Motorul nostru se aprinde imediat. O putoare de motorină şi ulei încins pluteşte în aerul şi aşa îmbâcsit. Giganţii de oţel zornăie pe cărarea abruptă, cutremurând pământul sub tălpile lor! Barcelona face semne vesele din turela vehiculului, după care dispare în interior şi trânteşte trapa în urma lui.

Dintr-o mişcare elegantă, graţios ca un patinator, greul vehicul blindat cu patru perechi de roţi dispare pe alee, împroşcând cu nămol.

Ne rostogolim înainte val-vârtej, urmaţi de Legionar în P-IV. Tancurile noastre lasă răni adânci în drumurile prost pavate.

– Măi, să fie! exclamă Micuţul, dând cu pumnul într-un obuz. Ce ditamai notă vom primi dacă vreodată va trebui să plătim pentru toate stricăciunile pe care le facem în ţara asta. Bag sama că va fi mai înţelept să nu ştie nimeni de noi o vreme, după ce vom fi pierdut Victoria Finală.

– Ce de prostii îndrugi, şuieră Heide, lovind furios în staţia radio care s-a blocat din nou.

– I-auzi, râde Porta mânzeşte. Soldatul Führerului s-a înzdrăvenit la cap. Numeşte programele radio ale lui Grofaz o grămadă de prostii.

– Nu-i din vina Führerului, îl corectează Heide. (Scutură aparatul!) Asta-i sabotaj! Să instalezi o vechitură de radio într-un Panther nou-nouţ!

– Dacă-i aşa, plânge-te lui Speer{10}, îi sugerează Micuţul, zâmbind cu toată gura. El sabotează! Ce tâmpenie, să-i dai unui prăpădit de cărător de planşe sarcina de-a conduce cum vrea întreaga industrie de război.

– Idiotule, mârâie Heide, începând să demonteze radioul cu degete iuţi şi îndemânatice. Deodată începe să bolborosească, şi o sumedenie de glasuri agitate inundă tancul. Întreaga reţea e supraîncărcată de strigătele isterice ale comandanţilor de tancuri. Zăresc cu toţii, în acelaşi timp, poziţiile inamicului şi tunurile se pornesc să tragă fără ordin. Un tun de asediu de 75 mm e lovit de un obuz german şi sare în aer. Bucăţi de metal înroşit zboară în toate direcţiile.

Devenim dintr-o dată extrem de vioi. Oboseala din trupuri ni se topeşte. Într-o bătălie de tancuri, câştigă echipajul cel mai ager.

Apăs pe accelerator şi pregătesc tunul. Zăresc Puma lui Barcelona îndreptându-se într-un urlet către noi. Mitraliera lui Heide latră furioasă, aruncând o ploaie de trasoare pe deasupra râului acoperit cu o pătură groasă de gheaţă spartă.

– Dă-i zor! strigă nerăbdător Bătrânul, pocnindu-mă cu pumnul în umăr. Uite ţinta! Foc la gura ţevii! Dă-i bătaie, fir-ar să fie! Sau vrei să fii prăjit de viu?

Rotesc neliniştit turela cu câteva grade, dar tot nu pot vedea nimic. Doar beznă şi fulgi săltăreţi de zăpadă. Omătul s-a aşezat pe marginile deschizăturilor de observaţie ca o vată udă.

– Foc, idiot nenorocit! ţipă Bătrânul, scos din sărite. Vrei să crăpăm cu toţii?

Răpăitul brutal al celor două mitraliere umple tancul. Trasoarele pipăie cu degete lungi, argintii, căutând carne inamică.

Puma lui Barcelona trece în zig-zag pe strada largă, curăţată acum cu desăvârşire de prizonierii ruşi. Cele trei mitraliere ale sale scuipă o ploaie deasă de trasoare în direcţia malurilor cenuşii ale râului. Infanteria rusă ne răspunde de dincolo cu o furtună de foc.

– Ardeţi-i cu trei brizante! porunceşte brusc Bătrânul. Asta o să-i înveţe minte pe trăgătorii ăia descreieraţi.

Un val uriaş de noroi, sânge şi zăpadă se ridică în clipa în care proiectilul brizant aterizează în mijlocul câtorva cuiburi de mitralieră. Un roi de gloanţe-trasoare se repede spre noi, ricoşând într-un dans nebun printre copacii care străjuiesc aleea.

Două P-III şi un P-IV sar în aer învăluite într-o perdea orbitoare de flăcări. Corpurile celor din echipaj atârnă din turele, trosnind şi bolborosind aidoma unor torţe îmbibate cu seu.

În această cacofonie diavolească se amestecă urletul sec şi prelung al "orgilor lui Stalin"{11}.

Patruzeci şi opt de proiectile-rachetă se năpustesc prin aer asupra noastră. Cozi lungi de flăcări se întind în urma lor. asemenea unor comete. Apoi, precum claunii într-un circ, cozile lor se răstoarnă şi proiectilele cad vertical la pământ. Nu par deloc periculoase, ci mai degrabă un fel de artificii ciudate. Când lovesc însă pământul, gropile pe care le fac sunt uriaşe, şi suflul lor ne smulge tot aerul din plămâni.

Ţipătul strident al unui obuz perforant se apropie de noi, despicând urletul "orgilor lui Stalin". Percutează cu un trosnet asurzitor, sfredeleşte placa frontală a tancului P-IV, comandat de Feldwebel Weber, pătrunde prin ea, schimbă unghiul şi trece prin turelă, smulgându-i şi pe Weber, care aterizează în stradă. Jumătatea de jos a trupului îi e zdrobită cu totul, iar din faţa spartă îi ţâşneşte sângele.

Doi tanchişti se caţără afară din P-IV, care arde ca o torţă. Şoferul îşi acoperă faţa cu mâinile. Aleargă în cerc, urlând ca un apucat, după care se prăbuşeşte în zăpada mocirloasă.

Un P-III goneşte cu viteza maximă. Trece peste şofer, lăsând în urmă doar fâşii de carne şi zdrenţe însângerate de uniformă.

– Vino, moarte, dulce moarte, vino! hârâie prin difuzor vocea Legionarului.

Celălalt membru al echipajului cade peste o grămadă de fiare contorsionate, străpuns de o rafală de trasoare ce pare că nu se mai termină.

Aerul e încărcat de urlete şi scrâşnete, asemenea unor sunete nebune de orgă. Depoul de tramvaie se prăbuşeşte ca un castel din cărţi de joc; nu mai rămân decât şine răsucite, învăluite într-un nor imens de praf de cărămidă şi mortar pulverizat. În mijlocul acestui peisaj lunar, stă ridicol, ridicat ca o lumânare, un vagon de tramvai. Mă holbez încordat prin periscop, dar tot nu reuşesc să aflu ţinta. Îmi vine să smulg trapa turelei şi s-o iau la sănătoasa, alergând cât de departe mă ţin picioarele.

– Să-i ardem! spumegă Bătrânul, scos din răbdări. Nu vezi că dau peste noi? Dacă eşti sătul de viaţă, atunci, pentru numele lui Dumnezeu, crapă şi isprăveşte odată.

– Aş vrea să-l ia dracu pe ăl de-a inventat pulberea fără fum, blestem eu furios şi rotesc turela cu încă vreo câteva grade. Ar trebui să poţi vedea când cei de dincolo îţi trimit rahatul lor în cap.

– Nu te mai văicări, fiule, spune Porta. Războaiele mondiale sunt aşa cum trebuie să fie, şi nu cum vrei tu. Acum ne scăldăm în pulbere fără fum, şi va trebui să ne obişnuim.

– N-ai ce să-i explici ăstuia, mormăie Micuţul. Se vede că judecă doar cu capul mădularului.

Privesc încordat, până ce ochii inflamaţi încep să mă