Automatele scuipă moarte. Ecoul răspunde dinspre zidurile clădirii.

O rafală furibundă de puşcă-mitralieră porneşte de la o fereastră a ultimului etaj.

Untersturmführerul cade. Plutonul de execuţie e aruncat pe spate; se zvârcolesc cu toţii în zăpada care se înroşeşte treptat. Puşca-mitralieră îşi schimbă ţinta. Acum ciuruie pereţii spălătoriei.

Geamurile se sparg. Prizonierii fug de la ferestre cu feţele sfărâmate.

Ne adăpostim şi ne îndepărtăm târâş. Ce se întâmplă aici nu ne priveşte.

Flăcările conturează desene macabre pe clădirile afumate ale închisorii. Pe când ocolim depozitele, un tir concentrat de arme automate ne face să ne oprim brusc. Dinspre spălătorul izolat răzbat ţipete de groază.

– Hai să vedem ce-i acolo, ordonă Bătrânul. Tu şi Sven, plecaţi înainte! i se adresează lui Porta, dându-ne un sac cu grenade.

Fugim către spălător printre trunchiurile de copaci distruşi. În faţa mea apare o siluetă. Din reflex, apăs pe trăgaci şi o întreagă rafală îi zdrobeşte şira spinării. Se rostogoleşte de câteva ori, în timp ce mâinile şi picioarele îi zvâcnesc spasmodic.

Porta loveşte cu piciorul uşa, care se sparge dintr-o izbitură.

Un ofiţer mic şi gras se holbează uimit la noi şi bâjbâie după Kalaşnikov, care se află înaintea lui, pe masă.

Un glonţ îi străpunge beregata, împroşcându-i partea din spate a capului pe perete. Boneta cu dungă albastră se rostogoleşte pe podea şi se opreşte lângă o stivă de sticle goale.

Îmi descarc mitraliera de-a lungul unui coridor de unde mi se pare că vin spre noi nişte siluete întunecate. Prima rafală a Schmeisserului meu îl loveşte în gură pe primul dintre ei. Cade instantaneu. Automatele noastre latră ca turbate.

Doi soldaţi în mantale lungi sunt săltaţi în aer şi proiectaţi în perete. Alunecă plini de sânge şi se prăbuşesc ca nişte zdrenţe.

Grenadele zboară prin camera întunecoasă. Ne adăpostim în spatele peretelui şi împroşcăm din nou cu gloanţe. Treptat, ţipetele devin horcăituri.

– Haideţi! comandă Bătrânul, înhăţând Kalaşnikovul unuia dintre morţi.

O salvă prelungă dintr-un automat ne vâjâie pe lângă urechi. Albert sare în sus, strigă ca un războinic şi aruncă o grenadă defensivă. În celălalt capăt al coridorului se aude un bubuit răsunător, apoi o lumină orbitoare, şi trei cadavre contorsionate zac la podea.

– Drace! bombăne el, cu degetele în urechi. Era să mă piş pe mine de frică! Priveşte în jur cu o expresie pierdută şi se lasă moale pe podeaua acoperită cu fâşii de carne şi cioburi de sticlă. La naiba cu împuţita asta de Armată germană, se tânguie el.

– Da, trebuie să recunoaştem că, după cum arăţi, te-ai înrolat într-o armată total nepotrivită pentru tine, nu-i aşa? râde Porta, înşfăcând grenadele.

Focul, nestăvilit de nimeni, a devorat aproape în întregime latura de nord a închisorii, cea rezervată femeilor.

Ne apropiem cu grijă de ruinele în flăcări, gata să se năruie dintr-o clipă în alta. Ciorchini de cadavre care atârnă înconjură zidul ca nişte ghirlande sinistre, mişcându-se în bătaia vântului.

– Ca de obicei, datoria e pe primul loc, spune Porta. I-au executat cu cinci minute înaintea orei de închidere. Scuipă împotriva vântului.

– Ar fi trebuit să ţină pumnul strâns{30} şi gurile lor spurcate să tacă, face Gregor. Uită-te la el cum atârnă. La ce le-a folosit dacă au protestat? La nimic. Mai bine te laşi dus de curent şi ai şansa să trăieşti mai mult, fiindcă viaţa, oricum, e destul de scurtă.

Lupta aproape că a încetat. Din aripa principală se mai aud lătratul armelor automate şi bubuitul grenadelor, întrerupte uneori de trosnetul mortierelor. Dar de asta nu ne mai ocupăm noi, e treaba infanteriei şi a geniştilor.

Ne odihnim pe duşumea în clădirea bucătăriei, împreună cu un grup de prizonieri, şi discutăm despre metodele de interogatoriu.

Un băiat de şaisprezece ani, arestat chiar la şcoală şi acuzat de propagandă antirevoluţionară, şi-a pierdut un ochi în timpul interogatoriului. Ne descrie în câteva cuvinte trista sa experienţă.

Îl privim tăcuţi. Pare extrem de îmbătrânit pentru vârsta lui şi are ochii plini de puroi. În închisorile de tranzit nu există medici. Un prizonier mai vârstnic ne arată trist degetele zdrobite de la picioare.

– Sunt lucruri şi mai rele! strigă o femeie care a fost împuşcată în rotule. Nu va mai fi niciodată în stare să meargă normal.

– Ar trebui să-i împuşcăm pe temniceri. Pe toţi, spune hotărât Micuţul, jucându-se cu puşca lui cu trei ţevi.

– Păi asta se şi-ntâmplă, intervine Porta, arătând cu degetul mare în direcţia curţii, unde răpăie automatele şi se aud încontinuu strigăte nedesluşite.

Şnapsul pe care l-a "eliberat" Porta din dulapul comandantului e dulce şi ne dă o senzaţie plăcută de căldură.

Un temnicer gras, poreclit Îngerul Iadului, fiindcă era prieten cu prizonierii, stă pe un scaun mai în spate şi cântă:

Viscolul mătură zăpada pe câmpie,

Acolo rătăceşte iubirea mea…

– De îndată ce-am intrat în spălător, a început să mă gâdile pe gât şi să mă morfolească, ne povesteşte Albert cu un zâmbet fericit. "Negrii îmi dau fiori", mi-a spus ea, şi a început să se joace cu boaşele mele.

– Isuse! geme Micuţul cu ochii holbaţi, scărpinându-se la prohab. Continuă! Zi mai departe!

– Pe urmă mi-a scos tunica de vară, spune Albert, mi-a deschis şliţul şi l-a scos la iveală pe "ăl bătrân". Stătea ţeapăn şi semeţ nevoie mare.

"Dă-i înainte, nu te opri, i-am zis. Dacă-mi cade pe picioare îmi rupe deştele!" Ei bine, cât ai clipi se apucă să se joace cu el de mai mare dragul. Pe urmă am ridicat-o pe banchetă şi m-am suit pe ea. În baia aia plină de aburi! În urechi ne dăngăneau clopotele, de jurai că-i duminică. Nimic nu-i mai grozav decât o Blitzmädel care nu dă doi bani pe Führer şi pe Victoria Finală şi care vrea doar să se reguleze. După ce a adormit, m-am dus dezbrăcat spre barăcile convalescenţilor. Pe drum m-am întâlnit cu alta şi i-am pus-o, lipiţi de-un pom! Era un mesteacăn îngheţat bocnă, care probabil îşi închipuia că venise primăvara, fiindcă înmugurise cu două luni mai devreme. Pe urmă am considerat că ar fi normal să mă odihnesc puţin şi-am adormit buştean. Ei bine, m-a trezit cineva care mă manevra foarte tandru. Am deschis ochii şi am văzut două asistente de la chirurgie. Am făcut-o în trei, chiar acolo, în stil german,