către lordul Humphrey. E vorba de faimoasele coifuri „cu ace de seringă” găsite în peştera Bourrasque din Pirinei. „A fost cea mai fericită zi din viaţa mea”, a declarat ulterior lordul Humphrey. „Asemenea lui Schliemann, descoperitorul Troiei, am avut şi eu încredere în vechile poveşti. Cum de mic îmi veneram mama, n-am putut crede nici o clipă că minunatele istorii cu care mă adormea erau minciuni. Mama mea nu putea minţi! Deci: zmeii trebuiau să existe pe undeva. Acum, când acest vis mi s-a-ndeplinit, pot să mă dedic în continuare căutării lui Bau-Bau, fiinţă de a cărei realitate istorică, de asemenea, nu mă-ndoiesc/' Pe lângă coifuri, în peştera Bourrasque a fost pentru prima dată găsită o intrare către Celălalt Tărâm, uriaş gol subteran ce se-ntinde, extrem de sinuos, de la Stonehenge la Hi-roshima. Mai cu seamă în acest spaţiu, în care domneşte crepusculul slabelor luciri ale florilor de mină, lichenilor fosforescenţi şi lacurilor de lavă, s-au făcut descoperiri arheologice fascinante. Exact dedesubtul Kievului a fost găsită o măreaţă construcţie ruinată,

 din steiuri de piatră arătând ca nişte lame de pumnal spre tavanul cu stalactite al grotei. Ruina era încă locuită de un trib degenerat de zmei cu colţi, care n-aveau însă nici o legătură cu străvechii constructori. Descifrând scrierea aşa-numită şerpuita Z de pe unii monoliţi, istoricii au putut acoperi o parte din istoria străveche a zmeilor. Se vorbea acolo despre triburi rătăcitoare, eroi şi masacre. Acum treisprezece mii de ani, Dragg-Onn a unificat triburile de zmei asiatici. Toate celelalte rase, subjugate, au fost folosite la ridicarea unor cetăţi nesăbuite, cu mari camere de tortură în pivniţele lor fără fund. Pe la 6500 î. Cr. înregistrăm revolta lui Killar, cel care, reuşind să găsească Gemă înaltelor Trăsături de Caracter (pare-se, un safir mare cât o portocală păzit de şerpi înaripaţi), a ajuns stăpânul Regatului de Vest şi un semizeu mult cântat în vechile epopei (vezi Zurbele). Urmaşii lui Dragg-Onn n-au suportat ştirbirea vechiului teritoriu şi au pornit un război necruţător contra urmaşilor lui Killar. Atunci şi-au inventat rasele diversele buzdugane nimicitoare. Ca urmare a acestei încleştări de aproape 1500 de ani, întreaga civilizaţie zrneiască neolitică s-a ruinat. Dinjfiecare rasă au rămas doar câţiva supravieţuitori (iar încălţaţii, constructorii Morii de Pepite de sub marea Ohoţk, au pierit pentru totdeauna). De-atunci, într-un ultim efort de a păstra amintirea trecutului glorios, supravieţuitorii au ridicat Babelul de sub Kiev şi-apoi s-au risipit în toate ungherele uriaşei caverne.

  Cu 4000 de ani înainte de Cristos, zmeii au descoperit Suprafaţa, în căutare de faguri ai albinei palide, spune legenda, câţiva câini de zmeu s-au căţărat pe o stalactită groasă cât un trunchi de copac şi au împins cu umărul un enorm bolovan. Conducătorul lor va rămâne în Zurbe cu numele de Okki-Mei-OkkiMei (Cel care a văzut lumina), pentru că, într-ade-văr, imensa boltă albastră de la suprafaţă şi străfulgerarea orbitoare a soarelui au fost atunci pentru prima dată zărite de neamul zmeilor după câteva zeci de milenii de recluziune în imperiul umbrelor. Ştim azi că zmeul, iniţial un animal de suprafaţă, a trebuit să se retragă în adânc, în vremuri imemoriale, din cauza hienei uriaşe care-l vâna cu predilecţie. Zurba „Platoşei de rinocer” povesteşte cum grupul de zmei palizi ca moartea au înnoptat prima dată sub diamantele stelelor şi cum, dimineaţa, s-au răs-pândit prin iarba înrourată, smălţată de flori. Cum azurul înmiresmat, plin de fluturi, îi înspăimânta.

  La suprafaţă, urmaşii acestei mici cete au găsit mine de aur şi antimoniu. Şi-au construit palate în codri circulari. Au întâlnit prinţese visătoare, plim-bându-se la pasul calului pe malul unor ape albastre ca şi ochii lor, şi le-au intuit potenţialul reproduc-tiv. Le-au răpit en gros şi en detail. Cosânzenele, prinţese cu coade blonde şi cu un mic tatuaj pe fesa stingă, au generat noua şi puternica rasă a zmeului zmeilor. Ieşirea din Pirinei a fost urmată, de-a lungul secolelor, de alte migraţii, pe măsură ce erau descoperite, în peşteri din diverse masive muntoase, alte şi alte ieşiri. Secta stranie a poeţilor – cei ce aveau să producă atât de preţuitele Visse, Zurbe şi Hrankahmnkas – şi-a dezvoltat simţul cristalomandibular până la perfecţiune. Oricare dintre ei, „mirosind” nopţi întregi viforul constelaţiilor, putea spune cât la sută cuarţ şi cât la sută zirconiu se găsesc pe al cincilea satelit al celei de-a opta planete ce înconjoară steaua Arc-turus.

  Ieşind la suprafaţă, zmeii s-au confruntat, inevitabil, cu specia umană, deja destul de răspâhdită, mai cu seamă în bazinul mediteranean şi în Orientul

 Apropiat. Iniţial, zmeii (în primul rând zmeul comun, zmeul zmeilor şi zmeul mioritic ce a populat curbura Carpaţilor) i-au privit pe oameni exclusiv ca pe nişte animale domestice, furnizoare de carne, lapte şi prinţese. Oraşele-state au fost atacate, pe rând, de hoarde zmeieşti care le-au dărâmat zidurile şi le-au obligat la plata unui tribut. Au fost întemeiate, conform Vissei de la Saana, trei mari formaţiuni prestatale zmeieşti, fiecare cu propria ei organizare şi religie, numite kook-uri: Noo-kook, Vann-kook şi Bang-kook (Regatul de Nord, de Vest şi de Est). De remarcat că numele oraşului actual Bangkok păstrează amintirea străvechiului regat. Pe la 1400 î. Cr., puterea zmeilor de suprafaţă a atins amplitudinea maximă.

  Au trecut secole până când oamenii, iniţial şocaţi de confruntarea cu noua şi înspăimântătoarea specie, să se trezească din amorţire şi să înceapă contraatacul. In pericol de dispariţie, specia şi-a descoperit resurse neaşteptate. La 1200 î. Cr. împăraţii Verde, Roşu şi Mov au iniţiat un complot ce avea să răstoarne situaţia. Planul avea două părţi. Prima consta într-o acţiune ultrasecretă de spionaj industrial. Printre sclavii care lucrau în atelierele de arme ale Regatului de Vest au fost infiltraţi specialişti care au furat proiectele celor mai eficiente buzdugane, ca şi mostre de materiale. Au putut fi astfel reproduse faimoasele Toroy-Pan, Buzduganul cu Trei Peceţi (altfel numit Cu Pernă) şi Numele Tatălui. Enormele arme erau însă imposibil de ridicat. S-a trecut, deci, la partea a doua a proiectului. Au fost selectaţi din prostime flăcăii cei mai viguroşi, care-au fost apoi supuşi unor minuţioase şi istovitoare