În final le-am demontat pistoalele-mitralieră şi-am împrăştiat piesele peste întreaga Westfalie, în aşa fel încât să aibă frumuşel de furcă în clipa în care li se va ordona să prezinte armele la control. Da, da, generalul meu se pricepea să facă din civili nişte imitaţii acceptabile de soldaţi.

În următorul loc în care am aterizat, ofiţerul de serviciu a apărut în pijama şi-n papuci de casă. Generalul meu a făcut un tărăboi grozav.

"Inamicul e la marginea oraşului, răcnea el, mai-mai să-l împungă pe ofiţerul somnoros în faţă, cu nasul său borcănat. Inamicul e pe cale să pătrundă în oraş, repeta.

"Asta nu-i prea bine", murmura maiorul, întinzându-i generalului meu un "deschizător de ochi" cu coniac.

"Dragul meu, n-ai priceput că duşmanul a sosit aici cu avangarda blindată gata să te înţepe în fund?" spunea generalul meu cu un calm zdrobitor.

"Păi atunci cred că nu ne mai rămâne de făcut decât un singur lucru. (Maiorul zâmbea în vreme ce-şi trăgea nădragii de pijama pân-la piept.) S-o ştergem de-aici înainte de-a fi făcuţi ferfeniţă! Dar ce l-a găsit pe duşman să dea buzna încoace?"

De data asta ne-am ieşit practic din cizmele noastre de călărie. Ne-a căzut monoclul de campanie, care s-a făcut ţăndări, dar, slavă Domnului, aveam mereu câte unul de rezervă în buzunarul nostru de la piept.

"Dă alarma!" răcnea generalul meu, turbat.

"Prea bine, Herr General, să trăiţi!" i-a răspuns maiorul, ieşind cu pas tărăgănat şi aşezându-şi pe ţeastă casca de tinichea. Apoi şi-a iţit capul pe poartă şi a zbierat de trei ori "Alarmă!" pe uliţa adormită.

O vreme nu s-a întâmplat nimic, dar pe urmă telefonul s-a pornit să sune cu furie. Generalul meu a ridicat receptorul şi o voce furioasă a vrut să ştie cine era idiotul care a strigat "Alarmă" în puterea nopţii.

"Eu! urla generalul meu în receptor. A fost ordonată o alarmă fiindcă ne-au înconjurat paraşutiştii!"

"Trebuie c-ai halit o cizmă veche şi ţi-a căzut greu la stomac, se răţoi vocea de la celălalt capăt al firului. Du-te şi te culcă, băi idiot obsedat de război, şi ai răbdare cu porcăriile alea până la ziuă. Nici un paraşutist în toate minţile n-aş ateriza aici, doar nu facem nimănui nici un rău".

Generalul meu a aruncat dezgustat telefonul şi l-a pironit pe maior cu o privire distrugătoare, generalicească.

"O să mai auzi tu de mine" i-a făgăduit, sumbru.

"Prea bine, Herr General, să trăiţi! piuia maiorul, ducând la cască mâna care nu trebuia. De-abia în momentul ăla realizase cine era oaspetele din faţa lui.

"Ce individ fără coloană vertebrală! şuiera generalul meu în timp ce năvăleam într-un alt sat. O să-i pară rău că nu l-au vizitat cu adevărat paraşutiştii în locul nostru".

Ca nişte emisari din alte galaxii, ne-am năpustit asupra unui cantonament în care se adăpostise de răcoarea nopţii un regiment de puşcaşi şi soilea în paturi ţărăneşti lătăreţe.

O prăjină uscată de Feldwebel cu casca pusă de-a-ndoaselea pe cap tuşea un fel de raport. Tocmai când se gândea cam ce-ar mai putea fi de raportat, şi-a dat seama că uitase să strige: "Atenţiune"! Netrebnicii zăceau care-ncotro, sforăind cu capetele pe mese, durându-i undeva de serviciul de gardă.

"Dă alarma, ce mai aştepţi?, ţipa generalul meu. Inamicul e pe cale să pătrundă în oraş!"

"Cum?" grohăia înspăimântat Feldwebelul, suflându-i generalului în nas un damf de şnaps ieftin. "Cum?" a repetat caricatura de soldat, scărpinându-se vehement în fund.

"Sună alarma, imebecilule!" a ţipat din nou generalul meu, băgând în sperieţi mâţa companiei, care trăgea la aghioase după sobă. A sărit drept în sus şi a aterizat ţeapănă pe patru labe.

"Servus, Herr General, să trăiţi" mieuna ea.

Prăjina s-a apucat să gândească atât de intens încât i s-a boţit casca. A înşfăcat centironul şi pistolul care spânzurau de-un cârlig, s-a dus la unul dintre "frumoasele adormite" şi s-a apucat să-l zgâlţâie!

"Herbert, chirăia el! Trezeşte-te, fir-ai să fii!"

"Cară-te" i-a răspuns Herbert, trimiţându-i un pumn somnoros.

"E important, Herbert! Hai! Scoală! îl implora prăjina. Du-te şi dă-i o pauză comandantului, şi spune-i că i-a sosit duşmanul cu tancuri şi cu tot felul de fierăraie!"

Ar fi trebuit să-l vedeţi pe generalul meu! Arăta de parcă ar fi fost bătută echipa sa favorită de fotbal, urmând să facă din clipă în clipă o criză germană de apoplexie. Faţa i s-a înverzit şi apoi i s-a învineţit. Timp de câteva minute n-a fost în stare să articuleze pur şi simplu nici un cuvânt, lucru neobişnuit la el. Dar imediat i-a revenit vocea sa răzbunătoare.

"Suntem în război, nenorocitule", răcnea el. (Presupun c-a fost auzit până-n sudul Franţei.) Îndată vor sosi tancurile inamicului şi ne vor smulge carnea de pe oase. Dă alarma! Stufe 3{39}, omule, fir-ai tu să fii!"

"Am înţeles, Herr General, să trăiţi", bălmăjea Feldwebelul, scărpinându-se gânditor în cap, pe sub cască.

"Mişcă-ţi fundul, Herbert! Sună alarma Stufe 3! Trezeşte-i pe comandanţii de pluton. Spune-le că au venit englezii cu tancurile lor, şi să facă bine să-şi adune hanţele ca s-o ştergem până nu ne trezim prizonieri. Dă-i zor, Herbert! Încă n-ai aflat că-i vreme de război?"

"Puşcociul meu!" bolborosea Herbert, pe trei sferturi adormit. A întins mâna, bâjbâind, după puşca lui. care atârna de-un cârlig lângă fereastră, arătând la fel de amorţită ca şi proprietarul ei, dimpreună cu restul gărzii.

"Să-mi facă mie una ca asta! bâzâia generalul meu, iţindu-şi din guler toată mutra sa de vultur. Sunt cu toţii nebuni de legat şi-şi închipuie că pot trăi pe spinarea ţării! Unteroffizier Martin, arată-le cum se dă alarma când inamicul bate la uşă!"

Am pus mâna pe-o "chitară", am vârât în ea un tambur plin şi-am ars întreaga încărcătură. Pe urmă am schimbat încărcătoarele şi, pentru mai multă siguranţă, am repetat operaţiunea, trimiţând o nouă salvă în direcţia opusă, de-a lungul uliţei.

În câteva case s-au aprins lumini şi voci somnoroase zbierau în semn de protest.

"Apără-ne, Doamne! mormăia generalul meu, scoţându-şi monoclul nostru din ochi. Şleahta asta nu respectă nici măcar măsurile de camuflaj!"

După vreo zece minute bune, numa' ce apare un rezervist obez călare pe-o motoretă de-a Armatei datată 1903.

"De-a ce dracu vă jucaţi, descreieraţilor? ţipa el furios, cât pe ce să cadă din