Locuia cu maică-sa. Am intrat în casă şi bătrâna doamnă şi-a ridicat ochii din ziar:

– Hank, să nu-l îmbeţi pe Timmy.

– Ce mai faceţi, doamnă Hunter?

– Ultima oară când tu şi Timmy aţi ieşit în oraş, aţi ajuns amândoi la puşcărie.

Timmy îşi puse cărţile în dormitor şi ieşi.

Să mergem, spuse.

Era un decor hawaian, aglomerat. Un om vorbea la telefon:

– Trimite pe cineva să ia camionul. Eu sunt prea beat ca să conduc. Da, ştiu că am pierdut slujba aia nenorocită, numai vino odată şi ia camionul ăsta de-aici!

Beam amândoi, da' de cumpărat numai Timmy cumpăra. Sporovăială lui era O.K. O blondă îmi făcea ochi dulci şi îmi arăta picioarele. Timmy dădea din gură înainte. Povestea despre City College: cum ne ascundeam sticlele de vin în dulăpior; despre Popoff şi puştile lui din lemn; despre Popoff şi puştile lui adevărate; cum am tras în fundul unei bărci în Westlake Park şi ne-am scufundat; cum au făcut studenţii grevă în sala de sport...

Băutura curgea încontinuu. Blonda se cară cu altul. Tonomatul cânta. Lui Timmy nu-i mai tăcea gura. Se întuneca. Ne tăia-seră de la băutură, aşa că am ieşit pe stradă să căutăm alt bar. Era 10 p.m. De-abia ne mai puteam ţine pe picioare. Treceau o groază de maşini.

– Uite, Timmy, hai să ne aşezăm. Atunci am văzut-o. Era o morgă, ca o vilă colonială, cu reflectoare şi nişte trepte largi şi albe care duceau spre verandă.

Am urcat cu Timmy cam jumătate din trepte. După care l-am întins cu grijă pe una din ele. I-am îndreptat picioarele şi i-am aşezat braţele frumos pe lângă corp. Apoi m-am întins şi eu în aceeaşi poziţie cu o scară mai jos de Timmy.

Când m-am trezit, mă aflam într-o cameră. Eram singur. Tocmai se lumina de ziuă. Era frig. Eram doar în cămaşă. Am încercat să gândesc. M-am ridicat de pe scândura tare şi m-am dus la fereastră. Avea gratii. Dincolo de ea, se întindea Pacificul. (Nu ştiu cum, ajunsesem în Malibu.) Gardianul apăru după vreo oră, zăngănind blide de tablă şi tăvi. Îmi împinse micul dejun. M-am aşezat şi am început să mănânc, ascultând oceanul.

După trei sferturi de oră, am fost scos afară. Am dat de un grup de oameni legaţi cu cătuşe de un lanţ lung. M-am dus la coadă şi am întins mâinile. Gardianul zise: „Tu nu". Am căpătat propria mea pereche de cătuşe. Doi poliţai mă vârâră într-o dubă şi pornirăm.

Am ajuns în Culver City şi am parcat în spatele tribunalului. Unul dintre poliţai coborî împreună cu mine. Am intrat pe uşa din spate şi ne-am aşezat în primul rând, în sala de judecată. Curcanul îmi scoase cătuşele. Timmy nu se zărea nicăieri. Ca de obicei, judecătorul se lăsa aşteptat. Cazul meu era al doilea.

– Eşti acuzat de consum de alcool în spaţiu public şi de blocarea traficului. Zece zile sau treizeci de dolari.

Am pledat vinovat, chiar dacă habar n-aveam ce voia să spună cu blocarea traficului, Poliţaiul mă duse la parter şi mă aşeză pe bancheta din spate a dubei.

– Ai scăpat uşor, îmi zise. Gagiilor, aţi blocat traficul pe o rază de o milă. A fost cel mai nenorocit blocaj de trafic din toată istoria oraşului Inglewood.

După care m-a dus cu duba la închisoarea Districtului Los Angeles.

Seara a venit taică-meu cu cei treizeci de dolari. Când am ieşit de acolo, avea ochii umezi.

– Ne-ai făcut de ruşine, pe mine şi pe maică-ta, mi-a zis.

Se părea că se cunoştea cu unul din poliţai, care îl întrebase: „Domnule Chinaski, ce caută fiul dumneavoastră aici?"

– Mi-a fost atât de ruşine. Gândeşte-te, fiul meu la închisoare.

Am mers la maşină, ne-am urcat. Am luat-o din loc. Tot se mai smiorcăia.

– Destul de rău că nu vrei să-ţi slujeşti ţara în vreme de război...

– Psihiatrul a zis că nu sunt apt.

– Fiule, dacă n-ar fi fost primul război mondial, n-aş fi cunoscut-o niciodată pe mama ta şi tu n-ai fi venit pe lume.

– Ai cumva o ţigară?

– Acum ai mai ajuns şi la puşcărie. Chestia asta ar putea s-o omoare pe maică-ta.

Mai în jos pe Broadway, am trecut pe lângă nişte baruri ieftine.

– Hai să bem ceva.

– Cum? Îţi dă mâna să bei când tocmai pentru asta ai fost închis?

– Atunci simţi cel mai mult nevoia să bei ceva.

– Să nu cumva să-i spui maică-tii c-ai vrut să bei tocmai când te-am scos din puşcărie, mă preveni el.

– Şi am chef şi de un futai.

– Poftim?

– Am zis că am chef şi de un futai. Cât pe ce să treacă pe roşu. O vreme nici unul din noi n-a mai spus nimic.

– Apropo, zise el în cele din urmă, bănuiesc că ştii că amenda o să se adauge la nota de plată pentru casă, masă şi rufărie, nu?

Mi-am găsit de lucru la un depozit de piese auto aflat nu departe de Flower Street. Directorul era un om înalt, urât şi cu un cur teşit. Mereu mă anunţa când o regulă pe nevastă-sa.

– Azi-noapte i-am tras-o neveste-mii. Ia mai întâi comanda pentru fraţii Williams.

– Nu mai avem manşoane K-3.

– Returnează-le comanda.

Am pus ştampila „RETUR" pe hârtia de împachetat şi pe factură.

– Şi cum îţi spuneam, azi-noapte i-am tras-o neveste-mii.

Am legat cu sfoară cutia pentru fraţii Williams, am marcat-o, am cântărit-o şi i-am lipit timbrul.

– Şi n-a fost rău, să ştii.

Avea mustaţă roşcată, păr roşcat şi un cur teşit.

– S-a pişat pe ea când a terminat.

Nota de plată pentru casă, masă, rufărie etc. ajunsese atât de umflată, că mi-au trebuit câteva cecuri ca să mă scot. După care m-am mutat imediat. Nu-mi puteam permite ratele de-acasă.

Am găsit o pensiune chiar lângă depozitul unde lucram. Mutatul nu era o problemă. Tot ce aveam încăpea în jumătate de geamantan...

Proprietăreasa mea era Mama Strader, o roşcată vopsită cu o moacă plăcută, mulţi dinţi de aur şi un iubit bătrân. În prima dimineaţă m-a chemat în bucătărie şi mi-a zis că-mi dă un whisky dacă mă duc în spate şi-i hrănesc găinile. M-am executat şi pe urmă am stat în bucătărie şi