al primei litere din alfabet, dar, din păcate, asemănarea nu s-a mai repetat, deşi fiecare nume cuprindea vocala "a".

"Nu-ţi pierde timpul cu analize grafologice."

Sugestia necunoscutului se detaşa batjocoritoare.

De fapt, abia acum priveam plicul cu toată atenţia. L-am apropiat de lumina puternică a unui bec din apropiere, căutând eventuale amprente.

De regulă, asemenea urme se detectează în laborator. Uneori însă, când infractorul este la începutul meseriei, cu puţină şansă... N-a mai fost necesar să-mi continuu presupunerile; o scamă de bumbac prinsă la încheietura plicului îmi recomandă să-i acord necunoscutului atenţia cuvenită: lucrase cu mănuşi.

M-am apropiat de Ionescu.

— Venind încoace, cineva şi-a procurat câteva plicuri. Poate unul singur. Încearcă să-ţi aminteşti!

Ionescu ridică din umeri. Am insistat:

— E în interesul dumitale!

S-a uitat la mine, a surâs cu tristeţe, apoi şi-a reluat îndeletnicirile de mai înainte. Între timp, cabanierul imprimase figurii sale o expresie serafică, de parcă registrul i-ar fi conferit certificat de bună purtare. Această metamorfoză bruscă mi-a sugerat modalitatea de a-mi continua cercetările. M-am aplecat spre el, şoptindu-i;

— Sper că pot avea încredere în dumneata!

Răspunse cu o seriozitate ilară:

— Ca în Sfânta Evanghelie, tovarăşe căpitan! Mie când îmi spune omul o vorbă, s-a terminat: mormânt!

Ciudat individ! Împrumuta o stare de spirit sau alta cu aceeaşi dezinvoltură cu care aprinzi o ţigară.

N-am putut rezista ispitei:

— Dumneata trebuia să te faci actor!

Se posomorî.

— Şi eu care credeam că aveţi o părere bună despre mine.

— Foarte bună!

— Păi atunci de ce-aţi zis vorba aia? Actor! Asta-i meserie de om serios?

Nu-mi ardea deloc de râs, deşi remarca avea hazul şi poate tâlcul ei.

— Reţii cumva ora la care am sosit?

— Cum să nu? Patru fără o litră. Notez întotdeauna când vine şi când pleacă omul. După regulament!

Reuşise, în sfârşit, să dea mâinilor o întrebuinţare firească. Le-a ridicat, scuturându-le.

— Foarte bine! Puţin timp după aceea, am urcat în cameră.

— Adevărat! Aţi băut două ţuici, aţi plătit numai una, observă în treacăt, şi aţi urcat.

— Aminteşte-ţi ce-a făcut în lipsa mea fiecare dintre cei şase. Pari un om isteţ.

— Şi asta-i adevărat!

— Aşa că n-o să-ţi fie prea greu.

— Întâi şi întâi, începu el cu importanţă, au izbucnit cu toţii în râs.

Cum "omul meu de încredere" aştepta efectul celor comunicate, l-am invitat să continue.

— Pe urmă?

— P-ormă... cineva a întrebat: "Cine-i ştabul?"

— Cine?

— Dumneavoastră!

— Nu face pe prostul! Cine a întrebat?

— A! exclamă cabanierul, scărpinându-şi ceafa. Asta nu-mi aduc a-minte.

— Iar începi?

Omul îşi astupă gura cu mâna.

— Bănuiesc că i s-a răspuns.

— A răspuns nebunul mă iertaţi, ăl cu tranzistorul a răspuns. "Naiba-l ştie, zice dar mie unul" Se opri, întrebându-mă: Să zic ce a mai zis?

— Zi!

— Dar fără supărare' "Mie unu  zice  nu-mi place deloc. Aţi văzut ce ochi are  zice  parcă-s furculiţe."

— Şi iar au râs cu toţii, am completat.

— De unde ştiţi?! făcu el mirat, dar amintindu-şi că eu sunt cel care pune întrebările se grăbi să confirme: Au râs, tovarăşe căpitan.

— Pe urmă?

— P-ormă, tot ăl cu tranzistorul zice: "M-am săturat de poşirca asta. Noroc că am în rucsac o sticlă de coniac ca lumea". Şi a urcat sus. Vă daţi seama cât m-a jignit? Poşircă! În prăvălie la băiatul!

— Şi-au permis să spună aşa ceva?!

— Pe sănătatea mea!

Apucă o sticlă de pe bar, hotărât să mi-o vâre sub ochi.

— Coniac cinci stele, cum scrie la carte, tovarăşe căpitan. La mine nu se există! "Nobles oblij"*{1} conchise cult, în timp ce cu degetul arătător îşi bătu obrazul umflat. Întâlnindu-mi privirea, renunţă la alte garanţii.

— Sus a întârziat mult?

— Multişor, de ce să mint! Multişor!

— Şi multişorul ăsta câte minute înseamnă la dumneata?

— Zece, cins'prece, că la un moment dat ăi cu pocherul zice: "Uite-al naibii, s-a pus singur pe chef. Şi au urcat cu toţii să vază ce se întâmplă. Este, domnule?

Ionescu continua să privească distrat ploaia de afară.

— Se face că n-aude!

— Cu alte cuvinte, jos a rămas doar omul cu apa minerală.

— N-a rămas nici el! După câte am înţeles, s-a urcat la toaletă.

"Hm! Încearcă să te descurci! Aşadar, în lipsa mea, oricare dintre cei cinci fireşte, Ionescu trebuia exclus putea să strecoare anonima."

Cabanierul rămase într-o poziţie slugarnică, aşteptând parcă bacşişul.

— Curios, făcui eu, aruncând o nadă. Mi-amintesc foarte bine că, întorcându-mă, i-am găsit pe toţi exact în poziţiile în care îi lăsasem.

— Păi au coborât. Un minut sau două înaintea dumneavoastră au co-borât.

— Te pomeneşti că n-au găsit coniacul.

— Cum să nu! Tocmai voiam să le atrag atenţia că în local e interzisă consumarea băuturilor străine.

— N-ai observat vreun amănunt care să-ţi dea de bănuit?

— Când s-au întors?

— Când s-au întors ori înainte.

Rămase puţin pe gânduri, apoi răspunse ezitând:

— Ştiu eu? Mi-au dispărut o pereche de mănuşi. Poate că le-am pus în altă parte.

— Ce fel de mănuşi?

— De bumbac. Albe. Nu era mare scofală de capul lor, dar mă pavoazam cu ele când pica lume mai simandicoasă.

Realizând gafa, îşi muşcă buzele. Am făcut legătura cu scama descoperită pe plic.

— Unde le ţineai?

— Aici! Îmi arată cu degetul una din extremităţile barului.

Era limpede.

— Bine, fă o declaraţie cu tot ce mi-ai relatat. Poate între timp îţi aminteşti şi alte amănunte. Şi ai grijă, discuţia rămâne între noi.

— Mormânt, tovarăşe căpitan. Nu mă cunoaşteţi.

— Se poate.

Cabanierul dispăru în bucătărie. Se întoarse după câteva minute, şoptindu-mi la ureche:

— Nevastă-mea vrea să vă vorbească. Nu ştiu ce s-a întâmplat.

— Rămâi aici. Şi arătându-l pe Ionescu am adăugat: Nu-l slăbeşti din ochi pe dumnealui. Răspunzi cu capul.

Cabanierul luă poziţie de drepţi, simţindu-se dintr-o dată foarte important.

— Am înţeles!

În bucătărie domnea o ordine şi o curăţenie de farmacie.

Femeia puţintică la trup, cu nas lung şi bărbie ascuţită mă aştepta speriată.

— Ce s-a întâmplat?

— S-a întâmplat, că eu stăteam, ia mai acum jumătate de oră, la cuptor şi întorceam friptura pe toate părţile, vorba aia, să se rumenească, că eu le fac pe toate: şi curăţenia în camere, tot eu şi la bucătărie.

Experienţa mă învăţase să nu întrerup niciodată pălăvrăgeala celor pe care îi ascultam, oricât de neinteresantă ar fi fost. Întrebările veneau abia după aceea, când, înlăturând divagaţiile inutile, obţineam un tablou