Vianu să facă, să nu-i vină să creadă. Pentru că eu personal, faţă de un om înzestrat cu inteligenţa dr. Vianu, cu pregătirea dr. Vianu, găsesc că este incompatibil cu această atitudine – atitudine pe care a manifestat-o şi până acum şi pe care a confirmat-o în faţa noastră azi – de dispreţ total faţă de tot ceea ce fac cei din jurul lui, faţă de toate condiţiile care i-au fost puse la dispoziţie, faţă de preţuirea nemeritată de care s-a bucurat până azi. Personal îmi pare rău de faptul că m-am înşelat şi că ne-am înşelat foarte mulţi dintre noi în aprecierea dr. Vianu. După părerea mea, d-sa a urmat azi o atitudine publicitară, care să-i faciliteze în viitor situaţia sa pe planul intelectualităţii mondiale – pentru că în ţara românească nu mai încape. Mă întreb ce ar fi gândit şi simţit omul de înaltă cultură, criticul Vianu, tatăl d-sale, dacă l-ar fi auzit azi abordând aceste lucruri aşa cum a făcut-o.

Noi aici avem o datorie, în calitate de cadre didactice ale învăţământului superior: aceea de a lupta, de a arăta şi contribui la educarea în primul rând a celor care vin la noi să înveţe. Mă întreb cum a făcut-o şi de pe ce poziţie a făcut-o dr. Vianu. ... [ilizibil] partidul nostru, faţă de statul nostru, ci faţă de sine. Când i s-a relevat dr. Vianu poziţia mincinoasă, de ce n-a protestat dr. Vianu? Ce aşteaptă dr. Vianu din partea celora în serviciul cărora se pune şi s-a pus atât de degajat, atât de cinic, cum a arătat tov. Mincu aici, ce aşteaptă din partea lor? Vrea să ne convingă pe noi că el consideră o situaţie tragică aceea care este spusă azi? Nu cred. Pentru că eu personal cred că nu m-am înşelat chiar atât de rău.

Va trebui să nu ne uităm numai la calităţile profesionale, intelectuale ale oamenilor, ci în primul rând la ceea ce cred, la ceea ce simt. Şi dr. Vianu este născut, ca şi noi, tot aici şi dânsul a beneficiat din partea acestui popor şi a avut tot sprijinul, aşa cum a arătat şi referatul, ascensiunea lui a fost dintre cele mai atractive, mai frumoase. Totuşi, dr. Vianu se consideră nedreptăţit. Stau şi mă întreb: de ce? Ce speră acest om? Ce s-a întâmplat cu acest om? Când a început acest om să vină în conflict cu sine însuşi? În orice caz, din poziţia pe care a abordat-o în faţa noastră, a afirmat net că se consideră în afara colectivului nostru, că se consideră– deşi n-a spus-o, dar a dovedit-o – în afara intereselor acestui colectiv.

Mie personal îmi pare rău, pentru că orice pierdere a unui om pregătit cu atâtea sacrificii de ţara aceasta reprezintă o pierdere pentru poporul nostru. Dar mai bine fără, decât cu aşa oameni alături. Faptul că s-au manifestat şi se manifestă în continuare oameni din ce în ce mai înrăiţi împotriva intereselor acestui popor şi a ţării cred că trebuie să atragă atenţia tuturor factorilor care încredinţează unor oameni din patria noastră mijloacele de propagandă a ideilor – televiziune, presă ş.a.m.d. –, mijloace care au stat şi la dispoziţia dr. Vianu, să le dea cu mai multă parcimonitate şi spirit critic.

Plec cu mare amărăciune în suflet că mai pot exista asemenea elemente în intelectualitatea românească, tocmai în această perioadă când trebuie să ne aducem aportul cu toate eforturile la opera de reconstruire a unei societăţi mai bune, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a tuturor oamenilor. Asemenea poziţii individualiste, ale unor de oameni ca dr. Vianu, ne fac mai mult rău decât bine.

Dr. Milea Ştefan

Iau cuvântul în faţa dvs. ca cetăţean şi ca membru al unui colectiv didactic care a intrat la catedră aproape în aceeaşi perioadă cu dr. Vianu, care cunoaşte îndeaproape toate eforturile colectivului. Doresc cu această ocazie să-mi exprim indignarea pentru stilul calomnios în care dr. Vianu s-a adresat nouă, s-a adresat tuturor, în scrisoarea menţionată. Este greu să putem ierta dr. Vianu modul în care denaturează adevărul.

Legat de manual, aş vrea să amintesc aici că la acest manual s-a lucrat şi în 1970, 1971, 1972, 1973, 1974 şi nimeni nu l-a împiedicat ca pe întreagă această perioadă să-şi revizuiască punctele de vedere cu care azi nu este de acord. Şi vreau să trec la al doilea aspect, doresc să-mi exprim nedumerirea că, deşi dr. Vianu a primit de la noi tot ce se poate primi şi de fapt a primit cel mai mult dintre membrii colectivului, totuşi, el nu a dat nici măcar cât au dat ceilalţi membri ai colectivului, care nu au primit atât. Să-şi amintească modul în care participa la şedinţele colectivului – la câte şedinţe de colectiv a fost absent? Să-şi amintească modul în care a pus problemele – erau puse numai şi numai în interesul lui personal.

Considerând deci că dr. Vianu a încălcat flagrant obligaţiile sale de cadru didactic, de membru al colectivului nostru, a încercat chiar să arunce cu noroi, să dezbine un colectiv care depune eforturi foarte mari pentru a face faţă multiplelor sarcini pe care le avem de realizat în această ţară, care se străduieşte în permanenţă să iasă din condiţia unei ţări în curs de dezvoltare, ne este greu să-l iertăm pe dr. Vianu, modul în care a vorbit, atitudinea şi punctele de vedere pe care le-a exprimat în faţa noastră. Încă o dată consider că sunt în asentimentul întregului nostru colectiv să exprim indignarea pentru modul, maniera de a se purta şi într-un fel pentru nerecunoştinţa pe care a înţeles să o arate colectivului nostru dr. Vianu.

Prof. dr. I. Spânu

Faţă