a mai vorbit cu el şi i-a dispreţuit ofertele de a o ajuta cu bani sau cu găsirea unui alt post. Deşi nu reuşise să repare faptul că nu-i luase apărarea în faţa Mathildei, hotărî acum că putea cel puţin s-o apere în faţa acuzaţiilor lui Max.

  — Nu, Max, ai înţeles greşit. Nu sunt un înger, dar jur că nu am atins-o niciodată pe Eva. A fost doar o prietenă, o bună prietenă.

  — Iartă-mă, Josef, cred că m-am pus pur şi simplu în locul tău şi apoi am presupus că tu şi Eva.

  — îmi dau seama că poţi crede asta. A fost o prietenie neobişnuită între noi. îmi era confidentă, vorbeam cu ea despre toate. Grozavă răsplată a primit după ce a lucrat atâţia ani pentru mine. N-ar fi trebuit să cedez în faţa mâniei Mathildei. Ar fi trebuit să-i iau apărarea.

  — De asta sunteţi, tu şi Mathilde. ştii tu. înstrăinaţi?

  — Poate că îi port pică Mathildei pentru asta, dar nu este adevărata problemă în căsnicia noastră. E mult mai mult decât asta, Max. Dar nu ştiu ce este. Mathilde este o soţie bună. Ah, detest felul în care s-a comportat în povestea cu Bertha sau cu Eva. Dar într-un fel avea dreptate – le acordam mai multă atenţie decât ei. Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă acum e ciudat. Când mă uit la ea încă o mai găsesc frumoasă.

  — Şi?

  — Şi pur şi simplu n-o pot atinge. Mă îndepărtez. Nu vreau să se apropie de mine.

  — Poate că asta nu e ceva atât de neobişnuit. Rachel nu e chiar ca Mathilde, dar e o femeie atrăgătoare şi totuşi pe mine mă interesează mai mult Frăulein Wittner – care, trebuie să recunosc, seamănă puţin cu o broască. în unele zile, când merg pe Kirstenstrasse şi văd douăzeci, treizeci de curve aliniate, sunt foarte tentat. Niciuna nu este mai drăguţă ca Rachel, multe au gonoree sau sifilis, şi totuşi sunt tentat. Dacă aş şti sigur că nu m-ar recunoaşte nimeni, cine ştie? Poate! Toţi ne saturăm să mâncăm mereu acelaşi lucru. Ştii, Josef, pentru fiecare femeie frumoasă există câte un biet bărbat care a obosit s-o mai reguleze.

  Lui Breuer nu-i plăcuse niciodată să-l încurajeze pe Max în felul lui vulgar de a vorbi, dar nu se putu abţine să nu zâmbească la acest aforism – adevărat în însăşi grosolănia lui.

  — Nu, Max, nu e plictiseală. Nu asta e problema mea.

  — Poate ar trebui să-ţi faci un control. Mulţi urologi scriu despre fiziologia sexului. Ai citit lucrarea lui Kirsch despre impotenţa provocată de diabet? Acum că interdicţia de a vorbi despre ea a fost ridicată, este evident că impotenţa e un lucru mult mai obişnuit