aşa-zisele Fiorduri ale Devoraţilor (omagiu colectiv adus anonimilor pieriţi prin tragere la sorţi). In zona asiatică avem Pata Argintie – cea mai întinsă suprafaţă de mercur cunoscută – corespunzând Chinei de sud – şi cele 20000 de Bălti Verniene, numite astfel după autorul Călătoriei spre centrul Pământului.

  După vestigiile paleontologice şi istorice descoperite în această lume subterană, putem deduce cu oarecare precizie habitatul originar al diverselor rase de zmei. Conform hărţii alăturate, zona europeană a cunoscut de-a lungul timpului convieţuirea, când paşnică şi când războinică, a patru rase, nu întâmplă-tor cele mai frecvent menţionate în folclorul popoarelor de aici: zmeul zmeilor, zmăul, dinele de zmeu şi zmeul mioritic. Incursiuni de pradă şi chiar regate temporare au mai stabilit aici de-a lungul mileniilor zmeul comun (a cărui patrie e de fapt Caucazul) şi muma zmeilor. Zona asiatică, mult mai întinsă, a fost împărţită între zombal, zmeul zmeelor, zmeul sur de văgăună, zmeul cu colţi şi muma zmeilor. Enigmaticul Animicstiutor şi-ar fi plimbat faimosul Toiag cu urechi pe undeva, prin Chomolugma. Situl arheologic de la Kokorro, dedesubtul peninsulei Indochina, atestă legături comerciale cu regatul zmeului zmeilor. Se schimbau prinţese contra praf de scărpinat.

  Şapte aşezări urbane, descrise mai pe larg în alt capitol, există din vremuri străvechi în lumea întunecimii, în hrankahranka Oului de Liliac ele sunt numite, inspirat, Cele Şapte Bijuterii. Misticii, atât din neamul zmeilor cât şi din cel omenesc, au încercat să suprapună aşezarea lor cu cea a unor constelaţii, cu osemintele unor animale sacre ca Filiala – un fel de sirenă din lacurile de mercur – sau cu cele şapte chakra înşiruite de-a lungul corpului omenesc. Aceste cetăţi sunt (de la vest la est): Unna, Dowa, Trikkta, Quatr'a, Phiimpha, Shiksta, Săpata. Cea mai mare dintre ele, şi prima descoperită, sub Kiev, de însuşi Laardsen, este grandioasa Quatr'a, ce ar fi adăpostit până la 25000 de zmei din neamul Zmăului. Minusculă e în schimb Dowa, de sub Perpignan, fantezie a unui singur câine de zmeu care şi-a clădit vreo zece case înconjurate de un zid gros, cu sclipiciuri de mica. În piaţeta din faţa casei din mijloc acest original îşi instalase cortul în care locuia cu cele cinci soţii şi cu unicul copil. Marea majoritate a zmeilor a preferat însă, dintotdeauna, să locuiască în peşteri, în bule de aer din gheţari sau în vizuine săpate cu ghearele. Un mare zid, asemănător celui chinezesc, construit pe la 3500 î. Cr., separa, aproximativ pe sub albia fluviului Enisei, spaţiul subteran în două zone. A fost construit, probabil, de zmeii „europeni” ca apărare în faţa năvălirilor „asiaticilor”. Zidul e azi în ruine. Ca o ciudăţenie merită amintit faptul că, din loc în loc, zidul era străbătut de aşa-zisele „găuri pentru trădători”, mici porţi prin care trădătorii puteau ieşi ca să contacteze duşmanii. Zmeii consideră trădarea o necesitate şi o-ncurajează ca atare. Ea nu poate schimba soarta unui război, pentru că trădările dintr-o tabără se anulează cu cele din tabăra opusă, în schimb, când se-ntorceau de la întâlnirile secrete cu duşmanul, trădătorii aduceau cu ei daruri şi mărfuri de contrabandă, foarte apreciate. O ghildă a trădătorilor funcţiona în orice oraş, iar starostele lor devenea automat membru în Dooma Parochiei respective (vezi Organizarea politică).

  Întinse păduri de licheni fosforescenţi, străbătute de râuri de lavă, formau obstacole de nestrăbătut altădată pentru zmei. Ele trebuiau ocolite pe distanţe enorme. Pădurile fojgăiau de animale cavernicole transparente: păianjeni, miriapozi, harpii, tuute, zuuuze, fiuuuuuse, ţiuuuuuuuuuuuuuure şi miuuuuuuuuu-uuuuuuuuuuuuune. Ultimele cinci specii sunt azi dispărute, iar harpiile mai supravieţuiesc doar în captivitate. Deşi păianjenii erau uneori mari cât un stat de om slăveau glande de venin cât o minge de fotbal, ei nu stârneau atâta teroare ca faimoasa fiuuuuusă, un delicat viermişor palid care pătrundea în nara zmeului adormit, ajungea-n creier şi acolo întorcea comutatorul sexual, aşa încât zmeul devenea brusc zmeoaică, îşi împletea cozi la modă şi atrăgea la marginea pădurii alţi zmei, pradă pentru fiuuuuuse.

  Din loc în loc, presărate de-a lungul şi de-a latul Tărâmului întunecimii, se mai pot zări încă şi azi Ste-iurile şi Frescele. Steiurile sunt lame de stâncă galbenopalină, trandafirie sau indigo înălţate spre boltă, în interior au scări în spirală care duc către o terasă din vârf, uneori la peste o sută de metri înălţime. Sus te întâmpină un zmeu mumificat, îmbrăcat în platoşă, cu coif pe cap şi cu mari ovale de jad în locul ochilor. De obicei e înfăţişat într-o ipostază marţială, bă-tându-se cu pumnul în piept sau ridicând ameninţător buzduganul. Ignoranţi ai artei sculpturii, zmeii păstrau în acest chip memoria eroilor de altădată. O dată cu dezvoltarea turismului în spaţiul subteran, aceste venerabile monumente au fost nu de puţine ori vandalizate, acoperite cu inscripţii obscene, zmeilor li s-au pus ţigări în gură etc. Faptele sunt reprobabile şi ar trebui pedepsite prin lege. Alte monumente sunt Frescele. Ele corespund, de asemenea, nevoii zmeilor de a consemna, pentru eternitate, vechi fapte de arme. Pereţi enormi de stâncă au fost frumos neteziţi, iar apoi, în lipsa ştiinţei picturii, generalii înşişi care-au câştigat bătălia respectivă, împreună cu numeroşi soldaţi de-ai lor şi cu prizonierii inamici, au fost ucişi şi trupurile lor aşezate în tablou în poziţii corespunzătoare. Peste toţi a fost turnată apoi lavă albastră sau cenuşie. Azi frescele se văd de departe, povestind, în altoreliefuri sugestive, despre eroismul strămoşilor zmeieşti.

  În zilele noastre Tărâmul întunecimii este exploatat de numeroase societăţi miniere. Se extrag de-aici zinc, mercur, aur, beriliu, antimoniu şi ojă de unghii.

  Zmeii actuali trăiesc în rezervaţii, unde li s-a asigurat tot confortul necesar: lumină, apă caldă, instalaţii igienice, îşi câştigă existenţa ca actori în filmele despre zmei şi vânzând diverse produse artizanale. Boli aduse de oameni, între care banala fobofobie (teama ca nu cumva să ti se facă teamă), fac aici numeroase victime.

  ISTORIE.

  R rimele mărturii istorice care atestă culturi ale zmeilor pe (şi mai ales sub) teritoriul Eurasiei – zmeii sunt complet absenţi pe celelalte continente – începând din mileniul al şaselea Î. Cr. au fost scoase la lumină în 1905 de